Prima pagină » Local » Deși au fost eliberate mii de cărți noi de identitate în Iași, acestea nu pot fi folosite! Iată care sunt motivele
Deși au fost eliberate mii de cărți noi de identitate în Iași, acestea nu pot fi folosite! Iată care sunt motivele

Deși au fost eliberate mii de cărți noi de identitate în Iași, acestea nu pot fi folosite! Iată care sunt motivele

01 sept. 2025, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Deși Direcția Locală de Evidență a Peroanelor Iași a eliberat peste 9.000 de noi cărți de identitate, oamenii nu le pot folosi din cauză că instituțiile din municipiu nu și-au achiziționat încă aparatele care să le citească.

În cadrul ședinței ordinare de vineri, 29 august 2025, aleșii locali au discutat și despre problemele privind noile cărți de identitate. Astfel, șeful Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași a transmis faptul că sunt instituții care încă nu dețin cititoarele pentru noile cărți de identitate.

Deși mii de cărți noi de identitate au fost eliberate, oamenii nu le pot folosi

Consilierul local USR Dragoș Popa a avut o interpelare în cadrul ședinței ordinare de vineri, 29 august 2025, cu privire la cititoarele noilor cărți electronice. Acesta a transmis că este necesară achiziționarea unui model cât mai actual.

„Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni ai municipiului Iași au intrat în posesia noilor cărți electronice, voiam să vă întreb dacă instituțiile aflate în subordinea Primăriei Municipiului Iași au fost dotate cu cititoare compatibile pentru respectivele cărți de identitate. În cazul în care nu s-au făcut respectivele achiziții încă, aș avea rugămintea să avem în vedere ca respectivele echipamente, respectivele dotări, să fie de calitate. Pentru că am constatat la mai multe primării din țară că, din cauza slabei calități, apar cozi destul de mari la ghișee”, a spus Dragoș Popa, consilier local USR.

În acest sens, Marius Bodoga, directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași, a transmis faptul că toate instituțiile din Iași au fost înștiințate cu privire la achiziționarea cititoarelor pentru noile cărți de identitate. În același sens, Marius Bodoga a precizat că, până în prezent, au fost emise peste 9.200 de astfel de cărți de identitate, însă ieșenii cer și eliberarea unor adeverințe, din cauză că unele instituții bancare nu dețin cititoarele pentru documente.

„Într-adevăr, de la implementarea proiectului cărții electronice la nivelul serviciului nostru au fost eliberate un număr de peste 9.200 de acte electronice. Diferența față de cărțile anterioare – modelul vechi, după cum îi spunem noi, – modelul 1997, este faptul că nu au înscrise domiciliul. Pentru obținerea unui document care să ateste acest domiciliu există două variante: fie la sediul nostru, printr-o cerere scrisă, sau cetățeanul își poate descărca cu semnătura electronică, de pe hub-ul MAI, acest certificat digital. Cu privire la ceea ce spuneți dumneavoastră, noi, de la începutul lunii iunie 2025, de când am văzut că procesul se extinde într-un ritm alert, am transmis instituțiilor subordonate modelul de cititoare pe care îl avem noi, care este de cea mai bună calitate, și datele tehnice sunt transmise de către Ministerul Afacerilor Interne. Din câte știu, instituțiile noastre și-au comandat aceste cititoare. Direcția Economică a comandat, Direcția de Asistență Socială, la fel. Din câte știu, au cumpărat modelul similar, care este de cea mai bună calitate și cel mai recomandat. Într-adevăr, chiar dacă nu este treaba noastră, am înștiințat și alte instituții. Însă, toate comunicările se fac de proprietarul sistemului, adică de MAI, noi nu mai putem acum, de exemplu, să vedem statistici, de unde sunt cei care au depus. Adică avem drepturi mult mai puține față de perioada anterioară. Ritmul în care aceste instituții se aprovizionează cu aceste cititoare ține de respectivele instituții. Avem și noi persoane care vin la ghișeu și spun „am fost la bancă, nu aveau cititor, vreau adeverință de la dumneavoastră”. Eliberăm astfel de adeverințe, dar există și posibilitatea de extragere a datelor direct de pe hub-ul MAI”, a spus Marius Bodoga, directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor.

