Prima pagină » National » Elena Băsescu a revenit în Parlament. Cu ce se ocupă fiica fostului președinte
Elena Băsescu a revenit în Parlament. Cu ce se ocupă fiica fostului președinte

Elena Băsescu a revenit în Parlament. Cu ce se ocupă fiica fostului președinte

30 iul. 2026, 17:00,
Andreea Ciobanu în National

După o pauză de 12 ani de la încheierea mandatului de europarlamentar, Elena Băsescu a revenit în activitatea politică. Fiica fostului președinte Traian Băsescu ocupă în prezent funcția de consilier parlamentar și a făcut parte din echipa care a lucrat la modificarea Legii nr. 4 privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive.

Elena Băsescu activează în cadrul Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților.

A rămas apropiată de domeniul sportului

Deși s-a retras din prim-planul politicii după mandatul de eurodeputat, Elena Băsescu a continuat să fie implicată în lumea sportului. Până în luna mai 2025 a făcut parte din Consiliul de Administrație al Federației Ecvestre Române, însă mandatul său s-a încheiat în urma unui conflict cu conducerea federației.

Pasiunea pentru echitație a rămas însă una dintre preocupările sale principale. Pe rețelele sociale publică frecvent imagini de la concursuri ecvestre și de la academia de echitație destinată copiilor cu care colaborează. În același timp, dezvoltă și un brand de îmbrăcăminte și accesorii inspirate din acest sport.

Proiectul de modificare a Legii nr. 4 aduce mai multe schimbări pentru organizarea competițiilor sportive din România. Printre cele mai importante se numără eliminarea limitelor fixe privind gradul de ocupare al stadioanelor, în funcție de evaluarea riscurilor, introducerea zonelor de tip „safe standing”, posibilitatea comercializării și consumului de băuturi fără alcool și slab alcoolizate în condiții reglementate, precum și organizarea spectacolelor pirotehnice controlate, realizate exclusiv de operatori autorizați.

Revenirea Elenei Băsescu într-o funcție în Parlament marchează prima sa implicare oficială în activitatea politică după încheierea mandatului de europarlamentar, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026