Prima pagină » Titlurile zilei » DNA a „turnat” un polițist corupt de la Vama Sculeni! Încasa sute de euro pe zi pentru a nu verifica anumite autovehicule

DNA a „turnat” un polițist corupt de la Vama Sculeni! Încasa sute de euro pe zi pentru a nu verifica anumite autovehicule

23 sept. 2024, 02:00,
Dragoș SAVIN în Titlurile zilei

Ofițerii DNA au prins un polițist corupt la Vama Sculeni. Acesta a luat de mai multe ori șpagă pentru a nu controla anumite vehicule. Sute de euro ar fi obținut în câteva zile pentru a fi de partea celor care încalcă legea

Bertea Gabriel-Alexandru, un agent de poliție de frontieră, a fost condamnat la închisoare după ce a primit sute de euro șpagă. În perioada 04.08.2023-22.11.2023, în calitate de agent de poliție de frontieră cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit diverse sume de bani pentru a nu verifica anumite autovehicule.

„Acesta a primit de la participanții la traficul de frontieră, atât în mod direct, cât și în mod indirect, prin intermediul unui colaborator cu altă identitate decât cea reală și în baza unei înțelegeri prealabile avute cu acesta, la diferite intervale de timp și în baza aceleași rezoluții infracționale, suma totală de 1 570 de euro, în legătură cu îndeplinirea, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu enumerate mai sus”, au stabilit ofițerii DNA.

Nu este pentru prima dată când, la Sculeni, au fost descoperite fapte de corupție. În iarna anului trecut, ofițerii DNA au descins la vamă.

DNA a prins un polițist corupt de la Vama Sculeni

Ofițerii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au reuși să probeze mai multe fapte de corupție.

„La data de 04.08.2023, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit în mod indirect, prin intermediul colaboratorului cu o altă identitate decât cea reală, suma de 100 de euro, reprezentând partea sa din suma de 190 de euro. Ulterior, la data de 16.08.2023, în jurul orei 16:40, în timp se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit suma de 700 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în calitate de șef de tură, cu privire la controlul de frontieră de care a beneficiat mijlocul de transport încărcat cu colete, la data de 02.08.2023, ora 05:35:32, și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la ansamblul rutier. Polițistul nu s-a oprit aici.

„La data de 24.08.2023, în jurul orei 07:40, în timp ce se afla în exercitarea  atribuțiilor de serviciu în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit  suma de 100 euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la controlul de frontieră efectuat în PTF Sculeni, pe sensul de intrare în țară, cu privire la ansamblul rutier format din autocarul marca Volvo și remorca”, au stabilit ofițerii DNA.

A fost condamnat la închisoare pentru luare de mită

În aceeași zi, polițistul a mai primit încă o șpagă.

„La data de 24.08.2023, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în exercitarea  atribuțiilor de serviciu, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit în mod indirect, prin intermediul colaboratorului cu o altă identitate decât cea reală, suma de 100 de euro, reprezentând partea sa din suma de 150 de euro, suma pe care colaboratorul a primit-o în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la controlul de frontieră”, au precizat ofițerii DNA.

În următoarea zi, polițistul și-a reluat „activitatea”. Pe 25.08.2023, în jurul orei 20:57, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit suma de 100 de euro. O lună mai târziu, a primit 70 de euro, apoi, 200 de euro și tot așa. În final, ofițerii DNA au reușit să probeze opt fapte de luare de mită. Individul a fost trimis în judecată, iar zilele trecute a fost condamnat.

„Condamnă pe inculpatul Bertea Gabriel-Alexandru pentru săvârșirea următoarelor: pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa principală de doi ani și șase luni închisoare”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Iași.

Odată cu polițistul Bertea au fost anchetați și alți colegi de-ai acestuia. Totodată, judecătorii i-au interzis să mai ocupe funcția pe care o avea când a comis infracțiunile timp de un an. DNA a prins un polițist corupt de la Vama Sculeni.

Comentarii
  • 🤦🏼‍♂️🤦🏼‍♂️🤦🏼‍♂️

    Colaborator de serviciu:
    MUTICA Mihai zis “Lavinia” 🤮🤮🤮

  • Camere de supraveghere zi/noapte dar functionale non-stop si amplasate peste tot pe teritoriul tuturor trecerilor de frontiera, inclusiv in birouri lor si in toate colturile si cotloanele zonei, pentru a putea fi verificate oricand este nevoie.

    Astfel se poate observa cum lucreaza si ce fac acestia in timpul serviciului si modul cum se trece granita de catre oricine, deoarece este o activitate publica, transparenta si platita din bani publici.

    Amplasate si acele scanere performante dar functionale non – stop la toate aceste treceri de frontiera din tara : auto, aerian, feroviar si naval.

    Altfel spaguta v-a fi in continuare la ea acasa si au fost prezentate o multime de cazuri de coruptie in ultimul timp.

  • 💰💰💰

    Cica Lavinia e pasiva….sta caprița si primeste și-n guriță

  • Plevusca. De rechini nu se atinge nimeni.

  • Asa, si ??? Care e problema ??? Ca n-a dat cit trebuia cui trebuia ????

  • Ofiterii DNA?!? Unde exista asa ceva?! Poate DGA… in cel mai fericita caz…

  • Eu, sa fiu in locul lui Bertea, as cere si pielea de pe tine, baietzash, ca „ai uitat” sa scrii ca pedeapsa e cu suspendare… Din reportajul tau reiese ca omu merge la bulau…

  • Mutica-Pulica, Marticaru-Cacanaru si toti gaborii din Sculeni sunt corupti!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`