O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) va vizita, pe 9 octombrie 2026, Parlamentul Bulgariei, la invitația unor membri ai formațiunii de guvernare de la Sofia, potrivit unei declarații publicate de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR. Vizita include întâlniri cu parlamentari bulgari și discuții despre relațiile dintre România și Bulgaria, evoluțiile regionale și cooperarea la nivel european.
„AUR în #BULGARIA
La invitația membrilor partidului de guvernare de la Sofia, „Progresivna Bulgaria”, condus de premierul Rumen #Radev, pe 9 octombrie, o delegația a Alianța pentru Unirea Românilor – AUR a făcut o vizită în Parlamentul Bulgariei.
Ne-am întâlnit, printre alții, într-o atmosferă cordială, cu
Martin Mariov #Zhlyabinkov, Președintele Comisiei pentru politici regionale, lucrări publice și Administrație locale a Parlamentului, Georgi #Chakarov, vicepreședintele aceleiași Comisii, Neli #Andreeva, vice-președinta Comisiei pentru Transport și Comunicații a Parlamentului Bulgar și fost vice-ministru al Transportului.
Toți, membrii tineri și de viitor ai partidului de guvernare.
De asemenea, am avut o discuție extreme de relevantă despre dezvoltarea relațiilor bilaterale, evoluția Europei și schimbările strategice regionale cu Rumen #Petkov, fost Ministru de interne, Lider al partidului #ABV și susținător al actualului premier de la Sofia.
Invitația delegației #AUR este răspunsul părții bulgare la Conferința „România și Bulgaria – vecinătate și viitor comun”, organizată de Grupul de Politică Externă Titu Maiorescu din Parlamentul României, pe data de 15 septembrie 2026, cu participarea E.S. Radko #Vlaykov, ambasadorul Bulgariei în România, alături de diplomați și experți români și bulgari.
Vizita a fost scurtă, dar extrem de fructuoasă. Este o etapă în relația bilaterală, vor urma și altele, pentru că bazele cooperării se construiesc solid. Nu anticipăm, dar stați cu ochii pe noi.
Și încă ceva. Am preferat să folosim denumirea partidului de guvernământ bulgar în versiunea „Progresivna Bulgaria”, pentru că traducerea în limba română, „Bulgaria progresistă”; generează distorsionări și confuzii grave! Nu, nu e vorba despre un partid „progresist! Partidul care are acum majoritate solidă în Parlamentul de la Sofia, are premierul și va avea și președintele, este un partid patriotic, suveranist și conservator. Am discutat firesc, deschis, despre cine suntem noi, cei de la #AUR, despre situația politică din cele două state, evoluțiile strategice, acțiuni și voturi comune la nivel european, despre viziunea noastră despre relația bilaterală – „Nu podurile construiesc strategia. Strategia construiește podurile!”
Mulțumesc colegilor Gianina Șerban, vicepreședintele Camerei Deputaților, și deputatului Gabriel Florea, Președinte al organizației județene AUR Teleorman.
Mulțumiri, de asemenea, consilierului Vasile #Sfetcu, român de origine bulgară, pentru sprijinul acordat” a transmis prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician, prim-vicepreședinte Alianța pentru Unirea Românilor, Universitatea București.