Prima pagină » Local » El este Coco Jambo de la Iași! A furat un Nissan aseară și a făcut accident după ce l-a scăpat de sub control. Azi mascații l-au plimbat cu duba prin oraș (exclusiv)

El este Coco Jambo de la Iași! A furat un Nissan aseară și a făcut accident după ce l-a scăpat de sub control. Azi mascații l-au plimbat cu duba prin oraș (exclusiv)

03 feb. 2022, 20:46,
în Local

Ilioae Constantin sau cum se intitulează chiar el, „Coco Jambo”, este tânărul care a furat seara trecută în Iași un autoturism marca Nissan, apoi a intrat în coliziune cu alte două mașini parcate, în dreptul Pieței Alexandru cel Bun, sub pasaj.

Autoturismul avea cheile în contact în momentul în care bărbatul s-a urcat la volan.

După accident, acesta a fugit, dar astăzi poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale l-au identificat şi în urma unor percheziţii a fost ridicat şi condus la audieri.

„La data de 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție, pe raza municipiului Iași, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat și tentativă la furt calificat.

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în seara de 2 februarie a.c., un bărbat de 38 de ani ar fi sustras un autoturism, pe care ulterior l-ar fi condus pe raza municipiului Iași, intrând în coliziune cu alte două autoturisme.

De asemenea, bărbatul este bănuit că la sfârșitul lunii ianuarie a.c., ar fi sustras bani și bunuri dintr-o societate și ar fi încercat să sustragă bunuri din altă societate.

În urma percheziției au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă și bani, iar bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost condus la audieri.

Cercetările sunt continuate, urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri legale”, au declarat reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 ianuarie 2026
10 ianuarie 2026