Actualitate

Detalii noi cu privire la tânăra arsă pe marginea unui drum din Giurgiu. Din ce îşi câştigă banii, după ce se spusese că se prostitua

Publicat: 08 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Detalii noi cu privire la tânăra arsă pe marginea unui drum din Giurgiu. Din ce îşi câştigă banii după ce se spusese că se prostitua
Mihaela-Sabina Mircea a fost ucisă și arsă în Giurgiu

Mihaela-Sabina Mircea, femeia omorâtă și incinerată într-o valiză, pe marginea unui drum dintre localitățile giurgiuvene Ghimpați și Valea Plopilor, provenea din localitatea Buftea, județul Ilfov.

Conform Antena 3, mama ei a lucrat la aeroportul Henry Coandă, în timp ce una dintre bunici ar fi fost educatoare.

Mihaela-Sabina Mircea a născut, în urmă, cu 8 ani, un băiețel cu handicap. S-a mutat alături de tatăl copilului, însă acesta nu a vrut să își recunoască fiul și a părăsit-o. Sabina a rămas, în continuare, în casa concubinului său, plecat la muncă în Anglia, alături de părinții acestuia.

Deși s-a spus că lucra ca barman într-un club din București, femeia incinerată era, de fapt, angajata unui salon de masaj erotic din zona Unirii din Capitală. Surse din cadrul familiei concubinului său spun că ea obișnuia să se întâlnească, în particular, cu unii dintre clienți, pentru a câștiga bani în plus, necesari pentru creșterea copilului.

Copilul ei ar fi trecut pe numele unui turc, care îi plătea și o alocație. Scopul: dobândirea cetățeniei române de către individ.

Cercul de suspecți s-a restrâns

Procurorii spun că există suspiciuni că cel care a ucis-o, i-ar fi solicitat să întrețină activități sexuale orale cu el și s-ar fi urcat cu picioarele pe pieptul ei, rupându-i astfel o coastă. Anchetatorii au anunțat că atunci când va fi găsit, criminalul va fi pus sub acuzare pentru omor calificat și profanare de cadavre. De asemenea, ei au explicat că cercul de suspecți s-a restrâns mult în urma identificării victimei și audierilor ce au urmat după identificare.

Deși trupul era carbonizat în proporție de 90%, degetele de la o mână au rămas intacte, astfel că polițiștii criminaliști au putut să ridice amprente și astfel au găsit-o pe tânăra de 32 de ani în baza de date a Poliției, ei luându-i-se amprentele în urmă cu câțiva ani, când fusese acuzată de furt.

Tânăra a fost ucisă vineri noapte, 30 octombrie 2020, pe DN 6, pe marginea drumului, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu.

Detalii din partea familiei tinerei

Familia tinerei care a fost ucisă și incinerată pe marginea drumului în Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, vin cu detalii cutremurătoare despre modul în care ar fi fost tratată de poliție. Rudele au povestit, la România TV, că au mers în urmă cu trei luni la Poliţia din Pantelimon pentru a o da dispărută pe Mihaela Sabina Mircea, însă au fost informaţi în urmă cu o săptămână de anchetatori că tânăra a fost dată în urmărire generală.

Sanda, o rudă din familia tinerei, a declarat că Sabina nu a mai trecut pe acasă de şase luni, lăsându-şi fiul de opt ani în grija familiei.

„Acum două luni de zile, ea ne-a trimis un mesaj pe telefon să vină să bage copilul înapoi la şcoala unde l-a înscris. A spus că ea s-a măritat cu cineva şi o să vină să-şi ia copilul să-l ducă la şcoală”, a precizat femeia.

Oamenii spun că, de atunci, nu au mai primit nicio veste de la Sabina şi au mers la Poliţie pentru a anunţa dispariţia.

„S-a dus sora mea cu o fotografie, cu copie după buletin, şi au dat-o dispărută. Cei de la Poliţie i-au cerut un număr de telefon, ori noi nu aveam niciun număr de telefon. Ce mai vorbeau copiii cu ea pe Facebook”, a mărturisit ea.

Mai mult, rudele au apelat la asistenţii sociali de la Protecţia Copilului pentru ca fiul Sabinei să fie îngrijit de autorităţi.

„Copilul este la noi pentru că nu aveam unde să-l ducem. Au venit de la Asistenţa Socială să-l ducem la Protecţia Copilului să-l lăsăm acolo şi ne-a spus că nu putem să-l lăsăm până când nu vine maică-sa, să vedem ce se întâmplă cu ea”, a mai precizat Sanda.

Ce acuzații aduc rudele Sabinei

Familia Sabinei acuză Poliţia că nu a căutat-o pe tânără.

„Acum acum o săptămână, au venit după trei luni de zile, ne-au spus că au dat-o în urmărire generală”, a continuat femeia.

Familia tinerei spune că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a întâmplat cu Sabina.

„Au venit şi au luat nişte probe că să le verifice. Ne-au lăsat nişte documente. Am fost şi am dat declaraţie. Nu ne-a spus că e decedată, nu ne-a spus nimic”, a menţionat Sanda.

Sabina lucra la un salon de masaj din Bucureşti şi avea un copil cu un turc. Potrivit rudelor, Mihaela Sabina Mircea lucra „undeva pe la Unirea”.

„I-am spus să vină acasă pentru că copilul se simte rău. A spus că o să vină, e măritată”, a mai spus femeia.

Familia Sabinei crede că tânăra a fost răpită, sechestrată şi ucisă. Ultima conversaţie pe care oamenii au purtat-o cu ea le-a ridicat suspiciuni.

„Se mai auzea o voce de bărbat. Nu mi-a spus unde este plecată. Mi-a spus băiatul (fiul Sabinei) că se mai auzea o voce de bărbat. O învăţa ce să vorbească, Ne-a spus că e la muncă cu acte în regulă”, a mai precizat Sanda.

Întrebată cine e tatăl copilului Sabinei, femeia a explicat că este vorba despre un bărbat din Turcia.

„Tatăl copilului este un turc. E trecut copilul pe numele unui turc. Îi plătea o alocaţie copilului”, a mai menţionat ea.

Oamenii legii au reuşit să o identifice, după o săptămână de investigaţii, pe tânăra de 32 de ani ucisă cu bestialitate, băgată într-o valiză şi incendiată pe un câmp din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Este vorba despre Mihaela Sabina Mircea. Femeia era divorţată, avea un copil de opt ani pe care îl creştea singură şi era angajată. Locuia într-un cartier rezidenţial din oraşul Buftea din Ilfov.

Adauga un comentariu