Diana Gureșoaie a trecut printr-una dintre cele mai grele incidente din viața ei. Vedeta și-a pierdut cheile de la casă, iar pentru a pătrunde în locuință s-a gândit să spargă geamul cu piciorul. S-a dovedit că ideea ei nu a fost deloc inspirată, căci s-a ales cu o rană extrem de gravă.
A ajuns de urgență la spital, unde medicii au depus toate eforturile posibile pentru a-i salva piciorul. Iată că în urmă cu puțin timp ea a fost externată din unitatea medicală și a ajuns acasă. Iată cum se simte în aceste momente vedeta!
Diana Gureșoaie, primele declarații după ce a fost externată din spital
Se pare că vedeta a trecut de perioada critică, iar acum urmează o lungă și grea perioadă de recuperare pe care trebuie să o urmeze.
În ciuda tăieturii destul de adânci, Diana Gureșoaie spune că situația putea fi chiar mai gravă de atât, iar acum este imobilizată la pat, căci nu prea vrea să se ajute de cârje pentru a se mișca prin casă.
„Mă simt mult mai bine acum, mai ales că sunt externată, sunt acasă, e altceva decât să stai pe un pat de spital.
Cât despre sport, abia mi-am terminat antrenamentul. Am cerut voie medicului, mi-a zis că e în regulă, atâta timp cât lucrez doar partea de sus, cât despre picior, o să mai dureze recuperarea. Cred că o să mai stau cu atela în jur de trei săptămâni, după care două săptămâni voi avea o cizmă ortopedică și abia apoi o să încep recuperarea. O să dureze ceva. Acum, Dumnezeu cu mila. Cât o dura, o dura. Tăietura a fost destul de adâncă, putea să fie o situație mult mai gravă de atât.
Efectiv sunt imobilizată la pat. Nu prea îmi place să mă mișc cu cârjele prin casă. Am ieșit doar cât am fost la control la doctor să mă bandajeze, dar în rest nu am ieșit deloc din casă. Încerc să fac tot posibilul să am tot ce îmi trebuie aici, la pat. Vin prietenele mele în vizită tot timpul și ai mei. Am anxietate, eu oricum aveam problema cu anxietatea. Eu sunt ipohondră de fel. Durerile nu mai sunt așa mari, rana arată foarte bine, doar că va dura recuperarea”, a explicat Diana Gureșoaie, la un post de televiziune.
Imbecila.