Directorul Departamentului de Istorie din cadrul Facultății de Istorie a UAIC Iași a dialogat despre trecutul, povestea universității, momente, dar și repere marcante ale acesteia, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

Marţi, 27 octombrie 2020, la ora 15.00 în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE a fost programată o ediție exclusivă despre aniversarea a 160 ani de la fondarea primei universităţi moderne a României, „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi. Invitat aparte, pentru a marcat acest moment istoric, a fost conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, director Departamentul de Istorie din cadrul Facultăţii de Istorie a UAIC şi fost coordonator al Muzeului Universității „Cuza”. Despre trecutul şi povestea Universităţii din Iaşi, momente şi repere marcante ale acesteia au fost scoase în prim-plan în dialogul din această ediţie BZI LIVE!

În perioada 22-31 octombrie 2020, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași sărbătoresc împreună aniversarea celor 160 de ani de la înființare, prin organizarea unei ceremonii comune

În perioada 22-31 octombrie 2020, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (UNAGE) sărbătoresc împreună aniversarea celor 160 de ani de la înființare, prin organizarea unei ceremonii comune, dar și a unor manifestări academice și culturale care să ilustreze importanța acestui moment festiv.

„… chiar de la întemeierea ei, Universitatea din Iaşi a simţit nevoia de a se încadra în istorie, de a-şi însuşi spiritul istoriei pentru a-şi aprofunda specificul şi a răspunde mai eficient funcţiilor sale”, enunţa acad. prof. univ. dr. Gheorghe Platon despre fondare Universităţii din Iaşi, în octombrie 1860

O istorie a Universităţii din Iaşi ne poartă prin lecţiile manualului de istorie a românilor, încă din secolul al XVI-lea. Dacă, în general, existenţa unei universităţi este legată de contextul istoric, în România Universitatea din Iaşi a avut de multe ori rolul de creatoare de istorie.

În secolul al XVII-lea, de exemplu, universitatea a fost un adăpost al culturii bizantine; mai târziu a fost unul dintre cei mai importanţi factori ai răspândirii limbii române şi ai culturii autohtone; după înfiinţarea sa ca prima instituţie de învăţământ superior modern a României, universitatea a furnizat statului cei mai importanţi gânditori şi actori în viaţa publică pentru ca, în perioada comunismului, să menţină viu spiritul umanist.

Înainte de 1860

1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.

1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.

Actul de întemeiere al Colegiului ‘Vasile Lupu’ de la Mănăstirea ,,Trei Ierarhi”

1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.

1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturză).
Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.

După 1860

În atmosfera de sărbătoare a Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei într-un singur stat a luat fiinţă prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi. Inaugurată la 26 octombrie 1860, Universitatea poartă numele Domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească: Alexandru Ioan Cuza.

Actul de înființare al Universității

De la înfiinţarea ei şi până în prezent, structura Universităţii din Iaşi a fost într-o continuă schimbare, în armonie cu evoluţia societăţii şi culturii române.
Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879. După numai câţiva ani de funcţionare, Facultatea de Teologie a fost desfiinţată din cauza numărului său mic de studenţi. Stimulată de o nouă lege în 1898, Universitatea din Iaşi a reuşit să-şi diversifice profilul, să-şi mărească numărul de secţii, departamente, materii predate şi activităţi ştiinţifice.

În acea perioadă s-a remarcat o dezvoltare spectaculoasă a Facultăţii de Ştiinţe: în 1892 au luat fiinţă Catedrele de Chimie Organică şi Chimie Anorganică cărora li s-a alăturat, în 1906, Chimia Agricolă. În cadrul aceleiaşi Facultăţi un mare succes a fost crearea Şcolii de Electricitate, în 1910. După începuturile ei modeste din 1879, Facultatea de Medicină a dobândit, în 1889, o organizare şi un profil care să permită formarea specialiştilor cu o înaltă calificare profesională capabilă să răspundă exigenţelor sociale ale acelor timpuri.

Perioada imediat următoare Unirii Naţionale din 1918 s-a caracterizat prin evoluţia remarcabilă a Universităţii, în concordanţă cu cerinţele societăţii româneşti şi ale progresului european din acea vreme.

Legile Învăţământului din 1932, 1937 şi 1938 au favorizat atât evoluţia ştiinţelor cât şi dezvoltarea departamentelor Universităţii: Medicină şi Farmacie, Ştiinţe, Drept, Filosofie şi Litere, şi Agricultură. În anul 1933, subsecţia de învăţământ agricol, inclusă în secţia de ştiinţe aplicate, s-a transformat în Facultatea de Ştiinţe Agricole. Celelalte două ramuri ale secţiei (Şcoala Electrotehnică şi Secţia de Chimie Tehnologică) s-au reorganizat în 1937, dând naştere Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, căruia i s-a alăturat şi Facultatea de Ştiinţe Agricole un an mai târziu.

În perioada interbelică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se putea mândri că ajunsese la nivelul instituţiilor europene de acelaşi rang, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul de democraţie populară a obligat universităţile să promoveze o educaţie în spirit comunist. Reforma învăţământului din 1948 a impus primii paşi pentru îndeplinirea acestei sarcini, urmată de reformele din 1968 şi 1978. Ideologia comunistă a adus schimbări radicale în Universitatea din Iaşi, ca, de altfel, în întreg învăţământul superior din ţară. Multe discipline au fost cenzurate sau eliminate, numeroase programe didactice au fost supuse unei rigidităţi extreme, libertatea academică a fost restricţionată, în timp ce toate activităţile au fost ghidate sau verificate de organisme ale singurului partid politic existent.

Tot în această perioadă, datorită unei cereri din ce în ce mai mari de specialişti în economie, s-a resimţit nevoia înfiinţării Facultăţii de Ştiinţe Economice (1962), după ani îndelungaţi în care cursuri de Economie Politică, Doctrine Economice şi Finanţe Publice au fost predate în cadrul Facultăţii de Drept.
Astfel, în anul academic 1968-1969, existau deja opt facultăţi (Matematică-Mecanică, Fizică, Chimie, Biologie-Geografie, Drept, Filologie, Istorie-Filosofie, Economie), în timp ce în 1974 erau doar şapte, datorită transferului Facultăţii de Chimie la Institutul Politehnic.

Căderea regimului totalitar în 1989 a deschis noi perspective asupra învăţământului şi educaţiei în România. Formele organizatorice şi curriculare ce fuseseră impuse au fost imediat abandonate. Reconstrucţia universităţii a fost spontană şi radicală şi a cuprins toate domeniile: stuctura organizatorică, programa de studii, sistemul de comunicare, resursele umane. Autonomia universitară şi libertatea decizională au condus Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” spre ceea ce este astăzi: una din cele mai performante universităţi în Romania, standard pentru excelenţă în cercetare şi flexibilitate didactică.