Codrin Ștefănescu, secretarul general al Alianței Pentru Patrie, a făcut astăzi, 30 august 2022, la BZI LIVE, dezvăluiri incendiare despre Liviu Dragnea. Politicianul român a afirmat cu vehemență că APP este partidul românilor și nu a unui singur om.
Fostul deputat a menționat că decizia sa în ceea ce privește dezicerea de Dragnea este fermă și argumentată clar.
„Eu din casă nu dau niciodată. Nu fac mega dezvăluiri. Sunt doar câteva chestiuni informale care sunt publice. M-am dezis de relaţia mea cu Liviu Dragnea. APP nu este a unui singur om. APP este a tuturor. Când am făcut demersul l-am făcut public, am explicat că sunt omul loial, pe vremuri am avut o funcţie mare în stat şi nu am alergat să fiu vicepremier, nu am vrut afaceri cu statul, ci am vrut să mă ocup doar de partid. Nu vreau să devin candidat la președinție. APP va avea un candidat pe care vom miza că nu va face jocuri de culise, nu va fi trădător de ţară, nu va face compromisuri, nu va fi mincinos şi se va ţine de cuvânt”, a transmis Codrin Ștefănescu, în exclusivitate la BZI LIVE.
Ce spune Codrin Ștefănescu despre Liviu Dragnea
Secretarul general al APP susține că partidul a fost construit pentru întreaga populație din România. De asemenea, Codrin Ștefănescu afirmă că toți cei care îl susțin pe Liviu Dragnea vor fi excluși din partid pentru că aceștia nu luptă pentru români, nu se zbat și vor trăda țara.
Invitatul BZI LIVE a ținut să menționeze că hotărârea sa a fost susținută de întreaga lume, iar miercuri va fi transmită o rezoluție din partea partidului.
„APP nu l-am construit pentru susţinerea unui singur om. În APP sunt 217.000 cu carnet şi reprezintă toate categoriile de români. Familia de români se gândeşte foarte atent în această iarnă dacă mai poate rezista la cheltuielile minore de zi cu zi. Decizia mea de a pune punct relaţiei a fost văzută bine de către mass media, am primit mesaje multe publice. Tipul ăsta de mesaj mă lămureşte că decizia a fost bună. Mâine vom face câteva rezoluţii ale partidului şi vom pune capăt oficial. APP este partidul tuturor, unor oameni care se zbat, muncesc, credibili, care mâine poimâine vor candida pe liste. Igor Istrate, preşedintele APP Iaşi, a înţeles că mergând cu poza lui Dragnea va ajunge în nu ştiu ce funcţii supreme. Este greşit, nu aşa am gândit aşa acest partid. APP este o alianţă a tuturor românilor. În partid sunt şi secui, maghiari, turci, evrei, ţigani, români, toate comunităţile. Toţi împreună sunt la fel de nemulţumiţi că ţara se pierde şi facturile au ajuns în cer. Toate taxele şi impozitele sunt la fel peste tot. Se va implementa o nouă politică, a românilor, nu a străinilor. Decizia mea a fost fermă.
Mâine va fi public din partea partidului. Vreau să vă mulţumesc vouă mass-mediei, a patra putere în stat, că aţi prezentat situaţia reală. Prindem curaj că suntem înţeleşi. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Îi doresc succes acestui om, nu mergem cu el, noi mergem cu românii ceilalţi. Sunt 2.650 de membri din Iaşi, oameni din sistemul medical, din transport, etc. Toţi vom trage pentru aceeaşi miză, 2024. Suntem un partid fără vedete, fiţe, fără Dumnezei de pământ, fiecare cu mesajul lui vom lua voturile de la familie, rude, prieteni, etc şi ne vom recupera România şi vom avea o conducere politică românească, parlamentari din popor, oameni care vor schimba această mizerie care ne-a cuprins. Suntem în prăpastie în momentul de faţă şi nimeni nu poate să ne salveze decât noi românii. Le mulţumesc tuturor, mai puţin celor ca Igor Istrati”, a mai spus Codrin Ștefănescu.
Conducerea APP Iași va fi schimbată
Codrin Ștefănescu a afirmat că în urma deciziei sale, conducerea interimară APP de la Iași va fi schimbată. Astfel, Igor Istrati care era președinte interimar al filialei Iași va fi exclus din partid. În locul acestuia va fi un ieșean adevărat care va lupta pentru binele locuitorilor.
„La Iaşi vom avea o conducere nouă în maximum 48 de ore, oameni din sistemul nostru politic, oameni normali în comportament, caracter, relaţia cu ceilalţi români, oameni de pe stradă care gândesc la fel ca noi. Vor bine pentru ieşeni, legi bune, vor să respecte românii. Eu am promovat de la centru imaginea în care mesajul l-a avut tot românul. Guvernul şi coaliţia îşi bat joc continuu de români. APP reprezintă fiecare român care gândeşte că nu va mai avea cu ce trăi la iarnă, cât vor fi taxele, impozitele, raţele. Pentru toţi avem un mesaj: noi APP suntem noi toţi şi voi toţi. Orice român are uşile deschise. Nu există vedete şi VIP-uri. Eu nu mă bat după ce m-am dezis de Dragnea să las partidul şi să candidez la presidentie. NU. Eu mă ocup în continuare de administrarea partidului. Nimeni cunoscut nu vrea să preia conducerea şi să devină VIP central, lider absolut. Folosiţi mesajele şi pozele noastre, dar la Iaşi alegeţi oameni din Iaşi. Eu vreau ca oamenii puternici din Iaşi să vină la conducere. Vreau ca în toate funcţiile cheie să fie oameni din Iaşi.
Din partea Iaşului să fie pe listele din Parlament oameni adevăraţi şi puternici. Nu vreau drăgăniști vechi în APP. APP vrea un candidat român real, normal în conducere. Nu am nevoie de slugi şi pupincurişti. Fiecare dintre voi contaţi. Vrem să trăim bine în ţara noastră. Nu vrem să mâncăm gândaci, nu vrem să rămânem fără animale. Nu vrem facturi imense, trăim într-o ţară bogată cu foarte multe resurse şi are de toate. Ţara asta ne aparţine nouă romanilor şi acest complex de drepturi a fost câştigat de generaţia mea cu sânge la baricadă. Au murit lângă mine colegi, ne-au măcelărit. Nu vreau că România să ajungă sclavă a unei puteri externe. Vreau ca tot ce are statul să fie al nostru. Programul de guvernare pe care îl vom anunţa va fi în sensul ăsta”, a conchis secretarul general al APP.
Astfel, Codrin Ștefănescu s-a dezis de Liviu Dragnea și a anunțat că APP este un partid al tuturor românilor.