Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat critici extrem de dure la adresa clasei politice, acuzând liderii partidelor și chiar pe actualul șef al statului că ignoră prevederile constituționale și blochează formarea unui nou Guvern. În opinia sa, modul în care se desfășoară negocierile politice riscă să împingă țara într-o perioadă periculoasă de instabilitate.
Traian Băsescu susține că partidele politice implicate în negocieri acționează fiecare după propriile reguli și interese, fără să respecte cadrul constituțional. Potrivit fostului președinte, situația actuală este rezultatul unor calcule politice egoiste și al unor condiții impuse de liderii politici, care ar ignora spiritul și litera Constituției.
„Fiecare își pune propriile condiții. Președintele are Constituția lui, Nicușor Dan are Constituția lui, Partidul Național Liberal are Constituția lui, iar Partidul Social Democrat are altă Constituție. Nimeni nu mai vorbește despre Constituția României”, a afirmat Traian Băsescu într-o intervenție la B1 TV.
Traian Băsescu: „Armatori de proastă calitate care îngroapă țara”
Fostul șef al statului a folosit termeni extrem de duri pentru a descrie actuala clasă politică. El i-a numit pe liderii implicați în negocieri „armatori de proastă calitate” și „caraghioși”, acuzându-i că prin jocurile lor politice riscă să împingă România într-o criză profundă.
În opinia lui Traian Băsescu, realitatea constituțională este clară: Guvernul a căzut, iar procedura prevăzută de Constituție trebuie urmată fără negocieri politice interminabile. Președintele este obligat să organizeze consultări și să desemneze un premier care să încerce formarea unei noi majorități parlamentare.
Traian Băsescu nu l-a menajat nici pe președintele Nicușor Dan, pe care îl consideră primul responsabil pentru blocajul politic actual. Fostul lider de la Cotroceni susține că șeful statului ar fi impus condiții care nu sunt prevăzute în Constituție.
El a ironizat și pozițiile partidelor, spunând că fiecare își construiește propriile reguli politice: unii ar exclude anumite partide din negocieri, alții ar impune anumite nume pentru funcția de premier.
În acest context, Traian Băsescu consideră că președintele ar fi trebuit deja să facă o nominalizare pentru funcția de prim-ministru.
Ce ar fi trebuit să facă șeful statului
Fostul președinte susține că, după primul tur de consultări cu partidele parlamentare, șeful statului avea obligația de a desemna un candidat pentru funcția de premier. În opinia sa, soluția cea mai corectă ar fi fost ca această nominalizare să vină din partea partidului cu cel mai mare număr de parlamentari.
Traian Băsescu spune că, în această situație, președintele ar fi trebuit să ofere un termen limită – aproximativ zece zile – pentru formarea unui guvern și prezentarea unei majorități parlamentare.
Potrivit fostului șef al statului, amânarea acestei decizii și continuarea negocierilor politice fără rezultat riscă să prelungească instabilitatea politică și să afecteze serios funcționarea statului. În viziunea sa, actuala abordare „târăște România într-o criză politică inutilă”.
da ,că tu ai respectat-o (constituția ) de a ajuns să devină o hârtie igienică folositoare propriilor nevoi !
Si de ce nu guverneaza cei care au castigat alegerile?de ce guverneaza alianta tuturor hotilor de fiecare data?