BZI LIVE

LIVE VIDEO – Despre Admiterea 2020, proiecte educaţionale și de infrastructură, istorie și inginerie, într-un dialog mult așteptat alături de prof. univ. dr. ing. Eugen Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași – FOTO

Publicat: 28 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Miercuri, 29 iulie 2020, începând cu ora 15.00 în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este programată o emisiune ce are în prim-plan una dintre cele mai importante, istorice și de viitor instituții! Despre Admiterea 2020, proiecte educaţionale și de infrastructură, istorie și inginerie, într-un dialog mult așteptat alături de prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității în cadrul Universității Tehnice (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iași.

Alături de domnia sa vor fi abordate și aspecte ce țin de activitățile pe care le coordonează, despre brevete și invenții, inventica, marile personalități ale instituției și învățământului tehnic din România precum Cristofor Simionescu se va mai dialoga cu prorectorul Eugen Neculai Seghedin!

Cine este profesorul Eugen Neculai Seghedin

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității. Inginer mecanic, doctor în inginerie industrială, conducător de doctorat. Titular al cursurilor Proiectarea Dispozitivelor, Bazele Creaţiei Tehnice, Bioinginerie Mecanică Asistată, Etică şi Integritate Academică. Membru al Consiliului ARACIS. Expert al Oficiului European de Brevete. Autor a 18 cărți, 130 lucrări științifice, 7 brevete de invenţie, 28 proiecte/granturi de cercetare.

Aflat la al II-lea mandat de prorector, domnia sa este una dintre cele mai implicate și apreciate figuri ale Politehnicii ieșene. Este îmi at și pe zona istoriei, valorilor și a marilor figuri ale instituției. Coordonează Institutul Național de Inventică care funcționează în cadrul Politehnicii ieșene. Este valoros expert în evaluarea instituțională, fiind aproape un deceniu și membru în comisiile Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) . Totodată, aceasta este și expert al Biroului European de Patente-Academia Europeană de Patente.

Începând cu ziua de 6 iulie 2020, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a deschis oficial perioada admiterii la programele de licență pentru anul universitar 2020-2021

Facultatea de Automatică și Calculatoare a fost prima care a primit candidaturile, iar celelalte 10 facultăți ale Politehnicii ieșene au început oficial perioada admiterii de miercuri, 8 iulie 2020. Pentru admiterea la licență din acest an, TUIASI a primit de la Ministerul Educației și Cercetării un număr de locuri similar cu cel din anul precedent: 2.269 la buget și 849 la taxă, 80 de locuri fiind alocate, separat, pentru absolvenții liceelor din mediul rural.

Rectorul Universității Tehnice: „Contextul actual a lăsat clar să se înțeleagă că este nevoie de ingineri pentru revigorarea unor sectoare productive și, mai ales, pentru dezvoltarea unora care în viitor pot oferi siguranță societății umane în fața unor provocări similare”

În total, pentru cele trei cicluri de studiu – licență, masterat și doctorat, TUIASI a scos la concurs peste 6.000 de locuri, dintre care 75 la sută bugetate. Totodată, a fost suplimentat numărul de locuri pentru candidații români de pretutindeni: față de 2019, ministerul a alocat cu 10 la sută mai multe locuri la studiile de licență și cu mai mult decât dublu la masterat și la doctorat. În mod concret, sunt 330 bugetate pentru românii de pretutindeni, la care se adaugă 900 de locuri cu taxă, doar la ciclul de licență.

Dosarele sunt depuse on-line până pe 28 iulie

Cei care au candidat pentru locurile puse la dispoziție de către TUIASI au posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă și prin depunerea unui singur dosar, la oricâte facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași doresc, în ordinea preferințelor. Ulterior, în funcție de media de admitere și de opțiunile alese, aceștia sunt declarați admiși. Dosarele pot fi depuse online până pe 28 iulie, când se încheie sesiunea de vară a admiterii, cu două excepții: la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” ultima zi a înscrierilor a fost 15 iulie, în timp ce la Facultatea de Automatică și Calculatoare, ultima zi a fost 19 iulie.

„Contextul actual a lăsat clar să se înțeleagă că este nevoie de ingineri pentru revigorarea unor sectoare productive și, mai ales, pentru dezvoltarea unora care în viitor pot oferi siguranță societății umane în fața unor provocări similare. Sunt convins că atractivitatea studiilor la Politehnica ieșeană este în creștere și vom solicita, ca în fiecare an, locuri suplimentare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotianul.bzi.

Adauga un comentariu