Primarul Mihai Chirica: „Am pus căruța înaintea cailor”

Edilul Iașului, Mihai Chirica, a transmis faptul că autoritățile s-au grăbit, iar cărțile de identitate noi nu oferă informațiile necesare utile. Mai mult, acesta susține că era important ca, înainte de eliberarea noilor cărți de identitate, instituțiile să achiziționeze cititoarele.

„Am văzut că se face o publicitate intensă pe canalele media, la nivel național, o inițiativă a MAI, prin care o doamnă, domnișoară, anunță cetățenii cu privire la noul card de identitate, că pot intra pe platformă pe baza CNP-ului pe care îl dețin și cu codul cardului eliberat de direcțiile de evidență a populației locale, cu capacitatea de a-și obține informația privind domiciliul și alte informații înscrise în cipul cardului, fără a fi nevoiți să se întoarcă la Direcția de Evidență a Populației. Asta este partea blândă și formula absolut românească, calificabilă cu ghilimelele de rigoare, de a pune căruța înaintea cailor. Adică a început cedarea de buletine de identitate digitale, nu s-au dotat instituțiile de drept public și privat cu capacitatea de a le citi, nu s-au introdus datele care ar trebui să apară în fiecare card de identitate. Din momentul în care ți l-a eliberat computerul Direcției Generale de Evidență a Populației, trebuia să îți introducă și cardul de sănătate, și tot, tot, ca tu să ai toate aceste informații personale centralizate într-un singur document”, a declarat Mihai Chirica.

Mai mult, edilul a ținut să precizeze că, la Direcția Locală de Evidență a Populației, au fost arondate mai multe localități din jurul Iașului, iar timpul de așteptare pentru ieșeni s-a mărit. În același sens, basarabenii din Republica Moldova fac rând pentru schimbarea cărților de identitate.

„Deficiențele care vor veni – și vor veni la pachet. Gândiți-vă că noi gestionăm o populație de peste 650.000 de locuitori prin Direcția de Evidență a Populației Iași. Avem arondate și mai multe localități din jurul municipiului și mai departe de municipiu. Dar, acest lucru ne pune pe noi ieșenii într-o situație destul de alarmantă, pentru că cererile municipiului nu le mai pot prioritiza, având în vedere că salariații noștri sunt plătiți din banii publici ai municipiului Iași, nu sponsorizează nimeni aici. Și, practic, cozile sunt interminabile pentru cetățeni ai municipiului Iași pe pozițiile ocupate, la deschiderea fiecărei secțiuni. Asta pentru că s-a dat un cadru legislativ că, de exemplu, poate să vină și din Mehedinți să i se elibereze actul de identitate la Iași, adică orice cetățean se poate înscrie oriunde găsește o poziție liberă la orice Direcție de Evidență a Populației. Ceea ce mie mi se pare o anomalie, pentru că, în momentul în care vine un ieșean, l-am căsătorit, i-am tăiat buletinul și spun «domnișoară, 15 zile nu mai ai buletin», dar pozițiile sunt ocupate. Bine, sunt probleme și cu privire la aprovizionarea materiei prime și materiale, scule și dispozitive, pentru că nu de fiecare dată avem formatul brut al materialului pe care trebuie să îl dăm clientului nostru, cetățeanul. Dar sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți. La noi, presiunea este mai mare, pentru că, aici, toți vor să aibă card digital, de frică că se schimbă legea și nu le va mai da voie să își schimbe buletinele și vor rămâne atârnați în republică. Și, automat, ei insistă cel mai mult, în momentul de față, cu privire la schimbarea buletinelor”, a mai spus Mihai Chirica.

Deși mii de cărți noi de identitate au fost eliberate, oamenii nu le pot folosi! Instituțiile din Iași nu și-au achiziționat aparatele de citire.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Moțiunea de cenzură, sub lupa astrologiei! Va cădea Guvernul sau începe o criză mai amplă?
Astrologul Thomas Rob analizează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și avertizează asupra instabilității politice. Votul asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, programat pentru 5 mai 2026, este privit ca un moment-cheie pentru scena politică din România. Dincolo de calculele politice și aritmetica parlamentară, astrologul Thomas Rob aduce în discuție o […]
Moțiunea de cenzură, sub lupa astrologiei! Va cădea Guvernul sau începe o criză mai amplă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 mai 2026
05 mai 2026