Prima pagină » National » Drama a trei copii din Suceava, obligaţi să muncească până la epuizare la o fermă de măgari
Drama a trei copii din Suceava, obligaţi să muncească până la epuizare la o fermă de măgari

Drama a trei copii din Suceava, obligaţi să muncească până la epuizare la o fermă de măgari

06 iul. 2022, 13:56,
în National

Trei copii din Suceava au fost obligaţi ani la rând, să muncească până la epuizare la ferma de măgari a familiei. Până într-o zi, când unul dintre ei și-a făcut curaj şi a mers la Protecţia Copilului şi a povestit coşmarul zilnic de acasă.

Copii obligaţi să muncească la ferma de măgari a familiei

De cele mai multe ori, copiii din mediile defavorizate sunt cei mai predispuşi la muncă în gospodărie. Astfel este şi în cazul a trei copii din Suceava. Drama acestora a început în urmă cu 7 ani, când părinţii îi puneau să convingă oamenii să facă poze contracost cu măgarii de la fermă. Bineînţeles că după ce mai multe astfel de fotografii au apărut pe internet, autorităţile s-au autosesizat.

Luând în considerare faptul că ar putea fi vorba despre o formă de cerşetorie mascată, au decis să îi monitorizeze. Totul a părut în regulă o perioadă, până la un moment dat, când tatăl a cumpărat şi mai mulţi măgari, iar cei trei copiii au fost obligaţi să muncească zi-lumină la fermă.

Programul copiilor începea la 4 dimineața, după care băiatul de 8 ani și fata de 14 ani mergeau la școală, spre deosebire de sora lor mai mare, de 17 ani, care rămânea la fermă. Acest lucru se datora faptului că după ce a terminat gimnaziul, părinții nu au mai lăsat-o să se înscrie la liceu. Apoi, când se întorceau de la ore, copiii erau puși din nou la treabă. Şi bineînţeles, din cauza oboselii, la şcoală, copii nu mai dădeau randament.

DGASPC a luat atitudine în cazul copiilor exploataţi

În acest context, la începutul lunii mai, la îndrumarea profesorilor de la şcoală, fata de 14 ani a mers să ceară ajutor la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Autorităţile s-au autosesizat imediat şi au mers la părinţii ei, dar nu au avut cu cine să vorbească, aşa ca DGASPC a început demersurile pentru a-i lua pe copii din familie.

”Părinții au refuzat să comunice cu noi, nu au vrut să colaboreze, motiv pentru care am înaintat ordonanță prezidențială la Tribunalul Suceava. Ordonanța ne-a fost admisă și au fost preluați și cei doi minori”, a declarat Sabina Doroftei, șef serviciu urgențe DGASPC Suceava.

Astfel ca, în acest moment, toţi cei trei copii ai familiei din Suceava sunt acum în grija asistenţilor maternali. În afară de aceştia, familia mai are trei copii: unul este în plasament de ceva vreme, iar ceilalţi doi sunt acum majori, dar au fost și ei instituționalizați când erau minori.

De asemenea, într-o situație similară se află și copiii familiei Lemnariu din comuna Mogoșești, județul Iași. Micuții nu au sărbătorit Ziua Copilului și nici nu au făcut-o vreodată. Singurele venituri ale familiei Lemnariu provin din alocația oferită de stat și din munca în construcții pe care o prestează tatăl uneori prin sat. Problemele financiare ale părinților îi obligă pe copiii să aibă o copilărie plină de lipsuri.

Așadar, drama celor trei copii din Suceava obligaţi să muncească până la epuizare la ferma de măgari a familiei pare să se fi încheiat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026