Doi tineri au fost atacați în centrul orașului Altrincham. Atacul violent s-a produs pe Railway Street, o zonă plină de baruri și cluburi. Un tânăr de 21 de ani se află în stare critică după ce a fost înjunghiat în piept, un altul a rămas cu răni grave, iar alte două persoane au fost și ele rănite. Poliția din Greater Manchester a arestat un bărbat suspect de 24 de ani și face apel la martori pentru a da cât mai multe informații.
Un atac de o brutalitate foarte mare a avut loc în primele ore ale dimineții de duminică, 30 noiembrie 2025, pe Railway Street, chiar în centrul orașului Altrincham, din Greater Manchester. Polițiștii au fost alertați în jurul orei 3:20 cu privire la o altercație într-o zonă cunoscută pentru numărul mare de baruri și cluburi de noapte care rămân deschise până târziu. La fața locului, oamenii legii au descoperit 4 persoane rănite, dintre care două în stare extrem de gravă. Suspectul, un băiat de 24 de ani, a fost reținut de organele de poliție.
Doi tineri au fost atacați mortal în centrul orașului Altrincham
Incidentul a avut loc într-o zona aglomerată de pe Railway Street, aproape de stația Altrincham Interchange. În urma altercației violente, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost înjunghiat în piept și transportat de urgență la spital în stare critică, iar medicii fac tot posibilul pentru a stabiliza starea acestuia.
Un al doilea bărbat, tot în jurul vârstei de 20 de ani, a suferit răni extrem de grave la nivelul feței, leziuni care, conform poliției, îi vor schimba viața în mod ireversibil.
Alte două persoane au fost rănite ușor în același incident. Un bărbat de 51 de ani și o femeie de 52 de ani au primit îngrijiri medicale pentru leziuni minore și nu se află în pericol.
La scurt timp după atac, polițiștii din Greater Manchester au arestat un bărbat în vârstă de 24 de ani din zona Partington. Acesta este suspectat de tentativă de omor și de vătămare corporală gravă și rămâne sub supravegherea poliției pentru audieri.
Detectivul șef Matthew Dixon, cel care coordonează ancheta, a transmis un mesaj celor care s-au aflat la locul atacului sau celor care dețin mai multe informații legate de incident.
„Facem apel la orice persoană care se afla în zonă să vină să vorbească cu noi dacă a fost martoră la o altercație pe Railway Street, înainte ca un bărbat alb, în vârstă de aproximativ 20 de ani, să fugă pe stradă în direcția stației Altrincham Interchange“, a transmis detectivul șef Matthew Dixon.
Investigațiile sunt în plină desfășurare
În urma atacului se efectuează investigații de amploare pentru a se afla cât mai multe detalii despre incident. Autoritățile fac apel la comunitate pentru a oferi de detalii despre atac.
„Oricine are informații este rugat să contacteze poliția la numărul 101, menționând numărul de referință 484 din 30.11.2025, sau să raporteze direct pe site-ul nostru. Informațiile pot fi transmise și în mod anonim prin Crimestoppers, la telefon 0800 555 111. Înțelegem îngrijorarea pe care un astfel de incident o provoacă în comunitate. Rugăm publicul să nu speculeze pe rețelele sociale și dorim să îi asigurăm pe locuitori că, din toate datele pe care le avem până în acest moment, acest atac Altrincham este considerat un incident izolat”, a declarat detectivul șef Matthew Dixon.
Detectivul Dixon a adăugat că polițiștii vor rămâne prezenți în centrul orașului Altrincham pe toată durata anchetei, pentru a asigura liniștea locuitorilor și pentru a strânge cât mai multe probe și declarații de la eventuali martori.
Astfel, doi tineri au fost atacați în centrul orașului Altrincham, iar suspectul în vârstă de 24 de ani se află sub supravegherea poliției.