Dorel de Bahlui și „pușcașii marini” de Iași: Civilizația, între borduri șerpuitoare și arbori „turnați” în beton

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iașul, orașul celor șapte coline, se luptă de o bună bucată de vreme cu un inamic mai perfid decât orice criză economică: incompetența crasă, întrupată cu sfințenie de legendarul „Dorel de Bahlui”. După mai bine de un an de chin, de praf, noroi până în gât și nervi întinși la maximum, cetățenii din zona centrală au primit în sfârșit „binecuvântarea” civilizației. Asfaltul a ajuns, în sfârșit, să acopere urmele haosului. Dar, cum la Iași minunea nu ține niciodată mai mult de trei zile fără să fie umbrită de o gafă monumentală, realitatea din teren ne lovește crunt peste ochi.

Bordura „beată” și trasatorul chior

Să vorbești despre geometria unei borduri în Iași a devenit un exercițiu de umor negru. Execuția lucrărilor de amenajare a trotuarelor pare desprinsă dintr-un manual de „cum să nu faci”. Bordurile șerpuiesc după cum a bătut vântul în ziua recepției, având niște curburi atât de nefirești, încât ai impresia că cel care a dirijat lucrarea a trasat conturul în timp ce dansa sârba. „Burtă” la bordură? Un detaliu minor. Se pare că „pușcașii marini” de pe Bahlui, în avântul lor muncitoresc, au ignorat orice urmă de dreptar sau nivelă, preferând estetica „valului” în detrimentul preciziei inginerești.

Cireașa de pe tort: Arborii „turnați” în beton

Dacă geometria bordurilor ne-a demonstrat limitele intelectuale ale executantului, tratarea spațiului verde ne confirmă dezastrul tehnic. Avem în oraș copaci maturi, „turnați” literalmente în beton. În loc ca proiectanții sau cei din teren să fi găsit o soluție minimalistă și elegantă – un simplu careu din bordură, un grătar de protecție, orice care să permită arborelui să respire – s-a ales varianta brutală: bordura se oprește brusc, exact ca un mesaj în alfabetul Morse trimis de un amator, lăsând trunchiul copacului prizonier între asfalt și zidul de sprijin.

Această abordare nu este doar un atentat la estetică, ci un pericol public. Radăcinile, sufocate și forțate să se dezvolte anapoda sub betonul turnat „la normă”, slăbesc stabilitatea copacilor. Am văzut deja cazuri în care arbori astfel „îngrijiți” au prăbușit peste mașinile parcate – parcări pentru care cetățenii plătesc, culmea, taxe către primărie. Este o dezvoltare anormală, cauzată de lipsa oricărei viziuni tehnice, menținută doar pentru a bifa finalizarea unei lucrări pe hârtie.

Dorel, mulțumește-ne că avem asfalt!

Este stupefiant că, după 1981, aceasta este prima lucrare făcută „cap-coadă” în zona respectivă. Cetățeanul, umilit timp de un an de zile, ar trebui, după logica deșănțată a lui Dorel de Bahlui, să plece capul și să mulțumească. Că e semiarc, că are întreruperi, că bordura arată ca o linie frântă – nu contează! „Avem asfalt, oameni buni, ce mai vreți?”, pare să ne transmită mut, prin fiecare bordură strâmbă, brigada de muncitori care a pus stăpânire pe centrul Iașului.

Această lucrare este oglinda unei administrații care acceptă mediocritatea drept standard. Atât timp cât metrii liniari sunt raportați la decontare, calitatea și bunul-simț devin variabile secundare. Între timp, Iașul rămâne prizonierul „pușcașilor marini” locali, care consideră că un oraș se construiește cu ochii închiși și cu mistria aruncată la întâmplare.

Domnilor din primărie, oare chiar nu vede nimeni aceste „opere de artă” edilitară, sau sunteți prea ocupați să inaugurați borduri strâmbe în timp ce copacii se usucă sub „protecția” dumneavoastră de beton?

Ce părere aveți despre modul în care s-au executat aceste lucrări în cartierul dumneavoastră sau în zona centrală – ați observat și alte „capodopere” ale echipei Dorel?