Deputatul AUR de Iași, Silviu Gurlui, a anunțat că face parte dintr-o delegație oficială aflată la Washington, într-o vizită politică pe care o descrie drept „asumată și responsabilă”, având ca obiectiv prezentarea directă a realităților din România în fața partenerilor strategici ai țării noastre.
Potrivit parlamentarului, delegația a ajuns în capitala Statelor Unite la invitația unor membri ai Partidului Republican, iar agenda a inclus întâlniri în Congresul american, atât cu congresmeni și congresswomen, cât și cu echipele acestora. Reprezentanții AUR au discutat despre problemele majore cu care se confruntă România, dar și despre proiectele și viziunea politică a partidului pentru viitor.
Silviu Gurlui a subliniat că în cadrul întâlnirilor au fost abordate teme sensibile precum anularea alegerilor și impactul asupra încrederii în instituțiile democratice, situația economică fragilă, instabilitatea politică și lipsa reformelor structurale. În fiecare cabinet de congresman, delegația AUR a depus o mapă instituțională menită să constituie un instrument de dialog strategic și cooperare pe termen lung între România și SUA.
Documentele prezentate au vizat domenii-cheie precum securitatea și cercetarea aerospațială, cooperarea în cadrul programelor spațiale internaționale, tehnologiile laser, securitatea cibernetică, dar și consolidarea statului de drept și a stabilității democratice în România. Silviu Gurlui a insistat asupra faptului că România trebuie privită nu doar ca beneficiar al parteneriatelor strategice, ci ca un partener capabil să ofere expertiză și continuitate strategică.
Deputatul AUR a menționat în mod special întâlnirile cu congresswoman Anna Paulina Luna și congressmanul William Andrew Ogles, pe care i-a descris drept „sincer interesați de situația României și de evoluțiile politice din Europa de Est”.
„Ne aflăm la Washington într-o delegație oficială, într-o vizită de forță politică, menită să prezinte direct, la cel mai înalt nivel, situația reală a României. Este o asumare clară și responsabilă: aceea de a spune adevărul deschis, fără intermediari, în fața partenerilor noștri strategici.
La invitația partenerilor noștri republicani și în urma numeroaselor întâlniri avute în cabinetele congresmanilor și congresswomanilor, precum și cu personalul administrațiilor acestora, am prezentat și continuăm să o facem aici, în aceste zile, atât problemele majore cu care se confruntă țara noastră, cât și proiectele și viziunea noastră pentru viitor.
Voi reveni în detaliu asupra acestor întâlniri și a rezultatelor lor, incluzând componente de cercetare aerospațială, programele de securitate și consolidarea parteneriatelor strategice în domeniul spațiului dintre SUA și România. Am fost primiți cu respect și deschidere.
Am răspuns cu onoare invitației congresswoman Anna Paulina Luna și a congressmanului William Andrew Ogles, oameni calzi, onești, profund interesați de adevăr și sincer preocupați de destinul României.
Tot în acest context, președintele partidului AUR și vicepreședintele ECR, George Simion, a primit premiul pentru cea mai bună legislație internațională a anului 2025.
Drumul pe care mergem este unul al responsabilității și al curajului. România merită o voce puternică, respectată și ascultată în lume”, a transmis Silviu Gurlui, precizând că va reveni cu detalii despre rezultatele concrete ale întâlnirilor.
În același context, parlamentarul a anunțat că George Simion, președintele AUR și vicepreședinte ECR, a primit premiul pentru cea mai bună legislație internațională a anului 2025, distincție pe care partidul o consideră o recunoaștere a eforturilor de creștere a vizibilității României pe plan internațional.
Praduitorii tarii.
Au ajuns toti gunoierii Romaniei,boschetari la amerloci!