Prima pagină » National » Emil Cioran, personaj de benzi desenate în Franţa: „Un personaj delicat, fragil, gânditor şi, evident, pesimist”

Emil Cioran, personaj de benzi desenate în Franţa: „Un personaj delicat, fragil, gânditor şi, evident, pesimist”

14 mart. 2021, 18:49,
în National

Filozoful şi scriitorul Emil Cioran este personaj de benzi desenate reunite într-un volum apărut în Franţa şi intitulat ”Nu putem trăi decât la Paris”. Desenele sunt realizate de Patrice Reytie, iar zecile de aforisme care le însoţesc, multe inedite, au fost descoperite de autor în arhivele Centrului Naţional al Cărţii, potrivit ambasadorului României în Franţa, Luca Niculescu.

”Emil Cioran, personaj de benzi desenate. Zilele acestea a apărut în Franţa o BD despre celebrul filozof român, „devenit cel mai mare stilist al limbii franceze, după Paul Valéry”, după cum scrie în prefaţă. Îl vedem pe Cioran plimbându-se printr-un Paris gol (ce asemănare cu timpurile noastre!), un personaj delicat, fragil, gânditor şi, evident, pesimist. Merge din Jardin du Luxembourg la Tuileries şi din Cartierul Latin în Père Lachaise. Pe fiecare pagină sunt câte trei desene, ilustrarea unui aforism”, anunţă într-o postare pe Facebook ambasadorul României în Franţa Luca Niculescu.

„În muzică şi în poezie, tot ceea ce nu te sfâşie e inutil sau vulgar”, spune Cioran în faţa unei bănci goale.

Sau, plimbându-se printr-un parc, afirmă: „Ne reîmpăcăm cu poezia de fiecare dată când nu ne putem gândi decât la noi înşine”.

Ceva mai încolo, în timp ce coboară o scară , el spune: „Nici un muritor nu ar putea sta în picioare dacă nu s-ar crede centrul Universului”.

Pe unul dintre podurile Senei, uitându-se la fluviu, declară : „Omul a ajuns, în cele din urmă, într-un stadiu în care merită să dispară”.

”Desenele lui Patrice Reytier sunt graţioase şi delicate, Cioran e îngândurat, aproape totdeauna singur printr-un Paris pustiu, de toamnă. Poartă deseori un impermeabil cu gulerul ridicat şi se plimbă, merge, bate la pas oraşul, e un fel de „ultim pieton” într-un Paris al anilor 60. Cartea conţine câteva zeci de aforisme şi – foarte interesant! – cele mai multe sunt inedite. Au fost descoperite de autor în arhivele Centrului Naţional al Cărţii. Nu îmi îngădui să traduc mai multe, mi-e teamă să nu le stric farmecul. Iar pe coperta a patra, într-unul dintre puţinele desene în care filozoful nu e singur, un dialog: „Nu putem trăi decât la Paris?”, îl întreabă interlocutorul, în faţă la Sacré-Cœur. „Da, răspunde Cioran, e locul ideal pentru a-ţi rata viaţa”, notează ambasadorul Luca Niculescu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026