Ca și cum nu era suficient prin tot ce au făcut până acum, de parcă mai era nevoie să-și mai sublinieze ”esența”, unii lideri privilegiați ai românilor de etnie maghiară, saturați de autosuficiență și ocupați să-și idolatrizeze ipocrizia și radicalismul, insistă să ne demonstreze tuturor că nu pot și nici nu vor să înțeleagă piramida lui Maslow.
Bine ancorați în propria lor economie de piață, în care, pe post de pâine, servesc cozonaci iluzorii și mult circ, ei au pretenția ca zgomotul lor să devină normă pentru toți.
Exagerările lor periculoase și generatoare (voit?!) de tensiuni privitoare la scăderea numărului etnicilor maghiari arată, încă o dată, eșecul (dez)integrării acestei etnii în România!
Și, ca de fiecare dată, scopul care îi animă pe acești privilegiați rupți de realitate este unul profund greșit!
Nu autonomie își dorește, cel mai mult, etnia maghiară din România, ci un trai mai bun!
Ce bine ar fi ca astfel de ”lideri” să nu mai insiste să își confunde nevoile și interesele meschine cu adevăratele nevoi ale celor pentru care, doar declarativ, se erijează în reprezentanți de bună credință.
Ce simplu de înțeles ar fi totul dacă scopurile politice ar fi transparentizate, expuse sincer și constructiv.
Însă, stați, dacă ar fi așa, ar însemna ca asemenea ”lideri” să consiste în mult mai mult decât o augmentare ambalată pompos a formei fără fond.
Vasile Toma
Deputat al Județului Iași