BZI LIVE

LIVE VIDEO – Despre realităţi ale învăţământului în mediul universitar, pe fondul crizei sanitare, proiecte şi iniţiative educaţionale, într-o ediţie BZI LIVE alături de şef lucrări dr. Mihaela Ivancia, prodecan al Facultăţii de Zootehnie din cadrul USAMV din Iaşi – FOTO

Publicat: 07 apr. 2021

Joi, 8 aprilie 2021, începând cu ora 15.00 în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este programată o interesantă emisiune de actualitate şi profunzime educaţionala! Dialogul va avea în prim-plan realităţi ale învăţământului superior pe fondul crizei sanitare, proiecte şi iniţiative educaţionale. Totul alături de şef lucrări dr. Mihaela Ivancia, prodecan al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.

Educația, în ansamblul ei, înseamnă mai mult decât transmiterea unor informații, pentru că educația implică și modelarea de caractere, de personalități

În acest context, aşa cum a mai reliefat în Studioul BZI LIVE, viziunea universitarului Mihaela Ivancia despre Educație este ca „În ansamblul ei, Educaţia înseamnă mai mult decât transmiterea unor informații, pentru că educația implică și modelarea de caractere, de personalități. Cadrele didactice, de la catedră și nu numai, comunică tinerilor valori, sentimente, atitudini în același timp cu informațiile de care aceștia au nevoie pentru a-și desăvârși pregătirea profesională. La rândul lor, tinerii transmit profesorilor lor propriile valori, sentimente și atitudini iar acest lucru ajută la formarea unor oameni mai buni și mai de folos societății, pentru că într-un final aici trebuie să ducă educația: la o societate superioară, cu un grad de înțelegere și toleranță mai mare decât în epocile anterioare”.

Universitarul Ivancia arata şi că educația on-line, din păcate, nu este suficientă, pentru că astfel se realizează doar o transmitere de informații

Pornind de la aceste deziderate, universitarul Ivancia arata şi că educația on-line, din păcate, nu este suficientă, pentru că astfel se realizează doar o transmitere de informații, uneori incompletă, alteori trunchiată, iar alteori de-a dreptul absentă. Mai departe, profesorul arăta că:

„Pornind de la aceste deziderate, educația on-line, din păcate, nu este suficientă, pentru că astfel se realizează doar o transmitere de informații, uneori incompletă, alteori trunchiată, iar alteori de-a dreptul absentă. Deși sunt mai multe platforme e-learning care sunt la dispoziția sistemului de învățământ, utilizarea lor nu suplinește dialogul față în față, dialog care poate duce la o înțelegere mai bună a informațiilor prin limbajul non-verbal și paraverbal. Din nou din păcate, infrastructura necesară utilizării acestor instrumente de lucru, cum ar fi curentul electric sau accesul la internet, nu este la cei mai buni parametri și, în acest fel, se viciază și mai mult calitatea actului educațional.

Totuși, dincolo de impedimentele tehnice legate de mijlocele minime necesare fiecărui student, dincolo de starea anormală generată de comunicarea mijlocită, cel mai greu este faptul că nu poți „citi” cu adevărat pe fiecare în parte așa cum o faci în sala de curs. De aceea, sistemul hibrid utilizat de universitatea noastră este de un real folos, atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice”, a conchis şef. lucrări dr. Mihaela Ivancia, prodecan al Facultăţii de Zootehnie din cadrul USAMV Iaşi. Astfel, despre provocările educaţionale din plină pandemie, plusuri şi minusuri ale învăţământului din această perioadă, proiecte pe care le derulează profesorul Ivancia, alături de colegi şi studenţi se va mai dialoga în această producţie media BZI LIVE interesantă!

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări în rubrica de comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes adunând zeci de mii de vizualizări.





Adauga un comentariu