Actualitate

Deputat PSD de Iași, Vasile Toma: Domnule ministru Cătălin Drulă, vă solicit public să comunicați românilor calendarul asumat de dvs. pentru construcția autostrăzii Iași-Tg.Mureș și sursele de finanțare (P)

Publicat: 06 mart. 2021
Vasile Toma, deputat PSD de Iași

Devine din ce în ce mai clar că, la Ministerul Transporturilor, amânați “la nesfârșit” desemnarea câștigătorului pentru proiectarea autostrăzii Ungheni-Iași-Tg.Neamț, ieșind astfel (în mod deliberat?!) din calendarul finanțării europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

V-am atras atenția că prelungiți în mod nejustificat realizarea acestui proiect, am depus și amendament la Legea Bugetului pentru finanțarea proiectării într-un termen rezonabil de doi ani tocmai pentru a vă ajuta să vă respectați angajamentele stabilite în propriul caiet de sarcini. Ați insistat să prelungiți și această etapă cu minimum doi ani!

Am depus amendament și pentru finanțarea proiectării tronsonului Tg.Neamț-Tg.Mureș. Ați amânat și această etapă fără să vă asumați vreun termen clar.

Domnule ministru, dacă autostrada A8 nu va fi inclusă la finanțare europeană, DEMISIA va fi un act normal, dar insuficient pentru românii din zona Moldovei!

Să ne amintim că, de peste un an, ați anulat licitația de construcție a autostrăzii prin parteneriat public-privat (deși erau patru ofertanți deja înscriși) cu motivația că veți accesa fonduri europene.

De peste un an, nu ați pus nimic în loc, anulați sau prelungiți nepermis de mult licitațiile.

Deja sunteți în afara calendarului pentru finanțarea prin PNRR, iar fondurile europene din exercițiul financiar multianual european 2021-2027 pentru autostrăzi sunt atat de limitate încât e posibil să nu ajungă nici pentru autostrăzile aflate deja în faza de construcție sau proiectare.

Domnule ministru, am pierdut un an și jumătate ca să ratați finanțarea europeană a autostrăzii Ungheni-Iași-Tg.Neamț?

Mai mult, după cum știți din Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților, am depus un amendament la Legea Autostrăzii Unirii prin care fixam un termen clar de construcție a autostrăzii A8, pe fiecare tronson în parte, astfel încât să putem accesa fondurile europene. Dar întârzierile înregistrate deja de peste un an de zile încep să anuleze speranțele tuturor.

Domnule ministru Cătălin Drulă, vă solicit public să comunicați românilor calendarul asumat de dumneavoastră pentru construcția autostrăzii Iași-Tg. Mureș și sursele de finanțare!

Când vom circula pe aceasta autostradă și cum va fi finanțată?

 

Deputat PSD de Iași, Vasile Toma





Comentarii
  • Si eu iti solicit public sa explici ce ati facut voi psd pentru Moldova in ultimii 30 de ani !, sa ne explici cum ati votat inpotriva autostrazii cum ati jefuit Moldova, cum ati batut romanii la demonstratii , cum ati inchis orase si strazi cant presedintele vostru iubit dragnea venea sa il pupati in dos ! vorba aluia la intrebarea ce ati facut voi ,, NIMIC !, BAA NIMICULE !, presedintele vostru dragnea infractor si hot si tradator ce mai face ? cica se elibereaza acusi si vine sa va puna pielea pe bat in partidul lui, nastase e bine ? da ilievici kgb ?

  • Stați liniștiți, relaxați, cum a spus un liberal gras ca porcul. Nu se face nicio autostrada în cincinalul asta. Ei se pun în funcții și nu știu sa facă nimic. De la cei 79.9 miliarde cât a zis Johannis în campanie ca a rezolvat, s-au ajuns după alegeri, pe la vreo 30miliarde și ăștia cu probleme pentru ca trebuie făcute proiecte, depuse, analizate la CE și apoi supuse la aprobare în CE. Deci, ăștia care se pun în funcții pe carnete de partid, vor face proiectele. Credeți că vor fi aprobate? Știți cam cât costa 1km de autostrada în România? Știți cât a împrumutat Citu pana acum și spune ca nu are bani? Priviți situația relaxați, asa cum a spus Guran, liberalul super satisfăcut ca este la putere, și afirma relaxat ca nu face nimic pentru romani,gasind mereu pretexte și vinovați imaginari.

Adauga un comentariu