Editorial realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Există momente în istorie când destinul unui om se confundă cu destinul națiunii sale. Volodymyr Zelenski a devenit, în anii de război, simbolul unei rezistențe eroice. Dar există și alte momente — inevitabile, poate — în care imaginea eroului începe să se crape. Iar prin crăpături se vede realitatea: birocratizată, tensionată, uneori coruptă.

Astăzi, Zelenski nu mai este doar președintele-erou, filmat noaptea în străzile Kievului, cu vocea calmă și ochii obosiți. Este și liderul aflat sub presiune, înconjurat de scandaluri de corupție din administrația sa, obligat să navigheze între nevoia de disciplină militară și presiunea opiniei publice care cere răspunsuri.

Nu vorbim despre corupția “clasică” a Ucrainei — aceea deja cunoscută de ani de zile. Vorbim despre situația apărută chiar în interiorul administrației de război: demiterea unor miniștri și viceminiștri, acuzațiile legate de achizițiile umflate la preț în sectorul apărării, presiunea puternică a societății civile care cere investigații transparente. Toate acestea creează o nouă întrebare: mai poate Zelenski separa eroismul de responsabilitate?

Adevărul e că orice lider aflat în fruntea unui stat în război este vulnerabil la tentația concentrării puterii. E aproape o lege a istoriei. Războiul justifică urgența, urgența justifică opacitatea, iar opacitatea — știm bine — justifică abaterile. Iar Ucraina, cu un sistem administrativ fragil și supus presiunilor geopolitice extreme, a devenit un teren fertil pentru erori. Sau, mai grav, pentru abuzuri.

Când, acum câteva luni, au apărut noi dezvăluiri privind achiziții supraprețuite pentru armată, mulți au ridicat din umeri: “se întâmplă în vreme de război”. Dar “se întâmplă” nu este o scuză. Nu într-o țară care cere sprijin financiar și militar de miliarde. Nu într-un stat care își justifică sacrificiile prin idealul european al transparenței și al statului de drept.

Zelenski a reacționat. A demis oameni. A cerut investigații. A vorbit despre “toleranță zero”. Dar întrebarea rămâne: a fost reacția unei administrații surprinse de corupție sau reacția unui lider care simte presiunea opiniei publice și a partenerilor occidentali?

Nu putem răspunde încă, dar putem observa tonul tot mai critic al susținătorilor săi interni. Iar în Ucraina, criticii interni cântăresc mai greu decât criticile venite de la distanță.

Există un paradox al lui Zelenski pe care mulți evită să-l discute. El este în același timp cel mai important activ moral al Ucrainei și cel mai vulnerabil punct al ei. Puterea lui provine din încrederea publicului. Fragilitatea lui provine tot de acolo. Când încrederea scade — fie și din motive neîntemeiate — capacitatea politică se subțiază.

Acum, când scandalurile ridică întrebări dureroase, Zelenski trebuie să aleagă între două drumuri. Primul este “drumul eroismului”, în care se bazează exclusiv pe imaginea sa internațională și pe solidaritatea partenerilor occidentali. Este drumul care îi cere să mențină un discurs impecabil, să ignore criticile interne și să mizeze pe ideea că victoria militară va acoperi defectele administrative.

Al doilea este “drumul reformatorului”, cel mult mai dificil, mai lent și mai incomod. Acesta implică transparență reală, anchete independente, extirparea cercurilor de putere care au înflorit în jurul său. Este un drum care cere curajul de a se rupe de propria echipă atunci când este nevoie, de a accepta pierderi politice pentru câștigul moral. Iar asta presupune un Zelenski pe care încă nu știm dacă îl avem.

Pentru că, în realitate, nu scandalurile în sine definesc un lider, ci reacția sa la scandaluri. Dacă Zelenski vrea să rămână credibil, dacă vrea să mențină încrederea celor care l-au ridicat pe un piedestal moral, trebuie să își asume nu doar rolul de comandant, ci și pe cel de administrator incoruptibil. Țara are nevoie de ambele imagini: eroul și reformatorul.

O Ucraină în plin război nu își permite luxul unui președinte care închide ochii la derapaje. Dar nici cel al unui președinte care dărâmă totul în jur în numele unei “purificări” bruște. Echilibrul trebuie găsit. Și trebuie găsit acum.

În spațiul occidental, Zelenski rămâne un simbol. Dar simbolurile nu pot guverna la nesfârșit. La un moment dat, lumea întreagă va cere nu doar curaj, ci și integritate. Nu doar sacrificiu, ci și ordine. Iar Zelenski trebuie să înțeleagă că viitorul său — și, poate, viitorul Ucrainei — depinde de capacitatea sa de a nu confunda loialitatea cu disciplina și transparența cu slăbiciunea.

Istoria e crudă. Ridică oameni la rangul de eroi, apoi îi judecă după standardele celor simpli.

Zelenski se află acum în acest punct al istoriei. Dacă va ieși mai puternic sau mai vulnerabil depinde de el și doar de el. Iar lumea îl privește. Cu speranță, dar și cu un ochi tot mai critic.