Prima pagină » Cancan » Probleme în familia Esca-Eram! Falimentul a lovit afacerile soțului, iar Andreea Esca și-a pus pe hârtie scenariul în care va trage obloanele

Probleme în familia Esca-Eram! Falimentul a lovit afacerile soțului, iar Andreea Esca și-a pus pe hârtie scenariul în care va trage obloanele

12 oct. 2026, 23:10,
Andreea Ciobanu în Cancan

După lovitura de milioane încasată de Alexandre Eram în afacerile familiei celebrei prezentatoare de la PRO TV apar noi mișcări. Andreea Esca a făcut modificări importante în actele propriei societăți, iar printre prevederile introduse se regăsește inclusiv cea referitoare la o eventuală dizolvare a firmei. Și nu este vorba doar despre închiderea afacerii, ci și despre ce s-ar întâmpla cu eventualele datorii! Totul vine pe fondul problemelor uriașe cu care s-a confruntat compania soțului său, ajunsă în faliment, cu datorii de 2 milioane de euro!

În familia Esca-Eram, succesul de pe micul ecran contrastează puternic cu problemele apărute în lumea afacerilor pe care le dețin. Alexandre Eram, soțul celei mai cunoscute prezentatoare de știri din România, a trecut printr-o adevărată lovitură financiară după ce SONYA MOD, compania din spatele cunoscutului brand de cosmetice Melkior, a ajuns în faliment.

Societatea, construită de-a lungul a aproape trei decenii, acumulase datorii de milioane de lei, iar încercările de redresare au eșuat.

Tribunalul București a dispus, în martie 2025, intrarea societății în procedura falimentului, ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea acesteia.

Iar când părea că veștile proaste se opresc aici, cancan.ro a scos la iveală un nou detaliu interesant în documentele altei firme din familie. De această dată, este vorba chiar despre societatea care poartă numele vedetei PRO TV!

Andreea Esca a schimbat regulile în propria firmă

Potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2183 din 14 aprilie 2026, Andreea Esca, în calitate de asociat unic al ANDREEA ESCA SRL, a decis modificarea și completarea actului constitutiv al societății.

Decizia a fost luată pe 18 septembrie 2025, la câteva luni după hotărârea privind intrarea în faliment a societății în care era implicat soțul său.

Printre schimbările operate se numără actualizarea domeniului principal de activitate, refacerea listei activităților secundare și introducerea unor noi prevederi referitoare la funcționarea societății.

Însă un pasaj atrage în mod special atenția. Este vorba despre o clauză care reglementează ce s-ar putea întâmpla în cazul în care firma Andreei Esca ar urma să fie dizolvată.

„În cazul dizolvării societății fără lichidare, asociatul unic va putea decide, în acord cu creditorii, modalitățile de asigurare a stingerii pasivului sau de regularizare a lui”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Cu alte cuvinte, documentul stabilește că, în eventualitatea unei asemenea închideri, Andreea Esca ar putea conveni cu creditorii modalitățile prin care ar fi rezolvate obligațiile financiare ale societății, în condițiile legii.

Prevederea nu reprezintă însă neapărat o decizie efectivă de închidere a firmei. Este o clauză referitoare la un scenariu posibil pe care ea l-a luat în calcul, însă motivele rămân necunoscute.

Falimentul soțului a făcut-o pe Andreea Esca să se gândească la ce e mai rău

Coincidența de calendar este, totuși, interesantă. În timp ce societatea deținută de Alexandre Eram este ”sfâșiată” de creditori, firma Andreei Esca pare că își ia niște măsuri de siguranță.

În cazul SONYA MOD, problemele financiare erau cât se poate de concrete. În procedura de insolvență au fost invocate datorii către creditori de aproape 2 milioane de euro și dificultăți în acoperirea obligațiilor societății. Situația a culminat cu intrarea în faliment.

În schimb, în cazul ANDREEA ESCA SRL, lucrurile sunt diferite. Societatea prezentatoarei nu prezintă niciun indiciu că ar avea probleme financiare. Potrivit ultimului bilanț financiar raportat, în 2025 a avut venituri de peste 350.000 de euro.

Cu toate acestea, documentul arată că în actele firmei a fost reglementată expres și ipoteza încetării activității, inclusiv modul de soluționare a eventualelor obligații față de creditori.

Modificările făcute de prezentatoarea PRO TV nu s-au oprit însă aici! Prin aceeași decizie, Andreea Esca a renunțat la lista anterioară de activități secundare și a aprobat una nouă, care cuprinde 36 de coduri CAEN.

Astfel, pe lângă producția cinematografică, video și de programe de televiziune, care rămâne activitatea principală, societatea are în obiectul de activitate inclusiv editarea ziarelor și revistelor, publicitatea, administrarea portalurilor web, relațiile publice, activitățile artistice, organizarea de spectacole și chiar servicii de catering pentru evenimente.

De asemenea, în documentele societății apare în continuare Alexandre Douglas Eram, în calitate de administrator.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Premierul desemnat Luca Niculescu vrea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici și să reia legea salarizării unitare. Programul de guvernare este încă în lucru. Luca Niculescu anunță că pensionarii cu venituri mici vor fi o prioritate în programul viitorului Guvern, iar discuțiile privind legea salarizării unitare vor fi reluate. Premierul desemnat […]
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 octombrie 2026
13 octombrie 2026