Prima pagină » Titlurile zilei » Doi pacienți internați la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, abandonați de familii în saloane! Medicilor le este teamă să-i trimită în mizeria de pe străzi. Au nevoie urgent de ajutor pentru a trece peste iarnă!  

Doi pacienți internați la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, abandonați de familii în saloane! Medicilor le este teamă să-i trimită în mizeria de pe străzi. Au nevoie urgent de ajutor pentru a trece peste iarnă!  

11 ian. 2023, 02:00, 1 ,
în Titlurile zilei

Doi pacienți internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași au nevoie urgent de ajutor pentru a trece cu bine peste această iarnă. Vasile Ababei, în vârstă de 65 de ani, are probleme locomotorii, fiind internat pe Secția Clinică Chirurgie Generală II. Bărbatul nu mai are pe nimeni pe lume, iar din cauza problemelor de sănătate nu poate munci. Deși are o locuință modestă în satul Bosia, comuna Ungheni, bărbatul nu are bani de lemne pentru a se putea încălzi

Cel de-al doilea pacient, L. Mihăilescu, are doar 52 de ani, dar soarta nu a fost deloc blândă cu el. Bărbatul a ajuns să trăiască pe străzi, iar din cauza frigului a fost găsit într-o stare gravă, temperatura corpului fiind de doar 20,5 grade Celsius. Bărbatul are nevoie de o locuință, deoarece, dacă s-ar întoarce pe străzi, ar fi doar o chestiune de timp până ar ajunge din nou la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.

Gelu Juverdeanu, secretarul din comună: „Nu are niciun fel de venituri. O duce foarte greu, e tare necăjit!”

o imagine cu un om al strazi care doarme pe o banca

Cel de-al doilea pacient, L. Mihăilescu, are doar 52 de ani, însă soarta nu a fost deloc blândă cu el

Viața lui Vasile Ababei este un lung șir de suferințe și dezamăgiri. Bărbatul în vârstă de 65 de ani este domiciliat în satul Bosia, comuna Ungheni, Iași. Vasile a rămas singur pe lume, singura sa fiică nedorind să mai știe nimic de el.

Vasile Ababei s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, duminică, 8 ianuarie 2023 și a fost internat luni, 9 ianuarie 2023, pe Secția Clinică Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. El nu este un pacient ca oricare altul, ci are nevoie de ajutor. Din cauza lipsei banilor, furnizarea energiei electrice i-a fost sistată, bărbatul neavând cu ce să se încălzească. De asemenea, poate fi ajutat cu alimente neperisabile sau cu obiecte de îmbrăcăminte.

„Era în concubinaj cu cineva, dar acea persoană a decedat. A rămas singur, i-au tăiat și lumina, i-au tăiat tot. Nu are nici cu ce se încălzi. Mai consumă alcool din când în când. Nu are pensie, nu are nici ajutor social, niciun fel de venituri. O duce foarte greu, e tare necăjit”, a declarat Gelu Juverdeanu, secretarul general al comunei Ungheni, județul Iași.

Din cauza lipsei banilor, Vasile Ababei a ajuns să caute prin tomberoane

o imagine dintr-un salon de spital

L. Mihăilescu nu poate rămâne până la primăvară în spital. De aceea, bărbatul are de un spațiu încălzit în care să locuiască

Pentru a putea supraviețui, Vasile Ababei mergea uneori în Iași, unde căuta hrană în tomberoane, dar și orice alte obiecte care i-ar fi putut fi de folos. Vecinii bărbatului susțin că situația s-a înrăutățit după moarte concubinei sale, când, pentru a uita de singurătate, Vasile s-a refugiat în alcool.

„Are probleme la ambele picioare. A venit la mine să-mi spună că se simte rău, să sun la 112. El este singur, concubina lui a murit în vara anului 2022. Nu are niciun venit, nu are nici lemne, nici lumină. În ultima vreme s-a retras în băutură, dar are voință, că ar vrea să se lase. E un om liniștit, nu deranjează pe nimeni. El mai mergea și prin oraș, la tomberoane, să se hrănească, își găsea de îmbrăcat”, a precizat Mariana, vecina lui Vasile Ababei.

Geanina Onofrei s-a întâlnit cu Vasile Ababei la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași și a rămas impresionată de povestea bărbatului.

„Este un om foarte necăjit. Mi-a povestit că are o fată, dar aceasta nu vorbește cu el. În rest nu mai are pe nimeni. Are nevoie de niște îmbrăcăminte. Dânsul are în jur de 90-100 de kilograme și nu poate merge”, a precizat Geanina Onofrei.

Doi pacienți de la Spitalul „Sf. Spiridon” au nevoie urgent de ajutor pentru a trece peste iarnă!

Vasile Ababei nu este singurul caz social internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. Nevoie de ajutor are și L. Mihăilescu. Acesta a fost găsit pe stradă în luna decembrie, prezentând hipotermie severă, temperatura centrală fiind de doar 20,5 grade Celsius. A fost tratat de către medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon”, fiind internat pe Secția Clinică Chirurgie Generală II . Deoarece nu poate rămâne până la primăvară în spital, bărbatul are de un spațiu încălzit în care să locuiască.

„Vrem să îi facem buletin şi să fie primit undeva, deoarece el locuia pe străzi. Am făcut adrese la direcțiile de asistență socială, dar nu au locuri. Vrem să găsim fundații sau ONG-uri care să-i ajute, deoarece ei nu pot rămâne foarte mult într-un spital de urgențe”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Niciunul dintre cei doi bărbați care au nevoie urgent de ajutor pentru a trece peste iarnă nu are telefon mobil. Din acest motiv, persoanele care doresc să-i ajute pot lua legătura cu reporterii BZI la numărul de telefon 0788313620.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`