Prima pagină » Editorial » Diaspora, spațiu de luptă electorală
Diaspora, spațiu de luptă electorală

Diaspora, spațiu de luptă electorală

12 mai 2025, 10:40,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Este cât se poate de firesc să se întâmple așa. Întotdeauna, românii plecați peste hotare, din ce în ce mai numeroși, împreună cu familiile acestora, rămase în țară, au devenit un obiectiv al bătăliei politice în alegerile prezidențiale. Și este o realitate. De cel puțin două ori, aceștia au decis și au răsturnat scorul din țară. Nu are niciun sens să ne punem întrebarea de ce acum ar fi altfel.
Traian Băsescu a câștigat la limită competiția sa cu Adrian Năstase, pe care apoi l-a aruncat după gratii, beneficiind de voturile venite din diaspora. Este adevărat că o parte dintre acestea au fost obținute artificial, prin fraudă. Totuși, în linii mari, românii care au plecat peste hotare au considerat că este preferabilă alegerea unui lider politic care nu reprezenta Partidul Social Democrat, căruia i-au atribuit o serie întreagă de neajunsuri grave, pe locul întâi dintre acestea situându-se, la acea dată, corupția.

Același fenomen, și din aproximativ același motiv, s-a manifestat și în finala cursei prezidențiale desfășurată ulterior între Klaus Iohannis și Victor Ponta. Din nou, românii plecați de voie, de nevoie, peste hotare, au considerat că Partidul Social Democrat și reprezentantul acestuia trebuiau penalizați și, din nou, au votat pentru o schimbare care nu numai că nu a venit, dar s-a transformat în ceva mult mai rău. Nu sunt de vină acești conaționali și a greșit cine le-a pus în cârcă răspunderea pentru o alegere care, în final, s-a dovedit greșită. Cine poate ști cum ar fi fost altfel?

Acum, asistăm din nou la o demonizare a românilor care muncesc peste hotare, pentru faptul că, în marea lor majoritate, mai puțin cei din Republica Moldova, optează pentru un președinte suveranist. Sunt circa cinci milioane de români plecați în ultimii treizeci de ani, cel mai mare exod de populație din istoria modernă, în absența unui cataclism natural sau a unui război. Acești oameni, deseori împreună cu o parte din familiile lor, au plecat de nevoie, pentru că, în România, condusă de cele câteva partide care s-au succedat la putere sau s-au asociat, nu au găsit suficiente locuri de muncă, pentru că s-au ciocnit de o birocrație extrem de dură, care a blocat libera inițiativă, pentru că sistemul de educație a regresat, ca de altfel și sistemul de sănătate.
Au plecat acești români în toate colțurile lumii și cei mai mulți dintre ei au reușit să-și întemeieze cămine trainice, uneori chiar și comunități, dar, legați fiind de țara în care s-au născut, au trimis în România o bună parte din veniturile obținute, în total câteva miliarde de euro pe an, pentru a-și întreține familiile rămase acasă sau chiar pentru a-și construi case și gospodării în care să se poată întoarce la momentul potrivit.

Pe de altă parte, făcând un calcul realist, fie el și cinic, putem constata cu ușurință că, în ciuda miliardelor pe care diaspora le-a adus în România, statul a suferit pierderi greu de recuperat. Imaginați-vă cât ne-a costat pregătirea miilor de medici și de membri ai personalului mediu sanitar puși în situația de a părăsi România și de a-și oferi serviciile în altă parte. Imaginați-vă ce gol au lăsat în urmă sutele de mii de meșteri pricepuți în construcții și în alte domenii și care își aduc contribuția în altă parte, inclusiv o contribuție extrem de consistentă sub forma impozitelor pe care le plătesc acolo și care nu mai ajung niciodată în trezoreria statului român.
Să reținem că cei mai mulți dintre acești români – și asta se vede mai ales acum, în perioada electorală pe care o traversăm – ar dori ca, într-o bună zi, cât mai curând, să se poată întoarce într-o patrie în care să fie tratați cu respect și cu demnitate și care să le asigure condițiile indispensabile reintegrării. S-a gândit cineva la toate implicațiile unei asemenea operațiuni de atragere a românilor plecați înapoi? Adică acasă?

Dintre cei doi candidați prezidențiali, doar George Simion nu numai că este prezent frecvent în rândul comunităților din diaspora, dar a și transmis o serie de angajamente pe care le-ar putea onora în eventualitatea în care ar ajunge președinte. Cum ar fi, de pildă, perspectiva de a le asigura celor întorși case cu 35.000 de euro sau chiar și cu un leu. Oferta le pare multora halucinantă. Dar nu este așa! În condițiile în care statul, care are această obligație, asigură pentru noile așezări, în mod gratuit, pământul necesar și utilitățile, acesta este costul pentru o locuință decentă. Cel mult 35.000 de euro. Cât privește oferta cu un euro, sunt state ale Uniunii Europene, cum este, de pildă, Polonia, care și-a readus pe această cale acasă sute și sute de mii de conaționali. Oferindu-i unei familii de români o locuință decentă cu prețul simbolic de un leu, statul român nu are decât de câștigat, pentru că în țară se vor întoarce astfel oameni calificați în meserii extrem de utile, care vor plăti impozite aici, care vor cheltui aici și nu în altă parte ceea ce câștigă și, mai ales, care ne vor aduce o experiență de tip democratic și comportamental, care va fi un bun exemplu și pentru românii care nu au luat calea bejaniei.
Niciunul dintre candidați nu a fost însă capabil să explice ce măsuri ar putea lua statul român pentru integrarea în sistemul nostru de învățământ a copiilor veniți din afară. Din această perspectivă, este nevoie de adoptarea unui set foarte complex de măsuri vizând școala și, cu certitudine, posibilitatea predării cursurilor de bază și în alte limbi decât limba română. Și, desigur, o soluție este atragerea, simultan cu aceste familii, și a dascălilor de origine română, care în prezent le predau copiilor cursuri în limba germană, în limba engleză, în italiană, în franceză, în spaniolă și așa mai departe.

Pun pariu cu oricine că cel care va ajunge președinte este candidatul care a găsit și va găsi în zilele următoare căile necesare pentru a le transmite românilor din străinătate mesaje și angajamente ferme privind nu numai schimbarea în bine a României, ci și ameliorarea statutului acestora. Pentru moment, cu excepția mesajelor pe care le-a transmis în Republica Moldova, de altfel destul de anemice, Nicușor Dan a pierdut startul și chiar și George Simion ar fi putut face mai mult, iar în zilele care urmează ar trebui să le transmită românilor de afară mesaje mai concrete și mai consistente.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026