Medicul Gheorghe Mencinicopschi a murit miercuri, 19 octombrie, la vârsta de 73 de ani, se arată într-un anunț publicat de Electrecord.
„Drum lin, Gheorghe Mencinicopschi!
Cercetătorul ştiinţific care a vegheat 42 ani la sănătatea alimentară a poporului român, a trecut prin momente de cumpănă, după ce sănătatea i-a fost grav afectată în Penitenciarul Rahova.
Condamnat politic în dosarul “Telepatia””, se arată în anunț.
Gheorghe Mencinicopschi, născut pe 1 mai 1949, în comună Domnești, județul Argeșm a fost un biolog, biochimist și cercetător român, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, o personalitate activă din domeniul alimentației din România.
„Astăzi a plecat Domnul Profesor Doctor Honoris Causa Gheorghe Mencinicopschi. Ziua doliului pentru cel care a început să vorbească despre nutriție .A fost OMUL care a oferit întotdeauna un sfat bun OMUL care și-a sacrificat interesul personal pentru cei din jurul DÂNSULUI; OMUL care nu a acceptat niciodată manipularea; OMUL care m-a motivat să creez (dintre ruine) Brandul de țară Magiun Topoloveni!
Condoleanțe Doina, Oana, nouă tuturor care l-am respectat.
Iertare Domnule Profesor dacă v-am greșit!
Odihniți-vă în liniște!”, a postat pe Facebook, Bibiana Stanciulov, deținătoarea brandului „Magiun de Topoloveni”.
Dr. Gheorghe Mencinicopschi a murit la vârsta de 73 de ani
Vestea tristă a morții profesorului Gheorghe Mencinicopschi a fost dată astăzi, 19 octombrie, de către Bibiana Stanciulov, proprietara fabricii de magiun de la Topoloven
”Profesorul Gheorghe Mencinicopschi a murit acum câteva minute la un spital din capitală, la 73 de ani, era internat de mai multe zile cu o boală gravă la plămâni. Am aflat de la familie această veste. El a suferit foarte mult după ce a ieșit din închisoare. Eu consider că a fost o mare nedreptate. Activitatea științifică a unui om nu are nimic de-a face cu justiția de la un anumit moment, i s-a luat calitatea de Doctor Honoris Causa, să i se dea înapoi post-mortem. Se eliberase acum 3-4 ani, ceva de genul, a venit foarte, foarte slăbit și cu mari probleme de sănătate de acolo, din închisoare. Nici nu a mai avut ieșiri publice de atunci, cred că a mai ieșit o singură dată. Rudele n-au spus încă unde pot merge oamenii să-și ia la revedere, dar știu că va fi înmormântat în locul său de baștină, în localitatea Domnești, județul Argeș, lângă părinții dânsului” a declarat în lacrimi, Bibiana Stanciulov.
Acesta era internat de mai mulți ani din cauza unei boli grave la plămâni, familia acuzând de mai multe ori condițiile de la penitenciarul Rahova pentru agravarea problemei de sănătate.
Medicul, trimis în judecată de DNA
La sfârșitul anului 2008 Gheorghe Mencinicopschi a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție alături de Dan Voiculescu, în dosarul privatizarii Institutului de Cercetări Alimentare, în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La 26 septembrie 2013 a fost condamnat de Tribunalul București la șase ani de închisoare cu executare. În data de 8 august 2014 Curtea de Apel București a respins cererea formulată de DNA în apel, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de Mencinicopschi. Curtea de Apel București l-a găsit vinovat pe Mencinicopschi pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani, cu circumstanțe agravante, pentru care l-a condamnat la opt ani de închisoare.
Decizia penală pronunțată de Curtea de Apel București a fost pusă în executare în aceeași zi. In urma unei decizii definitive a tribunalului Ilfov din 26 septembrie 2016, profesorul Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiționat.