Prima pagină » National » Trei elevi de 15,16 şi 18 ani din Târgu Jiu, reţinuţi după ce s-au luat la bătaie în toaleta liceului

Trei elevi de 15,16 şi 18 ani din Târgu Jiu, reţinuţi după ce s-au luat la bătaie în toaleta liceului

06 nov. 2026, 23:40, 1 ,
Andreea Ciobanu în National

Trei elevi de 15, 16 şi 18 ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe şi complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Ordine Publică au fost sesizaţi vineri, prin apel 112, de un cadru didactic al unui liceu tehnologic situat pe strada Victoriei din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că un elev ar fi fost agresat fizic în incinta şcolii.

Victima, transportată la spital cu leziuni traumatice

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 10:40, în timp ce se afla în toaleta destinată elevilor de la parterul unităţii şcolare, un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a, ar fi fost implicat într-un conflict verbal spontan cu un minor de 15 ani, elev în clasa a IX-a, conflictul degenerând în agresiuni fizice reciproce.

Din cercetări a reieşit că în starea de conflict a intervenit un alt minor, de 16 ani, care l-ar fi imobilizat pe tânărul de 18 ani, facilitând agresarea fizică a acestuia.

„În urma altercaţiei, tânărul de 18 ani a suferit leziuni traumatice, fiind preluat de un echipaj medical şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În urma examinării medico-legale preliminare s-a stabilit că leziunile necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă în primejdie viaţa. Cei trei tineri bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, respectiv complicitate la lovire sau alte violenţe au fost reţinuţi pentru 24 de ore”, a menţionat Miruna Prejbeanu.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru stabilirea întregii stări de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
O anchetă Snoop dezvăluie noi informații despre averea lui Lucian Pahonțu. Domeniul familiei șefului SPP s-ar fi extins la 875 de metri pătrați, iar o parte din proprietate ar fi fost donată fiului său înainte de depunerea declarației de avere. Averea lui Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, este vizată de o nouă […]
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 noiembrie 2026
10 noiembrie 2026