În fiecare an, pe 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, o sărbătoare tradițională a iubirii și renașterii naturii. Se spune că, în această zi, păsările își aleg perechea, iar tinerii trebuie să petreacă împreună pentru a avea noroc în dragoste.
Spre deosebire de Valentine’s Day, o sărbătoare importată din Occident, Dragobetele are rădăcini adânci în cultura populară românească și este considerat protectorul iubirii și al îndrăgostiților.
Ce trebuie să faci de Dragobete, care este considerată sărbătoarea iubirii, pentru noroc în dragoste?
Tradițiile străvechi spun că, în această zi, păsările își aleg perechea, iar tinerii trebuie să urmeze exemplul naturii. În trecut, fetele și băieții mergeau pe câmp să culeagă flori, iar la întoarcere băieții furau un sărut de la cea pe care o îndrăgeau, semn că vor forma un cuplu. De asemenea, se crede că cei care nu sărbătoresc Dragobetele vor fi lipsiți de iubire tot anul.
Pe lângă aceste obiceiuri, există și câteva interdicții bine-cunoscute. Nu este bine să plângi de Dragobete, deoarece lacrimile pot atrage supărări în viața amoroasă. De asemenea, nu sunt permise certurile, pentru că pot duce la despărțiri neașteptate. În schimb, este o zi perfectă pentru a face declarații de dragoste, a oferi cadouri simbolice și a întări legăturile emoționale cu persoana iubită.
Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași au marcat Dragobetele printr-o amenajare specială: Aleea Iubirii. Aceștia au realizat inimi din carton cu mesaje motivaționale și declarații de dragoste, pe care le-au expus în curtea școlii.
Amenajarea a fost realizată vineri, 22 februarie, înainte ca elevii să intre în vacanță, astfel încât Dragobetele să fie marcat chiar și în absența lor. Aleea Iubirii va rămâne până la finalul lunii, oferind un colț special, dedicat iubirii și tradiției românești.
De Dragobete, CTP invită ieșenii să celebreze iubirea și tradițiile românești în două tramvaie speciale
Pentru a marca această sărbătoare într-un mod inedit, Compania de Transport Public (CTP) Iași organizează două evenimente speciale în tramvaie tematice, unde îndrăgostiții sunt invitați să trăiască clipe de neuitat.
Între orele 06:00 – 10:00, călătorii vor avea parte de o experiență unică în Tramvaiul Cafenea, unde atmosfera romantică și decorul tematic vor transforma o simplă călătorie într-un moment memorabil. Cuplurile îndrăgostite pot participa la căsătorii simbolice, spunând „DA” pentru o zi, o experiență menită să întărească legăturile emoționale și să creeze amintiri de neuitat.
Între 08:00 – 09:00, un alt eveniment deosebit va avea loc în Tramvaiul Dragobete, unde pasagerii vor putea lua parte la o sesiune de dialog despre tradiția Dragobetelui și importanța relațiilor sănătoase. Discuția va fi moderată de Lavinia Popescu, facilitator de comunicare nonviolentă, și îl va avea ca invitat special pe psihoterapeutul Ana Baianu, fondator al Clinicii Willing. Participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre cum pot menține o relație armonioasă, bazată pe încredere și respect reciproc.
Într-o lume în care tehnologia domină interacțiunile umane, Dragobetele ne reamintește de importanța gesturilor simple, dar pline de semnificație. Fie că alegi să respecți tradițiile, să participi la evenimentele speciale organizate în oraș sau pur și simplu să petreci timp de calitate alături de persoana iubită, această zi rămâne un prilej minunat de a celebra dragostea autentică.
Astăzi, 24 februarie, România celebrează Dragobetele, sărbătoarea tradițională a iubirii. Potrivit legendei, Dragobete era fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș care aducea iubirea și primăvara. În această zi, păsările se împerechează, iar tinerii care se sărută vor rămâne împreună tot anul. Obiceiurile vechi includ culesul florilor, jocuri ale îndrăgostiților și evitarea certurilor pentru a avea noroc în dragoste.