Prima pagină » National » Ministrul Mediului anunță o demitere la vârf: „Nu mai există recompense pentru cei care au închis ochii”
Ministrul Mediului anunță o demitere la vârf:

Ministrul Mediului anunță o demitere la vârf: „Nu mai există recompense pentru cei care au închis ochii”

11 iun. 2026, 17:40, 2 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi, 11 iunie, că va dispune schimbarea din funcție a directorului general al Administrației Naționale „Apele Române”, Doru Cazan, invocând modul în care instituția a gestionat cazurile de exploatări ilegale descoperite în județul Olt.

Decizia vine după controale care au scos la iveală existența a două balastiere ilegale de mari dimensiuni, cu un prejudiciu estimat la cel puțin 10 milioane de lei doar din materialele extrase și nedeclarate.

Potrivit ministrului, una dintre exploatări ocupa aproximativ 25 de hectare, iar cealaltă se întindea pe circa 75 de hectare.

Diana Buzoianu anunță schimbarea conducerii Apelor Române

Diana Buzoianu susține că situația este cu atât mai gravă cu cât, în cazul uneia dintre balastiere, nu ar fi existat verificări anterioare din partea administrației bazinale responsabile, deși amploarea activității era evidentă.

Ministrul a criticat dur decizia conducerii Apelor Române de a menține în funcție șefii locali care, în opinia sa, nu au intervenit pentru identificarea și sancționarea acestor nereguli. Ea a arătat că promisiunile privind reformarea instituției, realizarea de audituri și promovarea unor criterii meritocratice nu au fost urmate de măsuri concrete.

„Nu putem accepta ca persoane care au ignorat ani la rând astfel de situații să fie reconfirmate în funcții de conducere”, a transmis ministrul, subliniind că toleranța față de ilegalități este incompatibilă cu obiectivele actualei conduceri a ministerului.

Diana Buzoianu a precizat că a discutat personal cu Doru Cazan despre această situație și i-a comunicat că principiile asumate de minister nu pot fi negociate. Deși i-a mulțumit pentru activitatea desfășurată până acum, ministrul a anunțat că va semna ordinul de eliberare din funcție.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Comentarii
  • Domnilor ziaristi,
    Aveti grija ce titluri asociati articolelor dumneavoastra!
    „Cei care au inchis ochii” nu mai au nevoie de nici o recompensa.
    Daca afirmatia apartine totusi ministrului USR-ist atunci exprimarea deficitara nu mai mira pe nimeni. Doamna aceasta ar trebui sa-si mai perfectioneze modul de exprimare. Reintoarcerea pe bancile scolii nu i-ar strica.

  • parodia: fleduricea la flenduroi de mediocritate a lui mukulagiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026