Prima pagină » Actualitate » Decizie dură luată de poliţiştii nemulţumiţi de îngheţarea salariilor: „Vor refuza să mai verifice persoanele izolate / carantinate la domiciliu“

Decizie dură luată de poliţiştii nemulţumiţi de îngheţarea salariilor: „Vor refuza să mai verifice persoanele izolate / carantinate la domiciliu“

19 ian. 2021, 13:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Poliţiştii sunt nemulţumiţi de îngheţarea salariilor și au anunțat că au luat o deiczie dură. După ce au anunţat că vor fi permisivi, astfel că nu vor mai da amenzi decât în cazuri rare şi au ameninţat că vor interveni la urgenţele 112 în timpul maxim, acum anunţă că nu vor mai verifica persoanele care se află în izolare sau carantină la domiciliu din cauza COVID-19.

„Întrucât ședințele de dialog social purtate cu ministrul Bode și conducerea M.A.I. s-au dovedit a fi sterile, fără o finalitate care să se reflecte în eliminarea inechităților și a discriminării la care sunt supuși polițiștii, începând de ieri am intrat în a doua etapă din calendarul de proteste stabilit de comun acord cu celelalte sindicate“, a declarat Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România.

Poliţişti susțin că verificarea persoanele izolate/carantinate era pro bono

Liderul Sindicatul Național al Polițiștilor din România a menționat că polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu, această atribuție neregăsindu-se în fișele posturilor.

„Membrii noștri de sindicat au refuzat și vor refuza în continuare să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu, această atribuție neregăsindu-se în fișele posturilor, ea fiind efectuată pro bono până în prezent. Totodată, pentru ca semnalele de protest să fie cât mai vizibile, aceștia poartă în continuare banderole albe pe mâneca uniformei de serviciu. Este vorba despre polițiștii care sunt membri ai sindicatelor SNPR Decus, Europol, Diamantul, Sed Lex, Sidepol, Ropol, Meridian și Unipol.

Măsurile anunţate de sindicalişti vin după ce negocierile cu ministrul Lucian Bode și conducerea Ministerului de Interne nu au avut rezultatul scontat, polițiștii fiind nemulţumiţi de îngheţarea salariilor“, a precizat Bogdan Bănică.

Din 25 ianuarie, se ocupă doar de urgențe

Președintele executiv al SNPR Decus a mai spus că după data de 25 ianuarie, polițiștii vor asigura doar urgențele, după modelul protestelor magistraților din anul 2020.

„Avertismentele nu se referă doar la situația pandemică, ci și la Ordine Publică, și la regimul rutier. Din data de 25, după modelul mai-marilor noștri din magistratură, vom asigura doar urgențele”, a zis Bogdan Bănică.

Proteste ale polițiștilor față de înghețarea salariilor

Poliţiştii anunţă că vor recurge la proteste radicale în perioada imediat următoare, dacă Guvernul Cîţu nu va renunţa la măsura îngheţării salariilor.

„Dacă guvernanţii nu doresc să aplice legea, să nu ne îngheţe salariile şi să îi ajungem din urmă pe ceilalţi bugetari, suntem hotărâţi să recurgem şi la alte forme de protest. De exemplu, nu vom mai da amenzi. Vom aplica doar sancţiunea avertismentului acolo unde este cazul şi, în caz de forţă majoră, vom veni la serviciu şi vom face non-combat, în sensul că vom interveni doar la cazurile urgente, iar munca de birou o vom suspenda“, a precizat Bogdan Tănasă.

Manifestanţii, care au scandat lozinci anti-guvernamentale, au cerut o întrevedere cu prefectul judeţului, Dan Nechifor. O delegaţie a acestora s-a întâlnit cu reprezentantul Guvernului, înmânându-i prefectului listele cu revendicări.

Cum văd polițiștii pandemia și măsura înghețării salariilor

– 94% din polițiști consideră că fără implicarea lor în activitățile de combatere a pandemiei Guvernul nu va mai putea aplica măsurile de prevenire stabilite;
– 7 din 10 polițiști sunt dispuși să suspende activitatea, ca formă de protest, similar magistraților, în cazul în care nu se va reveni asupra înghețărilor salariale;
– 8 din 10 polițiști au răspuns că nu au fost luate măsuri suficiente sau chiar deloc, de către șefi, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus în rândul personalului;
– 8 din 10 polițiști resimt puternic efortul și sunt mult mai epuizați ca urmare a activităților întreprinse pe durata pandemiei decât înainte

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026