Prima pagină » Local » Doliu în România. A murit un nume mare al Fizicii ieșene

Doliu în România. A murit un nume mare al Fizicii ieșene

03 mart. 2026, 08:58, 4 ,
Redacția BZI în Local

România este din nou în doliu. Prof. univ. dr. Dana Dorohoi, unul dintre cele mai respectate nume ale Fizicii ieșene, a murit, lăsând în urmă o carieră impresionantă și generații întregi de studenți și cercetători formați sub îndrumarea sa.

Prof. univ. dr. Dana Dorohoi a murit! O viață dedicată științei și școlii

Vestea a fost transmisă public de deputatul Silviu Gurlui, care i-a fost student și, mai târziu, coordonator academic.

„Astăzi a mai căzut peste noi o veste greu de dus.
S-a stins Prof. univ. dr. Dana Dorohoi.
Un nume mare al Fizicii ieșene. Dar pentru noi, mult mai mult decât atât: o prezență caldă, luminoasă, mereu dispusă să ajute, să îndrume, să construiască.

A adunat în jurul său, până în ultima clipă, studenți, doctoranzi, cercetători, colegi. A trăit pentru știință și pentru școală.

Cu două doctorate – în Fizică și Matematică – și o carieră universitară impresionantă, a continuat să caute, să învețe, să cerceteze. La peste 80 de ani a revenit în bancă, dintr-o dorință autentică de a aprofunda și mai mult. A publicat, a cercetat, a fost prezentă zilnic în laborator și la cursuri, fără să lipsească vreodată.

Pentru mine, are și o dimensiune profund personală.
Mi-a fost profesor. Iar mai târziu, într-un gest de o modestie rară, a fost și studentă în cadrul programului coordonat de mine. A stat în bancă alături de tineri cu 40–50 de ani mai tineri, cu aceeași rigoare și seriozitate care au consacrat-o.

Îmi amintesc momentul susținerii dizertației. A ținut să rămână în picioare în fața comisiei. La final, cu voce tremurândă, plângând, ne-a spus:
„Drumul de Optică mi l-a arătat prima dată Prof. Mihul. Și poate și lui îi datorez prezența mea aici.”

După mai bine de patru decenii, recunoștința era la fel de vie.
Emoția – la fel de sinceră.

Alături de mari profesori ai Facultății de Fizică din cadrul Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a construit o veritabilă școală de optică și spectroscopie, ale cărei generații sunt astăzi răspândite în universități și centre de cercetare din întreaga lume.

Nu a fost doar un profesor remarcabil.
A fost un caracter.
Un model de demnitate, muncă și modestie.

Astăzi nu pierdem doar un profesor.
Pierdem o conștiință a Școlii de Fizică ieșene.

Rămâne însă ceea ce a zidit în noi.
Rămâne lumina.

Dumnezeu să o odihnească în pace.”, a transmis deputatul Silviu Gurlui.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026