Local

De șase ani, o terapie face minuni pentru zeci de cazuri care ajung la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Tratamentul cu presiune negativă vindecă chiar și cele mai grave răni cauzate de arsuri

Publicat: 22 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
De șase ani o terapie face minuni pentru zeci de cazuri care ajung la Spitalul Sfânta Maria din Iași. Tratamentul cu presiune negativă vindecă chiar și cele mai grave răni cauzate de arsuri
Dr. Sidonia Susanu, despre tratamentul cu presiune negativă utilizat pentru pacienții cu arsuri în cadrul Spitalului "Sfânta Maria" din Iași

Anual, la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași ajung sute de pacienți cu răni grave cauzate de arsuri. Cu ajutorul tratamentului cu presiune negativă, copiii cu arsuri de gradul II și III reușesc să se facă bine mult mai repede decât prin vechile metode. Cicatricile, chiar și la arsurile profunde, sunt mult mai reduse datorită terapiei

Terapia cu presiune negativă este tratamentul miraculos care îi ajută pe copiii care ajung la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după ce au suferit o arsură. Gradele I și IIA sunt cele mai ușor de tratat. În schimb, pentru arsurile de gradul IIB și III, pacienții au nevoie de îngrijiri medicale complexe și pentru o durată mai mare de timp, caz în care medicii ieșeni apelează la terapia cu presiune negativă. Tratamentul pacientului ars grav rămâne și la ora actuală una din cele mai mari provocări, atât pentru pacient, cât și pentru medic.

Elementele cele mai importante privind acordarea tratamentului pacientului ars le reprezintă volumul de țesut necrozat prin arsură, precum și păstrarea resurselor de vindecare spontană a pielii. În perioada sezonului rece, cazurile de arsuri la copii sunt cele mai frecvent întâlnite, fiind vorba de arsuri termice prin lichid ferbinte, prin flacără, electrocuție, arsuri chimice sau prin obiecte incandescente și nu numai.

Datorită terapiei cu presiune negativă, vindecarea este mult mai rapidă, iar cicatricile sunt mult mai reduse

Cicatricile sunt mult mai superficiale și nu mai lasă sechele grave după utilizarea terapiei de presiune negativă. Pentru remodelarea cicatricilor se folosește, după vindecare, o folie de silicon timp de minimum 6 luni. În afară de tratamentul plăgilor, pacientul ars, cu suprafața de peste 10 la sută la copii sau 20 la sută la adulți, trebuie să primească tratament de Terapie Intensivă, respectiv reechilibrare hidroelectrolitică, acidobazică, metabolică, terapia durerii, iar la nevoie oxigenoterapie. Copiii cu arsuri grave au fost vindecați datorită tratamentelor actualizate în doar 3-4 săptămâni de la internare. Înainte, durata de vindecare era aproape dublă, de 6-8 săptămâni, iar arsurile IIB, cel mai frecvent, se aprofundau la grad III și necesitau excizie și grefare.

„Printre pacienții tratați am avut și unul în vârstă de 3 luni, suprafața de arsură de 45 la sută, grad IIB tratament de reechilibrare hidroelectrolitică, acidobazică, metabolică, terapia durerii, iar local tratamentul plăgilor de arsură exclusiv cu presiune negativă. S-a obținut vindecare completă la 14 zile de la internare. Un alt pacient în vârstă de 10 luni, arsură pe 60 la sută suprafața corporală, grad IIB și III. Tratament de reechilibrare biologică și local excizia zonelor de arsură grad III și grefare în același timp operator (aproximativ 20 la sută suprafața corporală). Integrarea grefelor de piele s-a asigurat cu pansamente cu presiune negativă. Restul suprafețelor de arsură (40 la sută suprafața corporală, grad IIB) au fost tratate cu pansamente cu presiune negativă. Vindecare completă la 21 de zile de la internare”, spune dr. Sidonia Susanu, coordonatoarea Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului „Sfânta Maria” din Iași.

Care sunt criteriile după care decid medicii care este tratamentul aplicat pentru pacientul ars?

Tratamentul cu presiune negativă al plăgilor este larg cunoscut și folosit la nivel mondial. Este indicat în foarte multe tipuri de plăgi, inclusiv cele de arsură. Se poate aplica indiferent de suprafața de arsură. Are indicație în arsurile de grad II și III. Se numește terapie cu „presiune negativă” pentru că pansamentele, acoperite de o folie impermeabilă, sunt conectate la o pompă de vidare cu presiune reglabilă. De la o suprafață corporală arsă de 20 la sută la adult și 10 la sută la copil, pacientul ars necesită internare într-o structură medicală destinată tratării arsurilor grave.

„Fragmentarea progresivă, la nivel subcelular, a tegumentului ars cu resorbția ulterioară a produșilor de degradare tisulară în circulația sanguină duce la apariția unor fenomene inflamatorii cu atât mai amplă, cu cât volumul de țesut necrozat este mai mare, fiind influențate și de alți factori, precum vârsta pacientului sau comorbidități. Volumul de țesut necrozat depinde de suprafața corporală arsă, profunzimea arsurii, dar și de procesul de aprofundare a necrozei cutanate, ca rezultat al modificărilor agravante care au loc imediat sub pielea arsă. Gradul de păstrare al resurselor de epitelizare a pielii dictează necesitatea acoperirii suprafețelor arse cu grefa de piele, recoltată de la pacient sau sintetică”, adaugă medicul ieșean.

Avantajele principale ale utilizării pansamentelor cu terapie negativă

În Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, terapia cu presiune negativă a fost introdusă în anul 2013 și este folosită ca tratament standard al pacientului ars din 2015. Unul din elementele-cheie ale blocării răspunsului inflamator sistemic al arsului grav îl reprezintă îndepărtarea cât mai rapidă a țesutului necrozat. Acest lucru se poate realiza prin îndepărtare chirurgicală, enzimatică sau cu presiune negativă.

„Tratamentul plăgilor arse cu pansamente cu presiune negativă prezintă câteva avantaje majore față de celelalte metode: determină îndepărtarea progresivă a escarelor combustionale, previne aprofundarea leziunilor de arsură, asigurând menținerea rezervelor epiteliale ale pielii. Avantajul major al tratamentului comparativ cu toate celelalte motode este dat de faptul că blochează deversarea citokinelor inflamatorii și a produșilor de degradare tisulară în circulația sanguină, astfel reducând semnificativ amploarea răspunsului inflamator sever al pacientului ars.

În cazul suprafețelor de arsură care necesită excizie și grefare, pansamentul cu presiune negativă asigură contactul perfect și continuu al grefelor de piele cu zona care a necesitat grefarea, asigurând astfel integrarea grefelor. Acest lucru este deosebit de important pentru că pacientul nu mai necesită imobilizarea suplimentară a segmentului de corp grefat. Menținând un spațiu perfect închis în jurul leziunilor de arsură, precum și prin aspirația continuă, tratamentul cu presiune negativă previne contaminarea microbiană a plăgilor, care ar putea determina infectarea acestora”, încheie dr. Sidonia Susanu.

Adauga un comentariu