Prima pagină » Cancan ultimă oră » Durere imensă în teatrul românesc! A murit una dintre cele mai iubite actrițe ale generației sale!
Durere imensă în teatrul românesc! A murit una dintre cele mai iubite actrițe ale generației sale!

Durere imensă în teatrul românesc! A murit una dintre cele mai iubite actrițe ale generației sale!

27 iun. 2025, 21:37,
Redacția BZI în Cancan ultimă oră

Teatrul Nottara a anunțat cu profundă tristețe plecarea dintre noi a talentatei Anca Bejenaru, o prezență emblematică a scenei românești. Mesajul a fost transmis cu emoție pe rețelele de socializare, lovind ca un fulger.

Doliu în teatrul românesc!

Actrița, născută pe 12 noiembrie 1953, absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (promoția 1978), ne-a părăsit – lăsând în urmă o amprentă de neșters prin modul unic în care se apropia de personaje. Din 1979, și-a dedicat sufletul și talentul Teatrului Nottara, unde a interpretat roluri profunde în spectacole memorabile precum „Mizerie și noblețe”, „Copiii soarelui”, „Revizorul” și „Mult zgomot pentru nimic”.

„Rafinament, eleganță, dar și un ascuțit simț al umorului, îmbinat cu o neobosită curiozitate de a explora infinitele universuri ale teatrului – Anca Bejenaru (născută pe 12 noiembrie 1953) a adus în lumina reflectoarelor personaje memorabile, complexe, pe care le-a oferit publicului cu pasiune și iubire. Timp de mai bine de 40 de ani destinul ei s-a contopit cu scena Teatrului Nottara, unde a jucat din 1979, la un an după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, specializarea Actorie, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher.
Un spirit liber, care mergea dincolo de clișee și constructe – Senzația de libertate, nimic altceva. Să te simți liber să te prezinți lumii așa cum te-a lăsat Dumnezeu –, Anca Bejenaru era mereu interesată de omul din spatele poveștii și se apropia de personajele sale fie atât prin contopirea cu lumea acestora, fie printr-o detașare brechtiană de emoții, care ducea, în final, la un tip special de asimilare a caracterului. Știa să transmită lumile interioare ale personajelor sale, dar și să reflecte cu discreție toate frământările exterioare. A creat eroine blânde, inocente, dar și figuri puternice, ce catalizau întreaga energie a acțiunii în jurul lor. Și întotdeauna se apropia de ele cu tandrețe, afecțiune și cu spirit ludic.
Printre spectacolele care au marcat istoria Teatrului Nottara și în care Anca Bejenaru a excelat se numără Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpetta, regia: Mihai Berechet (1981); Copiii soarelui de Maxim Gorki, regia: Anca Ovanez Doroșenco (1982), Trăsura la scară de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1983), Cum vă place de W. Shakespeare, în regia aceluiaşi Dan Micu (1985); Concurs de împrejurări de Adrian Dohotaru, regia: Nicolae Scarlat (1986); Într-o dimineaţă de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988); Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski (1990); Ospăţul lui Balthazar de Benjamin Fundoianu, regia: Alexandru Dabija (1991); Revizorul de N.V. Gogol, regia: Mircea Cornişteanu (1995); Orfanul Zhao de Ji Jun Xiang, regia: Alexandru Dabija (1998); Sărbători fericite de Jean Poiret, regia: Petre Bokor (2002); Hangița de Carlo Goldoni, regia: Tino Geirun (2004); Cabinierul după Ronald Harwood, regia: Marcel Ţop (2011); Roman teatral după Mihail Bulgakov, regia: Vlad Massaci (2013); Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia: Diana Lupescu (2013); Călătoria, după povestiri de Constantin Abăluță, regia: Gavriil Pinte (2015); Drumul spre Mecca, de Athol Fugard, regia: Geanina Hergheligiu (2015); Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, regia: Evghenia Berkovici (2017); Să-i îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, regia: Dan Lăcătușu (2017); Disputa de Pierre de Marivaux, regia: Vlad Massaci (2018); Cumetrele de Michel Tremblay, regia: Corina Dragomir (2019). Ultimul rol la Teatrul Nottara a fost cel al adorabilei bunici Aurora din Fetele Pelican de The Wardrobe Ensemble, în regia lui Horia Suru (2022).
A jucat și pe scena Teatrului Tineretului Piatra Neamț, în spectacole precum Cei trei muschetari de Pierre Jean Valentin, după Alexandre Dumas (1979), Dulcea ipocrizie a bărbatului matur de Tudor Popescu, regia: Edouard Cavoli (1980), Program special L.B. de Stephen Poliakoff, regia: Alexandru Tocilescu (1980), iar în cinematografie s-a remarcat prin rolurile din Plante perene, regia: Roxana Stroe (2013) și Nelu, regia: Ioana Bălțatu (2023).
Anul trecut, întrebată ce i-ar spune fetei de 16 ani care a fost, Anca Bejenaru a răspuns cu bine-cunoscutul său spirit jovial, temperat de o privire dulce-amară: O, câte aș avea sa-i spun… „Ușor! Nu e sfârșitul lumii! Viața e un exercițiu de uzură, păstrează-ți forțele!” Dar dacă aș fi înțeleaptă nu i-aș spune nimic… Știu sigur că nu m-ar asculta…”, se arată în mesajul transmis pe Facebook de Teatrul Nottara.

Când va avea loc înmormântarea

Cei care doresc să-și ia rămas-bun de la Anca Bejenaru sunt invitați vineri, 28 iunie, între orele 10:00–12:00, la sediul Teatrului Nottara, unde va fi depusă pentru un ultim omagiu.

Duminică, 29 iunie, întreaga comunitate va însoți-o pe ultimul drum: slujba va avea loc la ora 12:00, la Capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea este programată la 14:00, în Cimitirul Străulești 2.

„Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați mâine, 28 iunie, între orele 10:00-12:00, la sediul Teatrului Nottara, unde va fi depusă. De acolo va fi transportată la Capela Cimitirului Bellu, unde duminică, 29 iunie, ora 12:00, se va ține slujba de înmormântare. Înmormântarea va avea loc la ora 14:00 la Cimitirul Străulești 2”, se mai arată în mesajul transmis de Teatrul Nottara.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături
O poștăriță din Constanța este acuzată că a falsificat semnături pentru a încasa pensii și alocații. Prejudiciul depășește 45.000 de lei. Cazul care a șocat comunitatea din comuna Cumpăna, județul Constanța, a ieșit la iveală în luna februarie 2023, după ce mai mulți pensionari au reclamat că nu și-au primit pensiile distribuite prin intermediul Poștei […]
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 mai 2026
26 mai 2026
Articole similare