Rapperul american Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, a pierdut o nouă bătălie în instanțele din România. Tribunalul Constanța a respins, miercuri, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de artist în dosarul în care a fost condamnat definitiv la nouă luni de închisoare pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, după ce a fumat cannabis pe scena festivalului „Beach, Please!” de la Costinești.
Tribunalul Constanța a respins cererea de revizuire
Potrivit minutei pronunțate pe 24 iunie 2026, instanța a decis:
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de THOMAZ CAMERON JIBRIL (cunoscut pe numele de scenă Wiz Khalifa) cu privire la sentinţa penală nr. 269/24.04.2025 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 1222/P/18.12.2025 a Curţii de Apel Constanţa.”
Judecătorii l-au obligat pe artist și la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicarea hotărârii motivate.
Artistul încerca să răstoarne condamnarea de 9 luni de închisoare
Cererea de revizuire vine după ce, în luna mai, Curtea de Apel Constanța i-a respins și contestația la executare.
Wiz Khalifa a susținut în fața instanțelor din România că pedeapsa de nouă luni de închisoare este nelegală și disproporționată, invocând mai multe argumente.
Artistul a arătat că instanța de apel a schimbat radical soluția pronunțată de Tribunalul Constanța, care dispusese inițial o amendă penală, și că nu i-a solicitat acordul pentru prestarea unei munci în folosul comunității, condiție necesară pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
A invocat faptul că fapta nu este incriminată în Statele Unite
În apărarea sa, rapperul american a mai susținut că în statul său de domiciliu, Statele Unite ale Americii, consumul de cannabis nu este incriminat în aceleași condiții și a invocat principiul dublei incriminări.
Totodată, Wiz Khalifa a afirmat că a comis fapta „dintr-o eroare”, susținând că nu a cunoscut regimul juridic din România privind deținerea și consumul de cannabis.
De ce a fost condamnat la închisoare
În motivarea condamnării definitive, Curtea de Apel Constanța a apreciat că gestul artistului a avut un impact social major.
Judecătorii au reținut că, prin poziția sa de persoană publică, Wiz Khalifa:
„a transmis publicului larg un mesaj de normalizare a unei conduite ilicite, încurajând, tacit, tolerarea consumului și, implicit, consumul de droguri în rândul tinerilor”.
Instanța a subliniat că fapta a fost comisă în mod ostentativ, prin consumul de cannabis pe scena unui festival de muzică la care participau foarte mulți tineri.
Judecătorii: Fapta a avut „un impact social major”
Curtea de Apel Constanța a mai reținut că:
„fapta inculpatului a fost una cu un impact social major, reacţiile particulare producându-se în rândul participanţilor la festival care erau foarte tineri”.
Judecătorii au apreciat că o pedeapsă de nouă luni de închisoare este:
„aptă a asigura corijarea comportamentului inculpatului”.
Instanța a respins și argumentul „greșelii de moment”
Magistrații au arătat că gestul lui Wiz Khalifa nu poate fi considerat unul izolat sau o simplă „greșeală de moment”.
În motivare, Curtea de Apel a făcut referire inclusiv la fotografii publicate pe contul oficial de Instagram al artistului, care ar demonstra preocupările sale în legătură cu consumul de cannabis.
Prin decizia de miercuri, Tribunalul Constanța a închis o nouă încercare a artistului american de a răsturna condamnarea primită în România.
Totuși, Wiz Khalifa mai are la dispoziție calea apelului împotriva hotărârii pronunțate astăzi de Tribunalul Constanța.