Ies la iveală informații noi despre funeraliile medicului Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, care a fost găsită fără viață la doar 37 de ani. Potrivit unor surse citate de România TV, tânăra doctoriță va fi condusă pe ultimul drum purtând uniforma medicală pe care o îmbrăca zilnic, simbol al dedicării sale față de profesie și pacienți.
Doctorița Ștefania Szabo va fi înmormântată într-un costum special
Deocamdată, medicii legiști nu au anunțat cauza exactă a morții, întrucât autopsia nu a fost finalizată. Printre ipotezele luate în calcul se află oboseala extremă acumulată în ultimele luni, dar și stările emoționale provocate de divorțul recent prin care trecuse. Surse apropiate susțin că medicul ar fi folosit o substanță asemănătoare celei implicate în decesul artistului Michael Jackson, ipoteză care urmează să fie confirmată sau infirmată de analiza toxicologică.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a comentat cazul la Medika TV: „Eu o cunosc pe doamna doctor. Dumnezeu să o odihnească. O cunosc și pe mama dânsei. Le cunosc bine pe amândouă și este o situație tragică tot ce s-a întâmplat acolo. (…) În ceea ce privește personalul, există nouă chirurgi, plus un contract de gardă suplimentar, deci zece în total. În mod normal, fiecare ar fi trebuit să facă în jur de trei gărzi pe lună. De ce doamna doctor făcea șapte gărzi sau de ce altcineva făcea mai puține, nu știu. Nu am o explicație acum. Nu știu dacă a fost alegerea dânsei, dacă situația o impunea sau dacă alți colegi au refuzat să preia mai multe ture. Ancheta va lămuri acest lucru.”
Rogobete a recunoscut, de asemenea, că există spitale unde acoperirea gărzilor este dificilă, din cauza lipsei de personal.
Tragedia a avut loc în dimineața zilei de marți, când Ștefania Szabo a fost găsită fără viață în camera de gardă a Secției Chirurgie. În cursul zilei de miercuri, anchetatorii au efectuat verificări la farmacia spitalului pentru a controla stocurile de medicamente. Necropsia era programată pentru aceeași zi, însă familia ar fi solicitat prezența unui medic legist ales de aceasta, fapt care ar putea duce la o scurtă amânare.
Trupul neînsuflețit, depus la Biserica Spitalului Județean
Joi dimineață, trupul Laviniei Ștefania Szabo a fost preluat de familie de la Serviciul de Medicină Legală și depus la Biserica „Sfântul Pantelimon”, aflată în curtea Spitalului Județean Buzău. Zeci de colegi, prieteni și oameni din comunitate au venit să-i aducă un ultim omagiu, aprinzând lumânări și aducând flori în semn de recunoștință.
La ora 12:00 este programată o slujbă religioasă la care vor participa opt preoți, printre care și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. După ora 13:00, sicriul va fi dus la Capela Bisericii Eroilor din Buzău, unde va rămâne până vineri dimineață.
Ulterior, cortegiul funerar va porni spre București. Trupul neînsuflețit al doctoriței va fi depus la Capela Bălăneanu din Sectorul 2, iar ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, la prânz, la Biserica Bălăneanu. Înhumarea este programată la Cimitirul „Tudor Vladimirescu”, din Sectorul 5, pe Șoseaua Antiaeriană.
Ștefania Szabo a fost considerată un medic de excepție, apreciată pentru competență, empatie și dăruire. Moartea sa prematură lasă în urmă o durere profundă și o pierdere greu de compensat pentru comunitatea medicală buzoiană.
Sa-i puna si masca pe figura sa n-o viruseze COVIDUL lui 5G, pentru care s-a vaxat, Vaccinista !
Teatru grotesc pentru prosti !
Ea facea 7 garzi pe luna pentru ca era divortata si si-o tragea cu un alt vaxat, ca doar medicii in garda dorm sau se f…t, nu sapa in mina.
Asistentii duc greul in garda, si daca este nevoie il trezesc pe medicul de garda !
Cand o s-o mierliti si voi aia Vaxcatii care mintiti cum respirati, tot cu masca pe figura o sa va cazeze in garsoniera cu usha in tavan, sa nu umpleti de COVID subteran.