Donald a pus-o în genunchi pe Ursula. Oare și pe liderii UE?

Pe gazonul terenului de golf din Scoția, la figurat, desigur, Donald Trump a pus-o în genunchi pe Ursula von der Leyen, umilind-o într-un hal fără precedent. Mă întreb dacă și liderii UE, tot la figurat, au stat alături de Ursula în genunchi pe gazon. Ceea ce s-a întâmplat cu două zile în urmă reprezintă un eveniment fără precedent. Un succes uriaș al liderului de la Casa Albă și un eșec de mari proporții al Uniunii Europene. Care vor fi consecințele?

Uniunea Europeană, așa cum este ea, cu plusurile și minusurile ei, condusă bâlbâit și, deseori, în derivă de Ursula von der Leyen, cu sprijinul armatei de birocrați de la Bruxelles, reprezintă totuși una dintre primele trei mari puteri economice și politice ale lumii în care trăim. Alături de Statele Unite și China. Puterea reală a Uniunii Europene ar fi impus ca o negociere într-o problemă cardinală cu șeful administrației de la Washington să aibă loc într-un cadru decent și organizat și să fie purtată nu numai tete-a-tete, ci și de echipele celor doi lideri. Cum să faci pe gazonul unui teren de golf, o proprietate a lui Donald Trump din Scoția, o înțelegere de o asemenea amplitudine? În esență, Donald Trump a obținut pentru Statele Unite, în total, de la Uniunea Europeană, după Summitul NATO și după această întâlnire — mă feresc să-i spun de lucru — cu Ursula von der Leyen, circa 13 mii de miliarde. Nu este clar dacă de dolari sau de euro. Dar este clar că suma respectivă ar urma să curgă în beneficiul Trezoreriei Americane în fiecare an: 1500 de miliarde bani pentru armamentul furnizat către NATO de complexul militar american, destinați armamentului care urmează să fie livrat în Ucraina, iar diferența o reprezintă contravaloarea gazelor lichefiate cu care anual Statele Unite vor aproviziona Uniunea Europeană.

Donald Trump se întoarce la Washington, așadar, cu toți sacii în căruță, în timp ce Ursula von der Leyen va trebui, mai devreme sau mai târziu, dar cel mai bine imediat, să le dea socoteală liderilor Uniunii Europene, care nu cred că au avut imprudența să-i încredințeze acest mandat. Până voi intra în detalii, o scurtă paranteză. Pentru că tot vorbeam de cele mai importante trei puteri economice și politice ale lumii, Ursula von der Leyen a sosit în Scoția după ce a purtat negocieri cu liderii Chinei, tot în ceea ce privește proiectele comune economice. Vorba vine, negocieri. Pentru că, la scurt timp de la debutul discuțiilor, Xi Jinping, puternicul lider de la Beijing, a făcut un gest care nu îi este deloc propriu: s-a ridicat nervos de la masă și a părăsit, fără vreo explicație, sala în care demaraseră discuțiile. Rămâne ca Ursula von der Leyen să ofere, la întoarcerea ei la Bruxelles, cuvenitele explicații. Pentru că, fără doar și poate, cineva, probabil chiar ea, se face responsabil pentru eșecul unor negocieri care ar fi putut declanșa un excepțional parteneriat între China și Uniunea Europeană, benefic ambelor părți și care ar fi fost de natură să-l pună în gardă într-o asemenea măsură pe Donald Trump, încât UE să obțină o înțelegere cu adevărat profitabilă, fie chiar pe gazonul unui teren de golf.

Cu ce s-au ales Statele Unite, am văzut pe scurt. Dar cu ce se alege Uniunea Europeană? Dincolo de faptul că va plăti ani de zile sute de miliarde de euro pentru a achiziționa echipamente militare americane, care, cum vor veni, vor fi de îndată donate statului ucrainean, Donald Trump, în schimbul altor sute de miliarde pentru gazul lichefiat, a admis ca, pentru majoritatea produselor Uniunii Europene exportate pe piața americană, să fie plătite taxe de 15%. Adică sensibil mai mari decât taxele care au fost plătite în mod tradițional. Și o bună parte din aceste taxe trebuie trecute tot la capitolul de pierderi pe mâna Ursulei von der Leyen. Alte produse însă vor suferi taxe sensibil mai mari, cum ar fi, de pildă, oțelul. În paranteză fie spus, cel mai important export al României în Statele Unite este reprezentat de oțel, iar pierderile directe și indirecte, luând în calcul și ramurile industriale conexe, se vor apropia, în ceea ce ne privește, de un miliard de euro pe an. Nu mai punem la socoteală vinul, alcoolul și alte produse spirtoase, pentru că, în prezent, cantitățile pe care le exportăm în SUA sunt relativ mici. Și, ca atare, și valoarea lor, dacă statisticile nu mint, nu depășește, în ansamblu, 100 de milioane de euro. Cât privește gazele lichefiate care vor intra în Europa, este de menționat că noi nu vom beneficia de ele, în condițiile în care dispunem de resurse extrase de pe teritoriul României și de pe platforma continentală a Mării Negre. Dar, atenție, în funcție de cantitatea de gaze lichefiate care vine în Europa din Statele Unite, prețul gazelor pe care le-am putea, în viitor, comercializa în Europa Occidentală, în loc să crească, scade. Dacă asta poate fi o consolare, iată însă că nici despre aceste gaze, care fac parte din averea României, nu prea știm în ce măsură vom beneficia, în condițiile în care, în urma unor concesionări, rând pe rând, zăcămintele le-am cedat altora.

Cum a fost posibil ca Ursula von der Leyen, în numele intereselor UE, să nu profite în niciun fel de oportunitatea oferită de o negociere cu China și de posibilitatea de a identifica în puternica economie a Beijingului o oportunitate pentru o negociere profitabilă cu Donald Trump? A dirijat-o, în această direcție greșită, altcineva? Și, dacă da, cine? Se vor confirma sau nu zvonurile conform cărora Ursula von der Leyen a devenit o simplă dronă a familiei Rothschild? Sunt întrebări la care, cu siguranță, ziariștii de investigație din Uniunea Europeană vor da un răspuns.