Prima pagină » Sport » Decizie istorică! Primele ligi din Belgia și Olanda se vor uni! Anunțul unui oficial: „Se poate realiza foarte curând”
Decizie istorică! Primele ligi din Belgia și Olanda se vor uni! Anunțul unui oficial:

Decizie istorică! Primele ligi din Belgia și Olanda se vor uni! Anunțul unui oficial: „Se poate realiza foarte curând”

25 oct. 2019, 04:00,
în Sport

Club Brugge a fost învinsă, fără drept de apel, acasă, de PSG, scor 5-0. Imediat după meci, Bart Verhaeghe (54 de ani), președintele belgienilor, a făcut publică o schimbare extrem de importantă, care va avea loc cât mai curând.
Oficialul formației din Belgia a anunțat că se lucrează la o variantă potrivit căreia campionatul în care evoluează Club Brugge să se unească cu prima ligă din Olanda, pentru a se crea o competiție comună, care să se apropie cât mai mult de primele cinci campionate din Europa (Spania, Anglia, Italia, Franța și Germania).

Proiectul ar putea debuta peste doi ani

Se pare că un campionat comun, în care să evolueze cele mai bune echipe din Belgia și Olanda, ar putea lua naștere, cel mai târziu, peste doi ani. „Vrem să formăm, alături de Olanda, o ligă care poate reduce diferența dintre noi și «cele cinci» și care va deschide o piață de 28 de milioane de consumatori. O nouă întâlnire este programată săptămâna aceasta. Campionatul ar trebui să includă 18 cluburi, dintre care opt belgiene. Se poate realiza foarte curând, dacă nu în sezonul viitor, fără îndoială peste două sezoane”, a spus Bart Verhaeghe, pentru Le Monde.
Astfel, echipe precum Ajax, Feyenoord, PSV sau Vitesse pot concura cu formații precum Anderlecht, Standard Liege, Club Brugge sau Genk.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026