Prima pagină » National » Efect de saună în România din cauza ploilor și caniculei. Specialiștii ANM: „Vom avea disconfort termic accentuat”

Efect de saună în România din cauza ploilor și caniculei. Specialiștii ANM: „Vom avea disconfort termic accentuat”

21 iun. 2021, 18:17,
Bianca Rebegea în National

După ploile din ultimele zile, este așteptat un val de caniculă, iar acest lucru va duce la crearea unui efect de saună în România, spun specialiștii.

Directorul Meteorologiei Operaționale din cadrul ANM, Gabriela Băncilă, a vorbit la Antena 3 despre „efectul de saună” și cum va fi resimțit de către populație.

„Vor fi unele județe care vor fi expuse în același timp la apariția disconfortului termic accentuat și a temperaturilor caniculare pentru ca, ulterior, după atingerea acestora, să își facă apariția fenomenele de instabilitate atmosferică puternică.

La început, vor fi resimțite aceste influențe ale unei mase de aer cald în partea de vest a țării. Mai precis, începând de mâine, în Banat și Crișana termometrele vor arăta la umbră 36, posibil 37 de grade, pentru ca ulterior, mai ales joi și vineri, să înregistrăm temperaturi de peste 35 de grade la umbră și în celelalte zone din țară.

Efect de saună în România: „Este foarte probabil să resimțim un disconfort termic accentuat”

Specialiștii ANM precizează că masa de aer care va fi prezentă va avea un conținut ridicat de umezeală, fapt ce va duce la crearea unui disconfort termic accentuat.

Dar, pentru că această masă de aer are un conținut ridicat de umezeală, este foarte probabil ca, pe deoparte, să resimțim un disconfort termic accentuat, dat de această combinație între temperatura ridicată și gradul ridicat de umezeală din masa de aer, dar, tot aceste două elemente reprezintă ingredientele pentru dezvoltarea norilor de furtună, pentru dezvoltarea super celulelor care să determine apariția unor vijelii și rafale ale vântului puternice.

Prin disconfort termic ne referim la faptul că temperatura va fi ridicată, gradul de umezeală din aer este și el ridicat, astfel încât corpul când transpiră, și transpirația nu se mai poate evapora, ne răcim prin evaporarea transpirației, și, prin urmare, această senzație de disconfort, faptul că aerul nu este suficient de respirabil, o vom avea cu siguranță.”, a spus Gabriela Băncilă pentru Antena 3.

Raed Arafat avertizează: „O să asistăm la vijelii serioase, cu vânt puternic, care să apară brusc”

Duminică, 20 iunie, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat la Antena 3 că zilele următoare vor fi marcate de vijelii şi caniculă, după apariția inundaţiilor şi a ciclonului. De aceea, el avertizează populația să nu ignore avertizările Ro Alert.

„Ce nu s-a auzit este că împreună cu canicula care va veni, fiind şi umiditate mare, o să asistăm la vijelii serioase, cu vânt puternic, care să apară brusc, oriunde în ţară, aşa cum a fost şi în 2017”, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, duminică, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

Raed Arafat: „Dacă se emite o alertă, să asculte şi să se adăpostească oamenii”

Raed Arafat sfătuiește oamenii să țină cont de mesajele Ro Alert și să se adăpostească imediat, pentru că există riscul prăbușirii de pomi, stâlpi sau alte obiecte.

„Dacă se emite o alertă, să asculte şi să se adăpostească oamenii.

La urban, riscul la vijelii e să cadă obiecte, pomi, stâlpi şi să lovească oameni. De aceea, când primesc mesaj Ro Alert, oamenii să se adăpostească undeva şi apoi pot pleca să circule în siguranţă.

Rog să nu-şi dezactiveze aplicaţia Ro Alert”, a transmis, duminică, medicul Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul de Interne.

Potrivit meteorologilor, după aceste ultime zile cu inundaţii, mai urmează câteva zile de ploi şi vijelii, apoi vine canicula, cu temperaturi de circa 36 de grade.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026