Cancan

Ellie White s-a vindecat de coronavirus. Ce dezvăluiri a făcut vedeta

Publicat: 22 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ellie White s-a vindecat de coronavirus. Vedeta se simte mai bine și a mers într-un platou de televiziune unde și-a povestit experienţa. Ea a povestit cum a trecut prin boală și care este starea ei de sănătate în prezent.

Ellie White se simte mult mai bine acum după ce la începutul lunii anunța că a contractat noul coronavirus. Artista și-a făcut curaj şi a apărut la TV, la Antena Stars. A îmbrăcat o rochie neagră, scurtă, care i-a pus în evidenţă silueta. Arată tare bine după ce s-a vindecat de coronavirus.

Artista Ellie White a avut prima apariție publică, după ce s-a vindecat de Covid-19. Ea a povestit cum a trecut prin boală și care este starea ei de sănătate în prezent.

Ellie White s-a vindecat de coronavirus

Ellie White și familia sa au fost infectați cu SARS-CoV-2 și au stat în izolare la domiciliu. Artista a făcut primele declarații despre cea mai grea perioadă prin care a trecut alături de copiii și soțul ei. Invitată la o emisiune televizată, Ellie White a descris cu ce simptome s-a confruntat și a mărturisit că soțul ei, Doru, a fost mai vulnerabil în fața bolii.

Am stat toți patru în izolare. La mine, simptomele au fost mai ușoare și durata întregului episod a fost cam de patru zile. S-a manifestat mai violent decât la el, adică am început direct cu febră mare, 38-39 direct. Am bolit vreo 3-4 zile cu dureri de corp, dureri de piele, frisoane”, a povestit ea.

În acest moment, soțul artistei mai tușește. Mai mult, medicii i-au descoperit probleme la plămâni, însă bărbatul a decis că este mai sigur să se trateze acasă, decât să se interneze în spital. Cât despre copii săi, Maria a fost asimptomatică iar Mihai, negativ.

Ce recomandări face vedeta

Artista îi sfătuiește pe toți oamenii să se protejeze și să lucreze la imunitate. Ea recomandă sportul și o alimentație sănătoasă.

Șocul inițial e că nu știi la ce să te aștepți. La mine s-a manifestat ca o gripă mai grea. Cred că ține de fiecare persoană în parte, de imunitatea fiecărei persoane în parte și probabil ăsta a fost avantajul meu: faptul că mănânc sănătos, fac sport și am imunitatea foarte bună. Pe lângă asta am lucrat foarte mult pe partea de imunitate de când au apărut simptomele. Cred că asta ne-a ajutat foarte mult și pe mine și pe el. Cred că imunitatea este cuvântul cheie”, a mai spus Ellie White.

Panica este cea care ne omoară

Ellie usține că în perioada asta e foarte importantă starea psihică pozitivă. Astfel, dacă ești cu nervii la pământ, te vei vindeca mult mai greu, ba chiar riști să faci anumite complicații.

Problema nu este virusul în sine, este panica produsă de tot ce se aude peste tot. Panica este cea care ne omoară cel mai tare. Nu ai cum să scapi de virusul ăsta. Sunt sigură că toți, la un moment dat, îl vom face”, este de părere cântăreața.

Deși în prezent se simte mult mai bine și a scăpat de virus, artista este în continuare sceptică.

Din păcate nu există nicio garanție că dacă ai făcut o dată nu îl mai faci a doua oară. Nouă ne-a recomandat medicul de familie să ne facem testul de anticorpi. Să vedem câți anticorpi am produs în această perioadă. În funcție de asta ne dăm seama cât de mult timp suntem protejați”, a mai dezvăluit Ellie White după ce s-a vindecat de coronavirus.

Adauga un comentariu