Local

Elevi de la o şcoală din Iaşi au făcut ore în aer liber, după ce un profesor de sport are COVID-19 (EXCLUSIV)

Publicat: 21 oct. 2020
testare covid-19
Covid-19
Mai mulți elevi de la o şcoală din Iaşi au intrat în contact cu un profesor testat pozitiv cu COVID-19. Nouă clase trec la învățământul online. Caz Covid-19 la Scoala Gimnaziala „Gheorghe Brătianu” din Municipiul Iaşi. În cursul zilei de ieri, 20 oct.2020 un profesor de educaţie fizică, în jurul orei 20.15 a contactat conducerea școlii spunând care are un test pozitiv.

„Dar a trimis imediat în adresa scrisă către I.S.J. şi D.S.P, în cursul serii de 20 octombrie 2020. A anunţat tot în cursul serii colegii pe grupul de Whatsapp privind situația ivită. A identificat cele 9 clase care au venit în contact direct cu profesorul. Orele s-au desfășurat pe terenul de sport (în aer liber), unde s-a păstrat distanțarea fizică și s-au purtat măști de protecţie. Toţi cei 131 de copii de la Grupa I de la cele 9 clase au fost anunțate că începând de azi, 21.10.2020 vor intra online. În cursul zilei de azi s-au luat toate măsurile privind dezinfecția sălilor de clasă și a vestiarului cu materiale sportive”, potrivit IȘJ Iași.

Este anormal faptul că deşi profesorul de sport era suspect de coronavirus a continuat să se prezinte la unitatea de învăţământ. În contextul suspectării unui astfel de caz se impune anunţarea imediată şi autoizolarea la domiciliu până la concretizarea rezultatului testului PCR.

Un elev și trei cadre didactice, confirmați pozitiv cu noul coronavirus

Direcția de Sănătate Publică Iași transmite miercuri, 21 octombrie 2020, lista școlilor care au cerut suspendarea cursurilor desfășurate în maniera „față în față”. Având în vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive cu noul coronavirus a unui elev şi a trei cadre didactice, patru unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea fizice la nivel de clasă.

„Menţionăm că toate aceste solicitări au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, urmând ca decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU”, a transmis Direcția de Sănătate Publică Iași.

Unităţile de învăţământ care au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă/colectiv sunt Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, Școala Gimnazială, Zmeu, Școala Gimnazială „Petru Rareș”, Hârlău.

Unitatea de învăţământ Număr cazuri confirmate Numărul de clase/ colective CLASA LA CARE SUNT SUPENDATE CURSURILE ȘCOLARE ÎN MODALITATEA „FAȚĂ ÎN FAȚĂ”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TITU MAIORESCU”, IAŞI un elev 1 Clasa a VII-a B, 
LICEUL TEORETIC „MIRON COSTIN”, PAŞCANI un cadru didactic 1 Clasa a IV-a B
ȘCOALA GIMNAZIALĂ, ZMEU un cadru didactic 5 Clasa a V-a A, Clasa a V-a B, 

Clasa a VI-a A, Clasa a VII-a A, 

Clasa a VIII-a A

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PETRU RAREȘ„, HÂRLĂU un cadru didactic 14 Clasa pregătitoare D, Clasa I A, 

Clasa I B, Clasa a II-a B, 

Clasa a III-a B, Clasa a III-a D, 

Clasa a IV-a A, Clasa a IV-a D, 

Clasa a V-a C, Clasa a VI-a B, 

Clasa a VII-a A, Clasa a V-a A,  

Clasa a VII-a C, Clasa a VIII-a B

În unităţile şcolare menţionate mai sus s-au luat ca măsuri de protejare și prevenire a răspândirii noului coronavirus izolarea cazurilor confirmate, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţilor şcolare (clase, holuri, toalete), dar și reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul măştii de protecţie.

Astăzi, conform Inspectoratului Școlar Județean Iași, au fost în scenariul roșu nu mai puțin de 37 de școli, dintre care trei din cauza infectărilor elevilor și profesorilor, iar 33 ca urmare a incidenței îmbolnăvirilor din localitate, una ca urmare a condițiilor specifice de organizare.





Adauga un comentariu