Prima pagină » Actualitate » Debitul Dunării va începe să crească săptămâna viitoare, anunță hidrologii
Debitul Dunării va începe să crească săptămâna viitoare, anunță hidrologii

Debitul Dunării va începe să crească săptămâna viitoare, anunță hidrologii

31 iul. 2022, 13:40,
în Actualitate

În ultimele săptămâni, pe Dunăre au apărut dune de nisip. Nivelul apei a scăzut îngrijorător de mult.

Debitul Dunării va începe să crească spre sfârșitul săptămânii viitoare, dar va fi tot sub mediile anuale ale lunilor iulie și august, anunță, duminică, hidrologii. Ei avertizează că din cauza ploilor abundente este pericol de inundații pe unele râuri din zonele de deal şi munte.

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în prima parte a săptămânii viitoare, la valoarea de 1.850 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în creştere uşoară până la 2.050 mc/s la sfârşitul intervalului, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor iulie (5.350 mc/s) şi august (4.300 mc/s), potrivit prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 6 august 2022.

În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi relativ staţionare în prima parte a intervalului pe sectorul Gruia – Giurgiu şi în scădere pe sectorul Olteniţa – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creştere uşoară pe sectorul Gruia – Hârşova şi relativ staţionare pe sectorul Vadu Oii – Tulcea.

Pentru râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, în intervalul 31 iulie – 6 august 2022, exceptând prima parte a intervalului, râurile din jumătatea de nord a ţării unde vor fi în creştere datorită averselor prognozate şi partea a doua a intervalului când vor fi în creştere prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor mari din această zonă şi în uşoară scădere pe cursurile lor superioare şi mijlocii.

Hidrologii avertizează că, pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului de prognoză pe râurile din Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi Moldova, datorită precipitaţiilor, torenţiale, izolat însemnate cantitativ, prognozate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026