Au ucis un tânăr, iar pe altul l-au rănit grav la o petrecere. Martorii povestesc cum a început totul!
Un ieșean a ucis, împreună cu un amic, un tânăr la o petrecere în comuna Ciurea, județul Iași, băgându-l în mormânt, iar el stă acasă, primind arest la domiciliu. Petrecerea s-a terminat tragic în anul 2023, când un tânăr a fost ucis cu bestialitate, iar altul a fost grav rănit. La termenul din 21 mai 2026, mai mulți martori au oferit detalii importante despre eveniment.
A trimis un tânăr în mormânt, iar el stă acasă!
La aproape trei ani de la tragedia care a șocat comunitatea locală, dosarul privind moartea lui Iulian Sebastian Butnariu a revenit în atenția magistraților de la Tribunalul Iași. În ședința de judecată din 21 mai 2026 au fost audiați mai mulți martori, care au oferit detalii cutremurătoare despre conflictul izbucnit în noaptea de 16 spre 17 septembrie 2023, în timpul unei petreceri de majorat transformate într-o scenă de violență extremă.
Inculpații Andrei Petronel Silion și Florin Armando Maxim sunt judecați pentru infracțiuni deosebit de grave, respectiv tentativă de omor și omor, după ce mai mulți tineri au fost înjunghiați în urma unei altercații. În urma atacului, Iulian Sebastian Butnariu și-a pierdut viața, iar alte două persoane au suferit răni grave.
Potrivit declarației martorei Lorena Ionescu, petrecerea debutase fără incidente majore, deși consumul de alcool fusese semnificativ. Aceasta a precizat că nu îi cunoștea pe inculpați înainte de eveniment și că, până la izbucnirea scandalului, atmosfera fusese una aparent normală.
„Nu îi cunosc pe inculpați, prima dată i-am văzut la petrecere. S-a consumat alcool în acea zi. Până la acel eveniment, nu a avut loc niciun conflict. Cele două victime, Tudose și Butnariu, au venit împreună”, a declarat martora în fața instanței.
„Se juca cu un cuțit!”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/4-a-trimis-in-mormant-el-acasa.png)
Aceasta a povestit că, la un moment dat, a observat o persoană care se juca cu un cuțit, detaliu care avea să capete o semnificație dramatică după producerea tragediei. Potrivit declarației sale, scandalul a izbucnit în stradă, după un schimb de injurii între Cristi Tudose și mama inculpatului Silion.
„Cristi Tudose se înjura cu mama lui Silion, apoi Tudose s-a luat la bătaie cu Silion și apoi s-au băgat și băieții să îl apere pe Tudose. Maxim era lângă Silion, dar nu știu dacă a lovit și el”, a spus martora.
Tânăra a povestit cum a văzut victima căzută la pământ.
„Am văzut când Butnariu a căzut, dar am crezut că a leșinat. Când m-am apropiat, în zona abdomenului avea o pată mare de sânge. Am încercat să îl trezim, dar nu a dat niciun semn”, a afirmat Lorena Ionescu.
Martora a mai precizat că și celelalte victime prezentau răni grave. Cristi Tudose avea tricoul plin de sânge, iar un alt tânăr, identificat ca Mihai Bahrim, fusese tăiat în zona antebrațului.
La câteva zile după tragedie, martora ar fi primit mesaje de amenințare și injurii din partea unui membru al familiei unuia dintre inculpați.
„L-am văzut cu un cuțit în mână, în timp ce fugea”
Declarații importante au fost oferite și de martorul Silviu Ducă, care a confirmat faptul că l-a văzut pe Andrei Petronel Silion având un cuțit în mână imediat după conflict.
„Pe inculpați i-am văzut prima dată la acea petrecere. Unul dintre băieți a băut prea mult și a fost chemată ambulanța. L-am văzut pe Silion fugind cu cuțitul în mână. Cu el era și celălalt inculpat, dar nu-mi amintesc dacă cuțitul era murdar”, a declarat acesta.
Martorul a spus că, atunci când a ajuns în zona conflictului, Sebastian Butnariu era deja căzut la pământ, prezentând o rană gravă în zona abdomenului. Potrivit afirmațiilor sale, cei prezenți la petrecere susțineau că Silion i-ar fi înjunghiat atât pe Butnariu, cât și pe ceilalți doi tineri răniți.
„Sebastian era pe jos, avea sânge în zona abdomenului. Cei prezenți spuneau că Silion l-a înjunghiat pe Butnariu, dar și pe Tudose și Mihai”, a relatat martorul.
Acesta a mai precizat că tensiunile ar fi început după ce Silion l-ar fi înjurat pe Cristi Tudose. În plus, Silviu Ducă a afirmat că, înainte de conflict, l-ar fi observat pe inculpat consumând substanțe interzise.
„La un moment dat, mă duceam la baie, în spatele casei, și l-am văzut pe Silion cum fuma un joint”, a spus martorul în fața instanței.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/2-a-trimis-in-mormant-el-acasa.png)
„Sebastian era în brațele unei persoane, plin de sânge”
O altă mărturie importantă a venit din partea lui Constantin Mihai, care a relatat că în debutul serii avusese loc un conflict minor între alte persoane, însă inculpații nu ar fi fost implicați atunci.
Martorul a povestit că a lipsit o perioadă de la petrecere pentru a însoți acasă un tânăr aflat în stare avansată de ebrietate, moment în care fusese solicitată și intervenția ambulanței.
„Eu, împreună cu un alt băiat, l-am dus acasă pe cel care consumase băuturi alcoolice și pentru care a venit ambulanța. Am stat acolo cam o jumătate de oră, o oră”, a precizat acesta.
La întoarcere, situația degenerase deja într-un scandal violent.
„Când am ieșit din casă, am auzit țipete de la petrecere. În timp ce mă îndreptam spre petrecere, au trecut, în fugă, pe lângă mine cei doi inculpați, cu două fete”, a afirmat martorul.
Ajuns la locul conflictului, acesta a văzut victimele pline de sânge și oameni încercând disperați să le acorde ajutor.
„Sebastian era în brațele unei persoane și părea înjunghiat, avea sânge pe bluză. Cristi Tudose se ținea de burtă, avea sânge, iar Mihai se ținea de mână, având sânge pe brațul drept”, a relatat Constantin Mihai.
Doi băieți au lovit un tânăr la o petrecere, băgându-l în mormânt, iar unul dintre ei stă acasă, primind arest la domiciliu.