Eveniment-Social

Doi elevi olimpici de la colegii de prestigiu din Iași oferă gratuit lecții și explicații la teme pentru toți copiii! Gestul lor a provocat reacții în întreaga Românie – FOTO

Publicat: 01 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Este unul dintre cele mai frumoase și emoționante exemple oferite, în plină pandemie de COVID-19, de către un grup de elevi olimpici din Iași! Aceștia, în aceste zile extrem de grele, s-au oferit voluntari în a-i sprijini pe toți colegii lor aflați în dificultate. Ideea lansată de doi liceeni ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” constă în a-i ajuta să învețe la diferite discipline de studiu pe semenii lor, în timpul izolării. Aceștia au creat o comunitate formată la început din 20 de olimpici ieșeni, de la prestigioase instituții de învățământ preuniversitar din Iași, precum Colegiul „Național”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Emil Racoviță”. Comunitatea numără acum peste 50 de elevi voluntari din Iași, Suceava și București

Elevii olimpici de la mari colegii și licee din Iași au decis să facă așa ceva! Gestul lor a avut efect în întreaga Românie. Astfel, după vacanța de Paște, doi elevi în clasa a XII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, olimpici naționali, au lansat un proiect inedit. Acesta este intitulat „Elevi pentru elevi în carantină”, pentru a-i ajuta să învețe la diferite discipline de studiu pe colegii lor, în timpul izolării. Ana Ioniță și Ilie Tudor, susținuți de profesorii și conducerea Colegiului „Negruzzi”, au creat o comunitate formată la început din 20 de olimpici ieșeni. Aceștia sunt elevi la prestigioase instituții de învățământ preuniversitar. Ei provin de la Colegiul „Național”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Emil Racoviță”! Frumos este că, acum, grupul numără peste 50 de elevi voluntari din Iași, Suceava și București.

Motto-ul lor este: „Nu vrem ca izolarea să oprească învățarea”

Prin acest proiect, lansat în data de 21 aprilie 2020 pe pagina de Facebook „Elevi pentru elevi în carantină”, inițiatorii s-au gândit că pot face această perioadă mai ușoară pentru elevii din județul Iași, dar și din țară. E vorba de cei din mediul urban și rural, facilitându-le învățarea de acasă prin comunicare on-line. Motto-ul lor este „Nu vrem ca izolarea să oprească învățarea”, susținând continuarea studiului și motivându-se unii pe alții. Astfel, au creat un grup de elevi voluntari cu rezultate deosebite la învățătură, pasionați și dornici să îi ajute pe elevii din clasele VIII-XII. Ei le oferă răspunsuri la întrebările disciplinelor școlare studiate, la teme sau proiecte, pregătire pentru examene.

Gestul olimpicilor din marile colegii și licee din Iași a avut efect în întreaga Românie

Proiectul s-a bucurat de un real interes din partea elevilor chiar din primele zile de la lansare. El se desfășoară on-line, fiind promovat pe pagina de Facebook disponibilă la adresa https://www.facebook.com/Elevi.Pentru.Elevi.In.Carantina/. Acesta este accesat de elevii din toata țara. Aici pot vedea și alege în ce mod pot fi sprijiniți de către voluntarii olimpici. De asemenea, a fost creat și un grup public (https://www.facebook.com/groups/278688923159189/?ref=share) cu sugestii de materiale educative, precum link-uri, videoclipuri explicative de pe YouTube, recomandări de cărți etc.

„Acești tineri deosebiți au primit lecții valoroase de la profesori, familie și societate…”

La o săptămânaîă de la lansarea proiectului, s-au înscris 80 de elevi beneficiari din clasele VIII-XII din județul Iași și din țară. Aici, un voluntar intră în contact cu solicitantul pentru a răspunde la întrebările de la disciplina care prezintă dificultăți de învățare. Materiile cele mai solicitate de elevi sunt cele pentru examenele naționale. Metoda peer-to-peer, de la elev la elev, a fost folosită și în contextul activităților școlare anterioare, cu rezultate bune și o motivație sporită pentru progresul elevilor.

„Acești tineri deosebiți au primit lecții valoroase de la profesori, familie și societate, lecții pe care au decis să le împartășească în comunitatea lor celor care au nevoie de ele, într-o perioadă dificilă de izolare. Au fost formați într-un mediu educativ care a generat, la rândul său, implicarea lor reală în educație, arătând că sunt foarte pasionați de ceea ce fac și că împărtășesc cu bucurie cunoștințele și valorile lor și altora”, a declarat prof. Alla Apopei, inspector pentru activități extrașcolare în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

„Proiectul reflectă îmbinarea ideală între ce vrem noi să facem pentru alții și situația actuală prin care trecem cu toții”

Printre voluntarii care au devenit mentori pentru elevii beneficiari ai proiectului se regăsesc cei mai buni discipoli ai Școlii ieșene, olimpici cu premii obținute la olimpiade naționale și internaționale, absolvenți care se pregătesc pentru admiterea la universități renumite din țară și din străinătate.

„Proiectul «Elevi Pentru Elevi în Carantină» reflectă îmbinarea ideală între ce vrem noi să facem pentru alții și situația actuală prin care trecem cu toții. Ne bucurăm de impactul pe care vedem că îl are inițiativa noastră, atât în județul nostru, cât și în altele. Acum avem nevoie de cât mai mulți voluntari ca să putem să fim solidari cu și mai mulți elevi din țară în aceste vremuri grele”, a declarat și inițiatoarea proiectului, Ana Ioniță.

Proiectul nu are nicio finanțare, toate activitățile fiind gratuite și animate de dorința elevilor

Colegii acesteia implicați, laureați la prestigioase competiții naționale și internaționale sunt: Maria Alexandra Ioniță, Călin George Vameșu, George Ioan Stoica, Maria Corina Dimitriu de la Colegiul „Negruzzi”, Andrada Oana Strugaru, Mălina Elena Constantinescu, Mircea Andrei Lupuleasa, Ștefan Blăjuți de la Colegiul „Național”. Proiectul nu are nicio finanțare, toate activitățile fiind gratuite și animate de dorința elevilor de a fi în contact unii cu alții și de a oferi suport pentru învățare și susținere morală. Inspectoratul Școlar Județean Iași susține proiectul elevilor olimpici, promovând inițiativa acestora în comunitate și oferindu-le suportul educațional necesar pentru organizarea învățării on-line și pregătirea elevilor pentru examenele naționale.

Adauga un comentariu