Echipa de polo a clubului Dinamo a avut parte de o tragedie de proporții. Andrei Drăghici, un tânăr jucător, în vârstă de 23 de ani, s-a stins din viață chiar în timpul derby-ului cu Dinamo, sub privirile neputincioase ale colegilor de echipă, adversarilor și a publicului din tribune.
Se pare că acestuia i s-a făcut rău în timpul meciului și a fost nevoie de intervenția cadrelor medicale care supravegheau meciul. Minute în șir a fost resuscitat de medicii, însă eforturile lor de a-l ține în viață au fost în zadar. Tânărul dinamovist și-a dat ultima suflare și i-a fost declarat decesul.
Mesajul plin de durere transmis de reprezentanții clubului CS Dinamo București
Derby-ul dintre Rapid și Dinamo a fost disputat în bazinul giuleștenilor, în această după amiază. Se aștepta a fi un meci greu, însă nimeni nu și-a imaginat ceea ce avea să se întâmple. Un tânăr jucător al echipei din Ștefan cel Mare a murit chiar în timpul meciului. Se pare că acesta a început să se simtă rău și cu greu a înotat până la merginea bazinului, acolo unde a fost preluat de medici în stare de inconștiență.
A fost resuscitat minute în șir, însă nu a putut fi salvat. Oragnismul său a cedat, iar cadrele medicale i-au declarat decesul.
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază.
Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău.Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe.
Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute.
Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”, se arată într-un comunicat CS Dinamo.
Andrei Drăghici, jucătorul decedat, nu ar fi avut probleme de sănătate
Tânărul practica polo de mai bine de 15 ani, fiind cea mai mare pasiune a sa. Reușișe să ajungă în lotul de la Dinamo și era unul dintre cei mai buni jucători. Acesta mergea periodic la vizitele medicale, însă nu figura și cu probleme de sănătate. Moartea sa rămâne un mister, până când medicii vor confirma cauza care a dus la acest deznodământ tragic.
,,Antrenorii vă pot confirma din punctul de vedere al randamentului. Chiar am discutat şi am întrebat: domnule, dar avea, arăta un regres din punct de vedere al randamentului, oboseală, adaptare la efort? Nimic, din contra era din ce în ce mai ok. Au fost voci care ai spus că ar fi fost şi o lovitură, o altercaţie la modul, un duel unu la unu. În sporturile acestea de contact sunt dese aceste dueluri şi că ar fi fost o lovitură în gât”, a mărturisit Ionuț Popa, președinte FR Polo.