Prima pagină » Cultural » Scena artistica din Romania » Doina Ghițescu a trecut prin clipe grele. Actrița a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 şi 3

Doina Ghițescu a trecut prin clipe grele. Actrița a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 şi 3

15 oct. 2021, 09:30,
în Cultural

Artista Doina Ghițescu a trecut prin clipe grele după ce hainele și peruca i-au luat foc într-un cimitir. Întreaga scenă s-a petrecut sub privirile îngrozite ale celor care se aflau în jurul ei. Din nefericire, actrița a ajuns la spitalul Floreasca cu arsuri de gradul 2 și 3.

Întâmplarea a avut loc în cadrul unui eveniment unde a fost invitată să recite câteva versuri patriotice în memoria eroilor căzuţi în 1944.

Doina Ghițescu a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 şi 3

De curând, Doina Ghițescu a povestit în cadrul unui interviu despre tragica întâmplare.

”Cine a pus lumânări, nu a protejat. Când recitam mi s-au aprins hainele și mirosea a porc pârlit. Am crezut că mirosul vine de la casele din jurul cimitirului. Dar nu era așa, eu ardeam. Hainele, rochiile de poliester s-au aprins.

Și când mi-am dat seama, am început să strig: ARD! Când m-am întors spre ei, ei s-au speriat și au fugit de mine. Eu strigam ajutor iar ei nu făceau nimic.”, a declarat Doina Ghițescu pentru Star Popular.

”Era o doamnă doctor lângă mine, pensionară, și i-am zis să facă ceva iar ea mi-a zis că nu poate, flacările sunt prea mari. Ardeam, flacările s-au dus pe fund și au început să urce pe spate, mi-a ars și peruca care tot din plastic era. Bine că am avut-o că mi-a protejat scalpul.

Mă dădeam de garduri, strigam: ard, ard, ard! Mi-am smuls peruca de pe cap când am văzut că flacările vor să-mi cuprindă fața și așa m-am ars și la mana.”, a mai mărturisit îndrăgita actriță pentru sursa citată.

Un tânăr a sărit în ajutorul artistei

Din fericire pentru aceasta, un tânăr care se afla în cimitir în momentul producerii tragediei a sărit într-un final să o salveze.

”Atunci a venit un înger păzitor. Un tânăr de 36 ani care m-a trântit la pământ, a stins cum a putut flacările și s-a ars și el la mana, i s-au descărnat degetele, e un erou. Și am rămas în pielea goală în cimitir, fară frunză, fară nimic. Când am ajuns la spital aveam pământ din cap până și în organele genitale.

Am înțeles că unii m-au filmat și mi-au făcut fotografii pe care le-au distribuit în on line vreo 3 ore. În astea trei ore s-a văzut film cu mine dezbrăcată, în pielea goală. Nu știu cine a sistat difuzarea.”, a mai declarat Doina Ghițescu pentru Star Popular.

Situaţia Doinei Ghițescu s-a agravat la scurt timp

După ce tânărul a sărit în ajutorul actriţei şi ceilalţi participanţi au încercat să facă acest lucru, însă nu au reuşit decât să agraveze situaţia.

”Ei n-au știut că nu se pune apa peste rănile arse. După ce mi-a stins flacările acel băiat, au venit cu apă din borcanele și gălețile de la florile morților și au turnat-o pe corp. Atunci s-au infectat și mai tare rănile.

M-a internat de urgență. Am avut arsuri de gradul 2 și 3 cu profunzimi, care patru zile au fost de operație. Nu aveau locuri la femei, m-au băgat la bărbați.

Știți cum stau arșii în spital? Dezbrăcați în pielea goală! Bărbații erau arși la penisuri, la picioare, la mâini, la ochi. La mine a ars tot fundul, partea dreaptă a spatelui și pe mână.”, a mai mărturisit Doina Ghițescu pentru Star Popular.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2026
09 iulie 2026