Prima pagină » Actualitate » Directorul ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Furtuni puternice, grindină și vijelii în aproape toată țara
Directorul ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Furtuni puternice, grindină și vijelii în aproape toată țara

Directorul ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Furtuni puternice, grindină și vijelii în aproape toată țara

21 mai 2024, 20:20,
în Actualitate

Directorul ANM, Elena Mateescu, susține că în zilele de miercuri și joi vom avea parte de ploi, furtuni și vijelii în aproape toată țara, în special seara. Totuși, pe timpul zilei temperaturile vor fi în creștere și vom avea primele valori apropiate de 30 de grade.

„Miercuri și joi, vorbim de o instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, caracterizată prin averse care vor avea și caracter torențial și cantități de apă ce pot depăși pe secvențe scurte de timp sau prin acumulare 15-25 l/mp, izolat 30-40 l/mp.

Vor fi și condiții de grindină, de asemenea vântul va avea intensificări susținute pentru că vorbim de viteze la rafală de 55-65 km/h, iar la munte 70-80 de km/h”, a explicat Elena Mateescu.

Furtuni și temperaturi de vară

Directorul ANM a explicat că, în ciuda furtunilor, temperaturile vor fi în creștere și vom avea primele valori apropiate de 30 de grade din acest an.

„Din punct de vedere termic, o vreme în încălzire de la o zi la alta. Marți contăm pe 20…29 grade Celsius, iar sfârșitul de săptămână este posibil să aducă primele valori de 30 de grade pentru luna mai din acest an.

Și în Capitală avem o vreme în încălzire, pentru că marți consemnăm temperaturi maxime de 25…27 grade Celsius, dar și aici, este posibil să consemnăm înnorări temporar accentuate care să aducă precipitații.Și minimele, în întreaga țară, vor fi în creștere. Vorbim de minime între 11 până la 17 grade”, a mai explicat directorul Administrației Naționale de Meteorologie la Antena 3 CNN.

Două avertizări de Cod Galben sunt în vigoare

Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi torențiale, vijelii puternice și chiar căderi de grindină.
De marți, ora 16.00 până miercuri ora 10.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină, relatează Mediafax.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Începând de miercuri ora 10.00 până joi la ora 10.00, în Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`