Prima pagină » Coronavirus » Elevi din Finlanda s-au întors la școală. Va apărea al doilea val de COVID-19?
Elevi din Finlanda s-au întors la școală. Va apărea al doilea val de COVID-19?

Elevi din Finlanda s-au întors la școală. Va apărea al doilea val de COVID-19?

14 mai 2020, 21:30,
în Coronavirus

Copiii au luat din nou joi drumul şcolilor în Finlanda, după opt săptămâni în care acestea au fost închise, însă, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID-19, ar putea continua cu învăţarea la distanţă după vacanţa de vară. De joi, elevii finlandezi reiau cursurile pentru o perioadă de doar două săptămâni înaintea vacanţei de vară, care va debuta la începutul lui iunie.

În şcoli au fost impuse măsuri stricte de distanţare fizică. Recreaţiile vor fi decalate spre a se evita ca în curte să se afle prea mulţi copii în acelaşi timp, iar spaţiile neutilizate până acum vor fi transformate în săli de clasă, a explicat ministrul educaţiei, Li Andersson, pe 29 aprilie, anunţând reluarea cursurilor. La începutul săptămânii, ministrul a afirmat că sunt în pregătire legi care să le permită şcolilor să treacă de la predarea în clase la predarea online, în funcţie de necesităţi, încă de la începutul viitorului an şcolar, prevăzut să înceapă la mijlocul lui august, dacă epidemia va atinge un vârf.

Finlanda, ţară cu circa 550.000 de elevi, a înregistrat până acum 284 de decese legate de COVID-19, din peste 6.000 de cazuri de infectare, mai puţine decât vecinii săi, ceea ce i-a determinat pe epidemiologi să avertizeze că valuri viitoare ale epidemiei s-ar putea dovedi mai grave. Sindicatul finlandez din educaţie a criticat reluarea predării în clase, atrăgând atenţia într-un comunicat că „nu este clar dovedit că acest lucru este în interesul copiilor” şi că şcolile „ar putea să nu fie capabile să asigure pe deplin securitatea copiilor sau a personalului”.

Epidemiologul-şef al Finlandei, Mika Salminen, a apărat decizia guvernului, afirmând într-o conferinţă de presă că „procentul copiilor atinşi de maladie este unul redus”. „Teama de a vedea un copil contaminând un adult nu este realistă. Deschiderea şcolilor este fără risc”, a declarat el. Opinia publică s-a arătat divizată în părţi egale în privinţa acestui subiect, după cum reiese din sondajele publicate miercuri.

Finlanda a luat la mijlocul lui martie măsuri de izolare ce au inclus închiderea şcolilor pentru copiii cu vârste de peste 10 ani, cu instrucţiunea ca cei mai mici să rămână acasă, dacă părinţii lor nu lucrează în domenii considerate esenţiale. Începând de joi, toţi copiii sunt obligaţi să revină la şcoală, cu excepţia cazului în care deţin un certificat medical ce le permite să urmeze învăţământul la distanţă.

Conform unui sondaj realizat miercuri de televiziunea naţională YLE, circa 30.000 dintre elevi urmau să rămână acasă de joi. Guvernul finlandez a anunţat în această lună un plan de ridicare treptată a restricţiilor. Restaurantele, barurile şi instituţiile de cultură, precum teatrele, îşi vor putea deschide porţile de la 1 iunie, cu măsuri de distanţare fizică şi interdicţia de adunare a mai mult de 50 de persoane.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026