Prima pagină » Local » Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 are antrenor nou. Iată ce a spus danezul Lars Frederiksen după primul antrenament
Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 are antrenor nou. Iată ce a spus danezul Lars Frederiksen după primul antrenament

Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 are antrenor nou. Iată ce a spus danezul Lars Frederiksen după primul antrenament

30 oct. 2024, 02:00, 3 ,
Petronel Ștefan în Local

Echipa de handbal CSM Iași 2020 are un antrenor nou, după ce, pentru două etape, secunzii s-au ocupat de club. Danezul Lars Frederiksen a semnat la Iași și a avut deja primul antrenament

Conducerea clubului a venit cu o soluție pentru restul sezonului din Liga Florilor și a adus un antrenor cu experiență din handbalul european. Acesta a venit deja la Iași, iar ultima echipă pe care a antrenat-o a fost Al Safa, în Arabia Saudită. Ieșencele sunt pe ultimul loc în Liga Florilor și nu au acumulat niciun punct până acum.

Echipa de handbal CSM Iași are antrenor nou

Danezul în vârstă de 54 de ani deja a avut primul antrenament cu echipa și a spus prima impresie despre echipă. Lars Frederiksen a acceptat provocarea de la CSM Iași, după ce a analizat proiectul clubului și crede că va putea salva echipa de la retrogradare. Ieșencele nu sunt într-o formă bună și au pierdut toate meciurile din acest sezon.

„Este o nouă provocare pentru mine. Am văzut înregistrările mai multor meciuri din campionat. Cred că echipa este una bună, chiar dacă a pierdut toate meciurile. Putem face treabă bună împreună. Vom vedea ce mai trebuie corectat. Diferența față de echipele din fața noastră nu este mare. Sunt optimist, altfel nu aș fi venit aici. Am lucrat în Arabia Saudită până de curând, unde am antrenat o echipă masculină. Am decis să accept oferta de la CSM Iași 2020, pentru că Liga Florilor este un campionat de top. Handbalul românesc, mai ales cel feminin, este unul puternic. Știu că România e o țară frumoasă, și Iașul, la fel”, a precizat Lars Frederiksen după venirea la club.

Clubul se bazează pe experiența danezului

Lars Frederiksen a fost și el jucător de handbal până în anul 2000, când a devenit antrenor. Acesta a antrenat mai multe echipe din handbalul danez, reușind și niște performanțe notabile. Deși în ultimii ani s-a îndepărtat de handbalul european, tehnicianul danez încă cunoaște foarte bine echipele. Clubul ieșean și-a format recent și o echipă de volei feminin care a reușit deja să câștige un meci.

„Danezul Lars Frederiksen a ajuns la Iași și a participat la primul antrenament al echipei. El are 54 de ani și a jucat handbal până în anul 2000, după care s-a dedicat carierei de antrenor. Cea mai prolifică perioadă de până acum, pentru el, a fost între 2011 – 2017, la Team Esbjerg, echipă pe care a dus-o în vârful handbalului danez. Chiar în primul sezon a reușit să joace în prima finală de cupă pentru club. Team Esbjerg a ajuns și în finala Cupei EHF în 2014, dar a trebuit să se mulțumească, din nou, cu argintul în fața echipei HK Lada din Rusia. În 2015, formația pregătită de Lars Frederiksen s-a calificat pentru prima dată în finala campionatului danez, câștigând argintul. În 2016, a câștigat pentru prima dată Campionatul Danemarcei la handbal feminin, împotriva echipei FC Midtjylland”, au transmis reprezentanții clubului CSM Iași 2020.

Noul antrenor al echipei de handbal CSM Iași 2020 este danezul Lars Frederiksen.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Comentarii
  • Câte mii de euro mai spală Ciricul?

  • Antrenor iesean

    Până nu va fi dat afară Mihai Gavril această lichea fără servici care s-a aciuat la club devalizând banul public nu se va întâmpla nimic pozitiv. Cine își închipuie ca antrenorul poate face minuni cu niște jucătoare mediocre( cumpărate de Gavril cu prețuri triple care au salarii mari deoarece dau comision viermelui ) se înșeală.

  • Nespălatu de Liviu Gavril are un caracter mizerabil, terorizează angajatele Biroului Relaţii cu Societatea Civilă . Acest social democrat intra cu tupeu prin birourile primăriei insulta în cel mai abject mod.
    A avut tupeu să se răstească la salariate spunându-le ca sunt nişte sclave.
    “Voi sunteti executiv, că să executaţi ce spun eu, că sunt consilier local”,a amenințat animalul care mai e și în Comisia de Etică a PSD Iaşi şi secretar în Comisia de Disciplină a Federaţiei de Minifotbal.
    Cu isterici hoți ca Gavril cei de la PSD vor voturi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2026
22 iulie 2026