Prima pagină » Eveniment-Social » Debutează seria de evenimente „Ne vedem la Mitropolie”, la Iași
Debutează seria de evenimente „Ne vedem la Mitropolie”, la Iași

Debutează seria de evenimente „Ne vedem la Mitropolie”, la Iași

23 mai 2022, 08:56,
în Eveniment-Social

Luni, 23 mai, începând cu ora 18.00, la Iaşi, Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan (corp C2, Cancelaria Eparhială) va găzdui primul eveniment din seria de întâlniri care se vor desfăşura sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”.

Organizată de Sectorul de Comunicare și Relații Publice a Arhiepiscopiei Iaşilor, întâlnirea de luni va avea titlul „Cinematografie, mit și ideologie”, la care invitați vor fi prof. univ. dr. Nicu Gavriluță (Facultatea de Filosofie și Ştiinţe Social-Politice din cadrul UAIC Iaşi) şi conf. dr. Dragoș Zetu (Facultatea de Litere din cadrul UAIC Iaşi), iar moderator va fi pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cu acest prilej vor fi lansate și cărțile „De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel”, autor Nicu Gavriluță, apărută la Editura Polirom, şi „Dincolo de ideologie: James Bond şi femeile”, autor Dragoș Zetu, publicată de Editura Junimea.

Referitor la subiectul propus de cartea „De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel”, prof univ dr. Nicu Gavriluţă a precizat: „În mitologiile culturilor arhaice și tradiționale, eroii erau prezenți în timp și transfigurau istoria sub semnul absolutului. Interveneau în viața noastră, deși erau semizei sau alte figuri divine. Sacrul era prezent și se camufla în lumea profană. Aceasta din urmă sfârșea uneori prin a fi sanctificată de epifaniile în timp și istorie a unor entități (semi)divine. În schimb, supereroii americani actuali ființează doar pe planul imaginarului social. Sunt figuri compozite care populează filmele științifico-fantastice și ne invită sa trăim satisfăcuți de magia filmului în lumile noastre imaginare.”

Prefaţând întâlnirea de luni în care se va discuta pe seama cărţii „Dincolo de ideologie: James Bond şi femeile”, al cărei autor este, conf. dr. Dragoș Zetu a spus: „Cultura pop, în general, şi cinematografia mainstream, în particular, sunt rareori văzute ca obiecte de studiu academic serioase. Totuşi, o evaluare atentă a unui fenomen cultural precum seria de filme avându-l ca protagonist pe James Bond dezvăluie mecanisme dintre cele mai interesante. Întinsă pe o perioadă de peste 60 de ani (primul film, «Dr. No», apare în 1962), seria surprinde schimbările culturale care au avut loc în toată această perioadă. De pildă, analizând aceste filme, putem urmări ideologiile dominante într-un interval istoric sau altul. Dificultatea unei asemenea analize vine din faptul că, începând cu anii 60 ai secolului trecut, studiile umaniste au fost invadate de diferite curente şi abordări ideologice şi ideologizante care au făcut foarte mulţi adepţi, devenind dominante. Datoria unui critic onest şi echidistant este să revină la un echilibru interpretativ prin debarasarea de politizarea studiilor culturale care a avut loc sub influenţa acestor adevărate «şcoli ale resentimentului», cum le numea reputatul critic literar american Harold Bloom.”

Acest eveniment se doreşte a fi primul dintr-o serie de întâlniri organizate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”, care vor cuprinde, pe lângă lansări de carte şi conferinţe, concerte, proiecții de film sau expoziții, al căror specific să fie rezumat prin trei cuvinte cheie, „prelegeri”, „dialoguri”, „comuniune”, care subliniază ideea de deschidere de la o persoană la dialogul cu o alta și de aici la comuniunea cu ceilalți.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026
Articole similare
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
02:00
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
02:00
FOTO A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
02:00
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
02:00
FOTO Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
02:00
FOTO Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
02:00
FOTO Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
02:00
FOTO Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
02:00
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
02:00
FOTO Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră
02:00
FOTO Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră