Ei sunt noii liceeni de media 10 la Bacalaureat 2020 Iași, după publicarea rezultatelor finale. Șase noi decariști au urcat pe podium după rezolvarea și soluționarea contestațiilor. Cei șase absolvenți cu media zece la Bacalaureat 2020 provin de la Colegiul Emil Racoviță (3 elevi), Colegiul Negruzzi (1 elev) și de la Colegiul Național Iași (2 elevi).
Ei sunt noii liceeni de media 10 la Bacalaureat 2020 Iași
În exclusivitate pentru Cotidianul Bună Ziua Iași, elevii de media 10 la Bacalaureat 2020 Iași au oferit câteva gânduri prin care își expun emoțiile trăirii unui sentiment fără precedent în ceea ce-i privește. Iată povestea și secretul acestor tineri care sunt mândria municipiului Iași.
Năstase Sorana Teodora: „Liceul a însemnat mult mai mult decât o notă la Bacalaureat”
„Rezultatul de la Bacalaureat este o încununare a muncii constante pe care am depus-o pe parcursul celor 4 ani de liceu, motiv pentru care nu a fost necesară o pregătire deosebită în clasa a XII-a. Datorez această reușită în mare măsură părinților și profesorilor extraordinari de la Colegiul Național, care m-au sprijinit și de la care am avut ocazia să descopăr ce înseamnă să fii dedicat meseriei tale, întrucât pasiunea lor s-a simțit la orice oră.
Privind retrospectiv realizez că liceul a însemnat mult mai mult decât o notă la Bacalaureat atât pe plan personal, cât și profesional, iar acest examen nu trebuie să reprezinte un scop, ci un mijloc de a concura cu tine însuți în fiecare zi. Am convingerea că alegerea mea de a-mi continua studiile la Colegiul Național a fost una foarte înțeleaptă, deoarece aici am avut ocazia să fiu într-o clasă deosebită, iar noi, între colegi, ne-am ajutat reciproc, rezultatul reflectându-se în cele 5 medii de 10 din clasa a XII-a A. Experiența dobândită în acești 4 ani îmi deschide calea spre a urma Medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași.”, a transmis Năstase Sorana Teodora.
Călin Vameșu: „Pentru mine e important să-i ajut pe ceilalți, să contribui la soluționarea problemelor”
Un alt tânăr ce a performat în cazul examenului maturității este Călin Vameșu. Un elev cu media 10 la Bacalaureat 2020, ce dorește să urmeze studiile la UMF Iași.
„Cred că această performanţă este rodul unui studiu susținut de-a lungul anilor. Sunt negruzzist încă din clasa I și pot spune, cu recunoștință, că această școală este o casă în care am crescut și m-am format. Aici am descoperit pasiunea pentru științe. La început a fost geografia, pasiune ce s-a dezvoltat treptat, datorită doamnei profesor Simona Iancu, și care, ulterior, mi-a adus rezultate notabile la concursurile și olimpiadele naționale. Parafrazându-l pe Immanuel Kant și privind în urmă, cred că studiul geografiei m-a ajutat foarte mult să-mi dezvolt gândirea științifică sănătoasă. Mai târziu, am avut ocazia să descopăr chimia, datorită domnului diriginte Vasile Sorohan, care m-a susținut în mod constant și m-a ajutat să țintesc foarte sus, dar și biologia, datorită doamnei profesor Adina Imbria.
Acum am certitudinea că medicina este domeniul în care-mi doresc să profesez și că vreau să îmi continui studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, specializarea Medicină Generală. Pentru mine e important să-i ajut pe ceilalți, să contribui la soluționarea problemelor cu care aceștia se confruntă, să le împărtășesc din cunoștinţele şi competenţele mele, dar sunt și o fire sociabilă, trăsătură care mi-a dezvoltat empatia și abilitățile de relaționare. Mulțumiri speciale se îndreaptă către doamna Adriana Bozdoro, profesoara mea de limba și literatura română, precum și către doamna profesor de matematică, Ioana Anton, care au fost pentru mine nu doar dascăli, ci mi-au demonstrat că oriunde s-ar afla pasiunea, învățarea o urmează în mod natural. „, a precizat Călin Vameșu.
Alex Ștefan Balint: „Mă bucur că imaginea mentorului nu mi se mai pare idealistă”
Un alt tânăr de 10 este Alex Ștefan Balint, elev al Colegiului Național din Iaşi a vorbit cu reporterii Cotidianului „Bună Ziua Iași” și a oferit o primă declarație după afișarea rezultatelor.
„Profunzimea în înţelegere nu se afla numai în lumina mediilor de 10, ce eclipsează pe ceilalţi care vor reconfigura drumurile predefinite, prin ceea ce au devenit datorită experienţelor din liceu. Simt o reală admiraţie pentru profesorii care şi-au păstrat deschiderea faţă de lume şi mi-au apreciat perspectivele deseori diferite.
Nu vorbesc de originalitate, desigur, ci de curajul de a ne afirma propria viziune în limitările normale ale unui examen, care nu e o ”situaţie limita”, ci oportunitate să practicăm excelarea. De altfel, întreg liceul mi-a oferit cunoaşterea de sine pentru a rămâne constant în acţiuni, indiferent de situaţie.Cred că înfăptuirea unui sistem ce are în centru entuziasmul şi curiozitatea, corelate obligatoriu valorilor personale (demonstrate încontinuu) nu este posibilă, ci inevitabilă. Aceste lucruri mi le-au demonstrat profesorii a căror prezenţa era resimţită tangibil, în modul de a fi: viziunea integrativă, valorificarea înţelegerii esenţei, libertatea şi cultivarea individualului, fără să creeze complexe de superioritate/inferioritate. Mă bucur că imaginea mentorului nu mi se mai pare idealistă, datorită profesorilor care prezintă aceste valori.
Toate întâlnirile noastre au avut sensul să ne determine o credinţă nestrămutată în ce alegem să reprezentăm, să ne cunoaştem ritmurile şi modul de gândire, onestitatea care stă la bază a tot ce vom realiza în viaţă”, a declarat Alex Ștefan Balint.
Ecaterina Moroz: „Îmi exprim speranța că generația mea a deprins capacitatea de a se adapta continuu „
Ecaterina Moroz consideră că această generație a fost una marcată de incertidunie. Totuși, indiferent de impedimentele întâmpinate a reușit să obțină nota 10 la examenul maturității.
„Generația mea a dat examenul în condiții fără precedent. Generația mea e una care va rămâne în istorie. Generația incertitudinii. Și totuși, anume generația mea și-a însușit în ultimele luni o lecție care, prin importanță, depășește cu mult materia pentru bacalaureat. Îmi exprim speranța că generația mea a deprins capacitatea de a se adapta continuu și abilitatea de a-și păstra echilibrul mental în situații nebănuite, abilități esențiale pentru lumea în care schimbarea reprezintă unicul lucru constant.
În ceea ce mă privește, privind retrospectiv, mă conving tot mai mult de faptul că un zece nu îi aparține niciodată în totalitate elevului. Un zece reprezintă o îmbinare norocoasă între o familie care te susține necondiționat, profesori dedicați și șansa de a te afla într-un mediu în care capacitățile pe care le ai pot fi valorificate. În acest context, pot doar să-mi exprim recunoștința pentru toți cei care au stat și încă stau, deseori neobservați, în spatele unei note de zece.
Mulțumesc! Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să devin ce sunt!”, a spus Ecaterina Moroz.
Ioana Tamaciuc: „Nota 10 este o dulce confirmare a faptului că, până acum, mi-am făcut bine treaba”
Munca depusă de-a lungul anilor i-a adus notele maxime la examenul de Bacalaureat și Ioana Tamaciuc. Eleva de la Colegiul Național „Emil Racoviță” își dorește o carieră în diplomație și va urma cursurile Facultății de Științe Politice, SNSPA, din București.
„Pentru mine, rezultatul obținut la examenul de bacalaureat reflectă munca pe care am depus-o în cei patru ani de liceu. În acești ani, am fost preocupată de a-mi îmbogăți cultura generală și de a pune bazele procesului meu de dezvoltare personală și profesională. Ca o consecință a acestui demers, nota 10 este o dulce confirmare a faptului că, până acum, mi-am făcut bine treaba. De altfel, prin educația primită acasă am învățat să fiu o persoană responsabilă, implicată 100% în ceea ce fac.
Acum, la finalul liceului și al examenului de bacalaureat, le mulțumesc mult profesorilor mei excepționali de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, care au fost parte din pregătirea mea de-a lungul timpului. Susținerea lor a contat enorm pentru mine. În continuare, îmi voi îndrepta atenția către domeniul diplomației, prin studiile pe care îmi doresc să le urmez în cadrul Facultății de Științe Politice, SNSPA, din București”, a afirmat Ioana Tamaciuc.
Corina Dimitriu: „Încununarea acestui labirint de căutări continue și speranțe s-a materializat în a fi șefă de promoție și a promova examenul de Bacalaureat cu media 10,00”
Media 10, „un proiect al celor opt ani de școală la Colegiul Național «Emil Racoviță»” pentru Corina Dimitriu. Aceasta consideră că poate defini pe scurt această perioadă din viața sa, folosind un citat a lui Octavian Paler care spune să atingi, zi de zi, clipă de clipă, „steaua de neatins și nu-i uita pe cei care au crezut în tine”.
„Media 10 la examenul de Bacalaureat a fost pentru mine un proiect al celor opt ani de școală la Colegiul Național „Emil Racoviță”: nu atât un examen al maturității în sine, cât unul care generează profunzime intelectuală. Debutul acestui proiect de viață și-a făcut simțită prezența încă din primele zile ale anilor de liceu și s-a dovedit a cere consecvență, tenacitate, curaj, spirit critic și obiectiv, dăruire.
Anii de liceu au constituit treapta care, determinând adaptarea mea la rigorile profilului real de matematică-informatică, m-a împins către partea cea mai înaltă din demersul meu școlar prin autodepășire, ambiție, efortul imperios, în cel mai notabil sens al cuvântului, dar și îmbinarea armonioasă a pragmatismului și a concentrării depline cu sensibilitatea creatoare. Descoperindu-mi pasiunea pentru informatică și păstrând-o pe cea pentru literatură, voi urma cursurile Facultății de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și, simultan, voi face posibilă întâlnirea tehnologiei cu aprofundarea creativă a actului literar, ceea ce confirmă orizontul infinit de posibilități profesionale ale generației noastre.
A promovat examenul maturității cu media 10 și a fost șefă de promoție
În contextul reușitei mele de astăzi, sunt recunoscătoare colectivului de profesori de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași pentru că a dat sens și rost acestui proiect al meu, de a lua note de 10 la toate probele Bacalaureatului. Încă din clasa a V-a, fiecare lecție, fiecare serie de întrebări adresate profesorilor de la clasă cu dorință de cunoaștere, fiecare test rezolvat la potențial maxim, fiecare olimpiadă, fie ea județeană sau națională, de limba romană, literatură și religie, lectură sau informatică și fiecare articol scris pentru revista școlii, toate m-au provocat să devin cea mai bună versiune a mea, convertind zile întregi și nopți de eforturi susținute în reușite de valoare și de experiență culturală. În final, încununarea acestui labirint de căutări continue și speranțe s-a materializat în a fi șefă de promoție și a promova examenul de Bacalaureat cu media 10,00.
Fraza care a definit această etapă a devenirii mele îi aparține lui Octavian Paler: atinge, zi de zi, clipă de clipă, „steaua de neatins și nu-i uita pe cei care au crezut în tine”! Printre cadrele didactice care au contribuit la finalitatea menționată se remarcă profesorii de limba și literatura română (prof. Luminița Teodorescu), matematică (prof. Leon Pițu) și informatică (prof. Emanuela Cerchez). Iar voința și efortul depus pentru împlinirea acestui parcurs existențial se concretizează deopotrivă în conștientizarea sfârșitului unei etape și bucuria întemeierii unui „început de roman” de succes, aș putea spune chiar perfect, în concordanță cu deschiderea spre inițiative mărețe și integratoare, care mă așteaptă în viața de student”, a spus Corina Dimitriu.