Razboi în Ucraina

Discurs halucinant în timpul ceremoniei de decorare de la Kremlin. Propagandista Margarita Simonian: „Vă vom ajuta să-i exterminați pe acești canibali”  

Publicat: 21 dec. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Discurs halucinant în timpul ceremoniei de decorare de la Kremlin. Propagandista Margarita Simonian Vă vom ajuta să-i exterminați pe acești canibali  
Margarita Simonian a primit „Ordinul de Onoare”

Președintele Vladimir Putin i-a decorat marți, 20 decembrie, la Kremlin pe propagandiștii regimului. Printre cei decorați de liderul rus se numără și Margarita Simonian, redactorul-șef al postului rusesc de televiziune Russia Today. Aceasta a primit „Ordinul de Onoare”, după care a susținut un discurs halucinant în fața lui Putin.

„Nu am emoții să vorbesc în public în mod normal, dar acum văd în fiecare zi ce se întâmplă în Donețk și nu pot să nu mă îngrijorez. Vă mulțumesc pentru că, cu durere și sânge, smulgeți oamenii noștri din gura însângerată a acestor canibali. Vă mulțumesc că v-ați decis să faceți asta. Și noi vă vom ajuta să-i exterminați pe acești canibali atâta timp cât va fi nevoie. Slujesc Rusia”, a declarat Margarita Simonian, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare din Rusia.

Margarita Simonian s-a remarcat în repetate rânduri prin declarațiile făcute

Margarita Simonian, a primit la Kremlin „Ordinul de Onoare”

În lunile de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, Margarita Simonian s-a remarcat în repetate rânduri prin declarațiile făcute. Spre exemplu, în luna mai, șefa RT spunea că războiul „este pentru totdeauna” și că cine studiază în Occident „merge direct în iad”, asta deși chiar Simonian a studiat în Statele Unite.

Marți, 20 decembrie, Vladimir Putin i-a decorat și pe liderii proruși ai celor patru regiuni ucrainene: Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, anexate ilegal de Moscova în septembrie.

Doi dintre cei decorați, liderul din Lugansk și cel din Doneţk au primit ”Ordinul pentru Merit al Patriei”, gradul I. Ceilalți doi care asigură conducerea în Zaporojie şi Herson, au primit acelaşi ordin, dar în gradul III, potrivit transmisiunii în direct a ceremoniei solemne desfăşurate în Sala Sf. Ecaterina a Marelui Palat al Kremlinului.

Control mai mare asupra regiunilor anexate din Ucraina

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum președintele Vladimir Putin a ordonat luni, 19 decembrie, consolidarea granițelor Rusiei și a instruit serviciile speciale să păstreze un control mai mare asupra societății și să asigure siguranța oamenilor din regiunile din Ucraina pe care Moscova le pretinde că fiind proprii.

„Trebuie intensificată munca prin intermediul serviciilor de frontieră și al Serviciului Federal de Securitate (FSB). Și aceasta (graniță) trebuie să fie acoperită în mod fiabil. Orice încercare de a o încălca trebuie să fie zădărnicită rapid și eficient, folosind orice forțe și mijloace pe care le avem la dispoziție, inclusiv unități mobile de acțiune și forțe speciale”, a spus Putin.

Vorbind de Ziua Serviciilor de Securitate, sărbătorită pe scară largă în Rusia, președintele Putin a instruit serviciile să sporească controlul asupra societății și să maximizeze „utilizarea potențialului operațional, tehnic și de personal” pentru a preveni riscurile care vin din străinătate și trădătorii interni.

„Acum este nevoie de un calm maxim, de concentrare a forțelor din partea agențiilor de contrainformații, inclusiv a informațiilor militare”, a mai adăugat șeful statului rus.

De asemenea, liderul de la Kremlin urmează să stabilească obiectivele armatei ruse în 2023 în cadrul unei întâlniri cu comandanţi militari de rang înalt.

Cu toate acestea, amintim că președintele rus Vladimir Putin i-a decorat marți, 20 decembrie, la Kremlin pe propagandiștii regimului, în frunte cu Margarita Simonian, redactorul-șef al postului rusesc de televiziune Russia Today.

Adauga un comentariu