Decizie finală a CEDO! Vaccinarea obligatorie anti-COVID a medicilor nu a încălcat drepturile omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi, 29 august, în unanimitate, că măsurile impuse personalului medical care a refuzat vaccinarea împotriva COVID-19 în San Marino nu au încălcat drepturile acestora.

Decizia a fost luată în cazul Pasquinelli și alții c. San Marino, unde un grup de profesioniști din domeniul sănătății a contestat legalitatea măsurilor impuse de autoritățile locale.

Vaccinarea obligatorie anti-COVID a medicilor nu a încălcat drepturile omului

Cazul a implicat 26 de reclamanți, dintre care 19 erau cetățeni din San Marino, șase italieni și un moldovean, toți angajați în sectorul sănătății. După ce au refuzat vaccinarea împotriva COVID-19, autoritățile din San Marino au impus o serie de măsuri conform legii nr. 85/2021, ulterior modificată prin legea nr. 107/2021. Printre aceste măsuri se numără redistribuirea în alte posturi, munca de interes general sau, în unele cazuri, suspendarea temporară fără plată.

CEDO a stabilit că măsurile au fost prevăzute de lege și că urmăreau un scop legitim, respectiv protejarea sănătății publice, în contextul excepțional al pandemiei. Curtea a subliniat că statele membre au o „marjă largă de apreciere” în ceea ce privește politicile de sănătate publică, mai ales în circumstanțe extraordinare precum pandemia de COVID-19.

Deși Curtea nu a abordat direct problema riscului pe care cadrele medicale nevaccinate l-ar putea reprezenta pentru pacienți, a recunoscut că persoanele nevaccinate erau mai vulnerabile la infectare și, implicit, la răspândirea virusului. De asemenea, s-a subliniat că măsurile erau temporare și nu au afectat demnitatea sau bunăstarea emoțională a reclamanților.

CEDO a concluzionat că măsurile impuse de autoritățile din San Marino au fost proporționale și justificate, având în vedere scopul de a proteja sănătatea publică și drepturile celorlalți cetățeni. Curtea a decis că nu a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează dreptul la respectarea vieții private și de familie.

De asemenea, Curtea a respins acuzațiile de discriminare aduse de reclamanți în baza articolului 14 și a articolului 1 din Protocolul nr. 12, concluzionând că diferențele de tratament au fost obiectiv justificate și limitate ca intensitate.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în fața Marii Camere a Curții Europene în termen de trei luni.